Au încercat proverbiala -topire-, abandonând dezinvolt localul în care cinaseră fără să achite nota de plată de câteva sute de euro, dar au fost depistaţi de poliţia locală, care i-a obligat să plătească şi un substanţial bacşiş.
Această întâmplare a avut ca protagonişti 14 italieni (de data acesta) care se aflau în Spania, la Pamplona, localitatea faimoasă în lume pentru cursa de tauri. Grupul de peninsulari şmecheri au consumat 14 meniuri, tartar de somon, o porţie de cartofi prăjiţi, o cafea şi 15 pahare cu tărie. Total, 620 euro, ceva mai puţin de 45 de euro de fiecare.
Dar la sfârşitul îmbelşugatei cine, în loc să dea banii, s-au gândit că e mai comod să ''se topească'', ''sinpa'', cum îi spun spaniolii. Nu le-a mers însă bine, grupul a fost prins de poliţia locală care a povestit toată tevatura într-un tweet.
Autorităţile nu au specificat la cât s-a ridicat ciubucul, dar potrivit Diario din Navarra ar fi vorba de un 10%. Tema cinelor neplătite este, se pare, de actualitate la Madrid şi împrejurimi: În martie, 120 de persoane au reuşit să se facă nevăzute din restaurante fără să achite circa 2000 de euro. Două săptămâni mai târziu, doi indivizi au fost arestaţi fiindcă n-au plătit o cină de 30.000 de euro pentru 400 de persoane.