Premierul Ludovic Orban, prezent la evenimentul de la Muzeul Național de Artă, dedicat Zilei Brâncuși, a declarat că marele sculptor trebuie celebrat afirmând că este "una dintre marile valori pe care comunismul a încercat să ni le răpească" atunci când a refuzat moştenirea pe care sculptorul dorea să o lase poporului său. Pe de altă parte, Orban a subliniat că alegerea Irinei Rimes ca promotor al Zilei Constantin Brâncuşi a fost aceea de a stârni şi interesul publicului tânăr.
”Brâncuşi, la fel ca şi poporul român, a fost mai puternic decât comunismul. Prin el o frântură de spirit românesc rămâne pentru totdeauna înscrisă în cultura umanităţii, în limbajul universal al formelor, în imaginarul lumii moderne", a afirmat Ludovic Orban. Premierul a mai spus că "Brâncuşi este al nostru, dar şi al lumii întregi, iar prin intermediul său noi înşine suntem parte a spiritului universal care l-a inspirat şi pe care la rândul său l-a îmbogăţit cu arta sa".
"Astăzi cred că împărtăşim un moment cu deosebire inspirator - povestea lui Constantin Brâncuşi este una dintre cele mai frumoase pe care le are în zestrea sa poporul român. Este inegalabilă această istorie a unui copil născut într-o familie ţărănească din Hobiţa care a avut în el atât de mult talent, atât de mult geniu, atât de multă forţă, încât a inspirat lumea întreagă şi a schimbat pentru totdeauna arta universală. De aceea este atât de important să păstrăm mereu aproape, prin opera sa, acest mare artist român", a spus Ludovic Orban, citat de Agerpres.
La rândul său, Irina Rimes, ambasador al evenimentului, care a deschis celebrarea Brâncuşi de la MNAR, a mărturisit că ar putea să înveţe o viaţă despre marele artist şi a îndemnat tinerii din generaţia sa să înveţe odată cu ea.
"Am putea vorbi o veşnicie despre Brâncuşi. Eu aş putea să învăţ o viaţă despre Brâncuşi şi, la rândul meu, să îndemn pe tinerii din generaţia mea şi din generaţiile mai mici, generaţiile cărora mă adresez, să înveţe împreună cu mine. Eu, ca artist, mă regăsesc în minimalismul lui Brâncuşi şi mă fascinează felul lui de a se debarasa de toate detaliile inutile atunci când îşi conturează viziunile.Simplitatea acestui om complex pe mine mă inspiră şi cred că ar putea să inspire mulţi, mulţi tineri care-şi doresc să găsească esenţa în artă", le-a spus artista sutelor de tineri care au înfruntat ploaia pentru a fi prezenţi în curtea MNAR.
Totodată, Irina Rimes i-a îndemnat pe cei prezenţi să cunoască lucrările lui Brâncuşi din întreaga lume şi să-i "plimbe numele" cu mândria că autorul Domnişoarei Pogany "a fost român".
”Ideea alegeri Irinei Rimes ca ambasador al Zilei Brâncuși a fost de a strârni interseul publicului tânăr”a comentat premierul Ludovic Orban. "Este un cântăreţ care e în vogă, un cântăreţ care este apreciat şi faptul că a acceptat să se implice în acest proiect după părerea mea este un lucru bun şi cred că efectul a fost atins", a apreciat Orban.
Întrebat de ce nu a fost expusă la MNAR şi sculptura "Cuminţenia pământului", premierul a răspuns: "Vom vedea ce este de făcut cu această operă de artă. Mai trebuie clarificate toate aspectele juridice, toate aspectele legate de valoarea efectivă - evident că Ministerul Culturii are drept de preempţiune - şi vom analiza situaţia".