Punctele slabe ale agriculturii româneşti sunt terenurile fragmentate, populaţia îmbătrânită, nivelul de subzistenţă, lipsa unor mecanisme eficiente de distribuţie şi accesul limitat la finanţare, care face, de pildă, ca doar 3,2 tractoare să revină la 100 de gospodării.
"În România revin 3,2 tractoare la 100 de gospodării, în timp ce acest raport este de 11,9 în Ungaria, 43,9 în Polonia şi 79,9 în Cehia", a declarat Bogdan Ionuţ Speteanu, director general al BCR Leasing, citat de Agerpres.
De asemenea, 70% din producţie se comercializează prin eforturile individuale ale producătorilor, primii 50 de jucători din agricultură acoperind doar 4% din terenul agricol. Așa se face că deși preţurile cerealelor şi ale alimentelor ating recorduri după recorduri, România stă cu trei milioane de hectare de teren agricol nelucrate, potrivit unei analize EVZ.
În loc să profităm de pe urma crizei alimentare şi să majorăm producţia, suprafeţele agricole cultivate la noi scad şi facem loc importurilor tot mai mari. Ministerul Mediului a avut, anul trecut, programul "Rabla pentru tractoare", însă acesta a fost întrerupt până la urmă, fondurile alocate nefiind accesate la timp.
Ofertă de finanțare BCR Leasing a lansat Fermier Suport, un produs care facilitează accesul fermierilor la echipamente şi utilaje agricole noi. În perioada 15 februarie - 29 aprilie 2011, la achiziţionarea acestui produs, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate şi persoanele fizice pot beneficia de comision de analiză zero, dobândă variabilă de 7,9% şi asigurare gratuită timp de şase luni a utilajelor şi echipamentelor agricole.
"Plata se va face sezonier, anual, semestrial, trimestrial sau lunar, în funcţie de termenele la care clienţii noştri încasează banii pe recoltă", a mai spus Speteanu.
BCR Leasing va finanţa şi proiecte mici, cu valori de intrare ale bunurilor începând de la 4.500 euro.