În România, ca în Vestul Sălbatic. Hoții fură din trenurile pline cu benzină aflate în mers, cu „balena ucigașă”

Fie că circulă pe rute cu limite de viteză, fi e că sunt în stații sau se afl ă la triaje, trenurile de marfă sunt furate pe tot cuprinsul țării. Numai anul trecut, clienții care transportă prin CFR Marfă au raportat pierderi de 900.000 de lei.

Acum câteva luni, de la Fetești la Cernavodă, toate trenurile circulau în regim regio (de personal), ceea ce înseamnă că, indiferent de rang, opreau în fiecare haltă. Motivul? Din cauza furturilor de cabluri electrice, impiegații erau obligați ca, în fiecare stație, să dea șefului de tren un aviz de trecere, care atesta că următoarea porțiune de drum era sigură.

Așa a devenit ruta una din cele mai profitabile pentru hoții din trenurile de marfă. România este una din puținele țări europene care a rămas ca în vremea Vestului Sălbatic: trenurile sunt atacate de hoți în mers. Într-o situație similară cu ruta Fetești – Cernavodă sunt alte patru trasee din țară. Hoții nu fură însă numai trenurile în mișcare, ci și pe cele care staționează sau se află la triaj.

„Balena ucigașă” golește cisternele cu benzină

Gheorghe M. lucrează de câțiva ani la firma de pază care asigură trenurile Grupului Feroviar Român, al doilea cel mai mare transportator feroviar din țară, după CFR Marfă. A asistat la mai multe tentative de furt, și ne poveștește: „Hoții atacă trenurile în mers sau la triaj. Sunt cu ochii în special după vagoanele cisternă, cu benzină și motorină. Acum au un inventat «balena ucigașă». O înfiletează pe orificiul de la cisterne, ca să poată turna mai ușor în canistrele lor”. Preferate de hoți sunt vagoanele de cereale și cele care transportă produsele petroliere, ne-au declarat reprezentanții CFR Marfă. La Grup Feroviar Român se fură, pe lângă benzină și motorină, materiale de construcții, lemne și cărbune.

La CFR Marfă cele mai întâlnite modalități de furt sunt deschiderea clapelor şi a uşilor vagoanelor în special pe zona Palas Constanţa Port, dar şi sustragerile de piese de schimb de la vagoanele de marfă aflate în circulaţie sau în conservare. Deși trenurile sunt păzite de echipe specializate contractate de operatorii de transport feroviar, nu orice furt poate fi contracarat, iar de multe ori echipele de pază apelează la ajutorul poliției.

Reprezentanții Ispectoratului General al Poliției neau dat detalii suplimentare despre modurile de operare: „Hoții escaladează vagoanele, forțează ușile vagoanelor la trenurile ce circulă cu viteză redusă în zonele de restricție sau deschid vagoanele tip cisternă, ce transportă substanțe petroliere sau chimice”.

Harta furturilor

În mers, trenurile sunt atacate pe rutele cu restricții de viteză. „Principalele tronsoane pe care sunt instituite restricții sunt pe secția Craiova - Drobeta Turnu Severin, respectiv Igiroasa –Prunișor, pe secția Constanța - Fetești, Ghimeș – Adjud sau Siculeni- Dej”, spun reprezentanții CFR Marfă. „Grosul” furturilor au însă ca obiect echipamente de tren și se petrec în triaje. Anul trecut, CFR Marfă a pierdut astfel 5 milioane de lei. „Numai în anul 2013 au fost făcute 197 de avizări către Poliția Transporturi (valoarea prejudiciului fiind de aproximativ cinci milioane de lei, peste 30% din totalul sustragerilor fiind reprezentate de distribuitoarele de aer de pe vagoane). Zonele cele mai expuse sunt Bucureşti Triaj, Ploieşti Triaj, Constanţa Port, Medgidia sau Simeria Triaj”, neau comunicat reprezentanții trasportatorului feroviar de stat.

Doar unele furturi ajung în statisticile poliției

Anul trecut, numai CFR Marfă a raportat 469 de furturi din vagoane. În 2014, numărul este în scădere: dacă în primele 4 luni din 2013 au fost raportate 269 de furturi, în primele 4 luni ale anului în curs s-au raportat 77. „Pierderile din furturi produse și reclamate de clienți pentru mărfurile transportate în 2013 au fost de 873.944 lei. Pe primul trimestru al anului 2014 valoarea furturilor a fost de numai 5.325 lei, faţă de 532.722 lei, în aceeași perioadă din 2013”, ne-au comunicat reprezentanții companiei de stat. Cu toate astea, cifrele finale ar putea arăta mai rău, în condițiile în care pentru perioada de început de an nu există încă o estimare finală. La Grup Feroviar Român, valoarea furturilor a fost în 2013 de 603.000 lei și de 66.000 de lei în perioada care s-a scurs până acum din 2014. Potrivit statisticilor IGPR, în 2013, la nivel naţional, după analizarea cazurilor, 167 dintre ele au fost încadrate în categoria furturi (de trei ori mai puțin decât cele consemnate de CFR Marfă), iar în primul trimestrul al anului 2014 au fost înregistrate 60 de astfel de infracţiuni.

Trenurile de cereale și cele cu produse petroliere sunt ținta hoților, cu predilecție

Pe mână cu „autoritățile”

Numărul de cazuri a scăzut simțitor odată ce companiile au tocmit echipe de pază, GFR colaborând cu cinci astfel de companii. Oamenii din teren spun însă că ar fi loc de mai bine. Periodic, la ședințele în care se dau raporturile de activitate, agenții descriu încercările de furturi, soldate uneori și cu reușite, la care părtași ar fi nu doar hoții, ci și impiegații din gări, uneori și polițiștii. „Furturile au loc și gări și, uneori sunt implicați și impiegații”, ne spune Gheorghe M. Șeful de tren este obligat ca în fiecare gară să transmită impiegatului informații despre compo nența vagoanelor, iar agenții spun că uneori informațiile ajung la hoți. „De multe ori știu exact care sunt vagoanele cu cereale, cu benzină. Deși în unele stații ar trebui să fie agenți de poliție, ei pleacă. Când raportează șefilor dă mai bine să nu fie la fața locului când se fură, decât să se descopere că au fost în stație”, ne spune același agent de pază.

Oficial însă, atât CFR Marfă cât și GFR spun că au o colaborare extrem de bună cu poliția.

De vină pentru furturi pare să fie și regulamentul pe care trebuie să îl urmeze agenții: „Nu avem legătură directă cu agențiile din apropierea stațiilor, ci sunăm la 112. Până ajung la noi poate fi târziu”, se plânge Vasile.

Reprezentanții IGPR spun însă că este cel mai eficient mod de colaborare: „Sesizarea în timp real a furturilor din vagoanele de marfă duce la o intervenţie rapidă a poliţiştilor. În urma sesizării prin sistemul unic de urgenţă 112, în zonă este direcţionat echipajul de poliţie aflat în apropiere”.

Cisternele sunt preferate de hoți