Medicul Gheorghe Burnei, fost rezident şi colaborator apropiat al lui Alexandru Pesamosca, povesteşte pentru EVZ care era, în ultimii ani, locul celebrului chirurg pentru copii în spitalul pe care l-a slujit toată viaţa.
O încăpere minusculă. Un pat cu un pled, o masă, un frigider, multe, foarte multe fotografii ale unor copii şi tratate, cărţi, ce aproape se prăvălesc peste tine de prin orice colţişor. Camera unui geniu medical, spun mulţi. Casa doctorului chirurg pediatru Alexandru Pesamosca era, de ani de zile, rezerva aceasta de la etajul unu al spitalului "Marie Curie" din Capitală. Celebrul medic ajunsese acolo în urmă cu vreo 12 ani, de când rămăsese văduv şi era copleşit, treptat, de boală. Casa era de fapt spitalul însuşi. Despre el a vorbit până în ultima clipă, spun apropiaţii celui care a fost supranumit "îngerul copiilor".
Ieri, câţiva muncitori săpau o groapă lângă capela spitalului, pe a cărei listă de ctitori numele Alexandru Pesamosca e trecut primul. Celebrul chirurg de copii va fi înmormântat sâmbătă, la prânz, aici, în curtea instituţiei cu care s-a confundat până în ultima clipă a vieţii. A murit, în noaptea de miercuri spre joi, la 81 de ani, în urma unor complicaţii. Rare apariţii publice Înainte de criza care a dus la internarea de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din 18 iunie, Alexandru Pesamosca nu pare să fi trăit o zi ieşită din comun. A făcut ce făcea de câţiva ani încoace, de când era mai mult imobilizat la pat, povestesc apropiaţii. S-a trezit probabil pe la un 6 dimineaţa, cum făcea de obicei, programul său terminându-se târziu în noapte, în jurul orei 12. S-a apucat poate de citit, a mâncat mere, poate o supă, a băut o cafea, nişte cola, a comentat cu vreun vizitator anumite subiecte de actualitate, poate a ascultat nişte muzică. Frank Sinatra îi plăcea enorm.
I-a dedicat, în iarna lui 2010, o piesă de-a celebrului american Andreei Berecleanu, într-un acces cumva tineresc. Vedeta TV îl vizitase pentru un interviu pentru Antena 1. Reprezentanţii unui celebru lanţ de cafenele şi ai unei firme de produse electronice au venit pentru filmări, introducând, dintr-un gest de simpatie, fără de veste, numele profesorului în malaxorul marketingului, al PR-ului.
După ce a fost colindat de copii în faţa camerelor de luat vederi, chirurgul a primit promisiunea unei cafele pe zi adusă la pat şi un laptop de pe care îşi verifica frecvent mesajele de pe pagina de Facebook. Primarul Sorin Oprescu i-a înmânat cheia oraşului. Celor care i-au adus cafea chirurgul le-a spus, de sub o privire amuzată: "Nu ştiu ce e asta, dar vă mulţumesc". Evacuarea şi lumea care nu mai trece pragul Şi în acel reportaj TV, ca în mai toate din ultimii ani, profesorul Pesamosca era prezentat ca un paradox de pe patul de spital: Avea o pensie de 10 milioane de lei vechi, dar se adăpostea la umbra unei impresionante statistici - aproape 50.000 de operaţii, realizate cât mai era încă în putere. Era de mult o legendă, dar una care a fost pe punctul de a fi scoasă în stradă, în 2006, de managerul de atunci al spitalului "Marie Curie", Florea Iordăchescu. Fost student al profesorului, Iordăchescu i-a trimis o adresă oficială în care sugera că nu mai aduce niciun aport instituţiei unde se refugiase definitiv la bătrâneţe.
A fost salvat de managerul care a urmat la conducerea instituţiei, Ciprian Buzatu. Directorul şi-a zis că numele Pesamosca e totuşi "un brand" care nu poate fi separat de locul pe care l-a slujit atâţia ani. S-a creat un ONG special care să permită ocuparea rezervei de către reputatul chirurg.
Evenimentul însă l-a amărât pe Alexandru Pesamosca. "Putea măcar să-mi dea un telefon - Florea Iordăchescu, n.r. -, că doar eu l-am învăţat meserie. Iar acum, nu mai dădea doi bani pe mine. Povestea asta m-a chinuit rău, de-atunci boala mea s-a agravat încontinuu", se dăstăinuia atunci, într-un interviu, chirurgul pediatru.
Într-o altă apariţie publică televizată, ceva mai recentă, profesorul făcea, cu un zâmbet amar şi precizia unui bisturiu, bilanţul celor care îi treceau în ultima vreme pragul: "Pe uşa asta intra multă lume. Acum intră din ce în ce mai puţină. Puţină, până la zero". Spitalul, ca o casă
"Nu pot să plec de aici. Păi, aici câte nopţi am plâns! Cum spune cântecul: câte nopţi am plâns, cu gândul tot la tine. Eu sunt cu gândul aici, mă, oriunde m-ai duce, tot aici sunt", zicea profesorul despre Spitalul "Marie Curie".
A ajuns aici în anii 80. Gheorghe Burnei, medic primar ortoped la "Marie Curie", colaborator apropiat al profesorului Pesamosca a avut onoarea să fie dintre rezidenţii selectaţi de încă de pe atunci legendarul Alexandru Pesamosca. Burnei şi-a amintit, pentru "Evenimentul zilei", cum a crescut profesional în umbra profesorului.
"Dânsul a venit aici, la Budimex, şi a ocupat poziţia de şef de clinică. Eu eram în concediu atunci şi am primit vestea, când m-am întors la "Grigore Alexandrescu", că eu n-o să mai lucrez acolo. Că am fost trecut pe lista personalului de la Budimex. M-a cerut personal domnul profesor să lucrez cu dumnealui, pe vremea când eram rezident. Au venit vreo cinci medici, specialişti şi primari, şi trei rezidenţi. Dintre cei trei rezidenţi, unul eram eu", începe doctorul Burnei să povestească.
Cum lucra chirurgul Pesamosca
În spatele unui caracter "care radia lumină", Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă. Cu rezidenţii se purta în consecinţă. Îi pregătea, ţinea "cursuri foarte frumoase", dar cerinţele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulţi medici tineri n-au rezistat alături de dânsul, spune Gheorghe Burnei. "Puţini au fost cei care au rezistat, dar el îi iubea pe toţi. Avea o duritate cerută de rigurozitatea şi severitatea cazului respectiv şi de dificultăţile pe care le întâmpină un chirurg", îşi aminteşte Burnei.
Profesorul şi-a impresionat rezidentul şi, ulterior, colaboratorul de nenumărate ori în sala de operaţii. Lua decizii covârşitoare cu o claritate stupefiantă. "Nu era intervenţie pe care să n-o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ţi-o poţi imagina fără să vezi cu ochii tăi. Şi avea nişte rezultate extraordinare. De multe ori te afli în faţa unor situaţii aşa de dificile, încât trebuie să aduci inovaţii. L-am văzut personal cum a inventat tehnici în domeniul chirurgiei de malformaţie, al malformaţiilor elementelor toracice, al malformaţiilor tubului digestiv", enumeră Gheorghe Burnei. Minuni în sala de operaţii Exemplele cazurilor rezolvate de Alexandru Pesamosca sunt destule cât să umple nenumărate seriale televizate cu medici-eroi. În urmă cu vreo 15 ani, un băieţel era adus la uşa doctorului Pesamosca, după încercări repetate de a fi tratat de alţi medici. Era un caz uluitor, chiar şi pentru experimentatul specialist: băiatul, în vârstă de şapte ani, avea esofagul plin de tumori. Profesorul s-a frământat, dar nu a găsit o metodă de intervenţie deja documentată care să ducă la salvarea copilului. Apoi a luat o decizie pe care, într-un interviu, chirurgul o punea de fapt pe seama puterii divine. "I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ", spunea profesorul. Un caz unic până la acel moment. Unul din multele înregistrate în cele 50.000 de operaţii câte i-au fost atribuite.
"Astea împliniri, domnule", spunea mândru Alexandru Pesamosca. "Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-paianjen, care merge în patru labe, să-i înnadeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire!". ÎNTREBARE PENTRU UN MAESTRU
"Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?"
Medicul Gheorghe Brunei îşi aminteşte cum, treptat, vârsta nu i-a mai permis marelui chirurg să folosească bisturiul cu precizie. Dar nu s-a plâns niciodată, susţine colegul său. "Era un om raţional". Şi-a asumat însă imediat rolul de mentor, de sfătuitor. În sala de operaţii, multă vreme s-a auzit vocea lui indicând chirurgilor mai tineri: "Aici trebuie să faci aşa, aici altfel".
"Şi totul mergea ca şi cum intervenţia ar fi fost făcută de el însuşi. S-a transformat din ce era înainte, adică mentor şi chirurg, în mentor şi atât. Era ca un fel de duhovnic, ca un fel de patriarh al tuturor celor care aveau nevoie de el", îşi aminteşte Gheorghe Burnei.
În ultimul an şi jumătate, Alexandru Pesamosca însă n-a mai păşit deloc în sala de operaţii. S-a retras în cămăruţa lui. Aici aveau loc, spune Gheorghe Burnei, adevărate şedinţe de comentarii pe teme culturale sau de actualitate, purtate cu oricine îl vizita.
În camera profesorului
"Avea mereu bună dispoziţie. Mă chema, serveam masa împreună. Nu numai cu mine, ci şi cu alţi colaboratori. Vedeam împreună filme, reportaje despre cultură în general. Meciuri de handbal, de fotbal. Ascultam muzică", spune doctorul Burnei. Alexandru Pesamosca urmărea, printre altele, şi serialele cu medici de la TV. Uneori îl apuca râsul.
"De multe ori avea impresia că, pe lângă activitatea pe care a desfăşurat-o dânsul şi prin tot ceea ce a trecut, ce era în seriale erau lucruri minore. Le vedea cu un ochi critic, dar real, pentru că ceea ce e în serialele astea înseamnă viaţa unui doctor care urmează să se transforme. Mai ironiza superficialitatea filmelor, dar vedea acolo şi lucruri reale. El sesiza tot ce nu corespundea vieţii medicale cu o savoare şi cu o predilecţie extraordinară", spune fostul rezident al lui Alexandru Pesamosca. "Ştia ce urmează"
Înainte să moară, profesorul a fost întrebat de Gheorghe Burnei: "Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?". Nu era ceva cinic, rostit la căpătâiul unui muribund care trebuia menajat, ci o întrebare legitimă. Pentru că, după cum spune doctorul Burnei, Alexandru Pesamosca a fost conştient de tot ce i se întâmpla, până în ultima clipă. "Ştia că avea vârsta de 81 de ani. Ştia ce urmează", spune Gheorghe Burnei.
"Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?", a venit aşadar întrebarea. Răspunsul însă nu a mai venit. "Probabil că nu mai putea să vorbească, nu mi-a fost clar", încearcă să-şi explice acum Gheorghe Burnei.
Familia sa a fost alături de el tot timpul în ultimii ani, adaugă doctorul. La fel, mulţi dintre colaboratorii săi. A purtat, cât a putut, evident, tot discuţii despre spital. Şi a primit mereu, de Sărbători, la aniversări, flori aduse de zeci de "cazuri imposibile" din trecut. Oameni în toată firea acum, pe care Alexandru Pesamosca îi prezenta mereu drept marile lui satisfacţii. PROPUNERE
Spitalul să fie redenumit Al. Pesamosca "Propunem ca Spitalul de copii «M.S. Curie» să-i poarte numele medicului a cărui cariera s-a confundat practic cu istoria unităţii spitaliceşti, prof. Alexandru Pesamosca". Ideea schimbării numelui spitalului bucureştean, după trecerea în nefiinţă a profesorului Pesamosca, vine din partea Asociaţiei T.A.T.A.
"Demnitarii statului român au obligaţia ca măcar postum să-l onoreze aşa cum merită şi să-l prezinte întregii societăţii românesti drept un model de excepţie demn de urmat pe celebrul medic", spune Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei.
Pentru ca această schimbare să fie posibilă, este nevoie ca unitatea medicală să înainteze o propunere Ministerului Sănătaţii (MS). "Consiliul de AdminisÂtraţie al spitalului trebuie să solicite oficial MS schimbarea numelui unităţii medicale, iar ministerul va emite un act normativ în acest sens, cel mai probabil un ordin de ministru", potrivit reprezentanţilor MS.
PACIENŢI
"Am băut sodă caustică la vârsta de un an şi el mi-a salvat viaţa"
După moartea profesorului, numeroşi foşti pacienţi au povestit despre operaţiile prin care acesta le-a salvat viaţa. Georgiana Zibileanu, din Tulcea, este unul dintre cei 50.000 de copii operaţi de Alexandru Pesamosca.
"Aveam un an şi jumătate când am băut sodă caustică. Am fost dusă la spitalul din Tulcea. Acolo nu ştiau cum să mă trateze şi am fost trimisă la «Marie Curie». Nu prea mi se dădeau şanse. Însă, am avut noroc să dau peste Alexandru Pesamosca, care mi-a făcut un transplant de esofag. Nu am avut nici un fel de problemă apoi. Practic, mi-a salvat viaţa", îşi aminteşte Georgiana.
Tulceanca s-a mai întâlnit cu "îngerul copiilor" şi peste doi ani. "Am avut o ocluzie intestinală şi am fost la dumnealui. Ţin minte că pe atunci era obiceiul de a da bani la medici, şi mama a vrut să-i dea. Nu a vrut să-i primească, i-a spus mamei mele să folosească banii respectivi să mă crească pe mine pentru că voi avea nevoie", îşi aminteşte Georgiana. Citiţi şi:
- "Condoleanţe celor 50.000 de tineri care au avut şansa să fie operaţi de prof. Pesamosca"
- Cum a fost prof. Alexandru Pesamosca la un pas să fie dat afară din spital. Vezi decizia de evacuare
- Traian Băsescu, la dispariţia prof. Pesamosca: "A salvat multe vieţi şi a redat speranţa multor familii"