Reprezintă, în această situaţie, banii un cadou nepotrivit sau un ajutor bine-venit?
Adevăratul ajutor
Nunta cu dar devine un lucru penibil numai atunci când intră în zona exagerării. De pildă, atunci când viitorii însurăţei aleg un restaurant mult mai scump decât posibilităţile materiale ale invitaţilor, silindu-i practic pe aceştia să achite costul „fiţelor“ lor.
Se duce oare cineva în vizită, fie că este vorba de o petrecere de casă nouă, de serbarea unei zile de naştere sau de un banal „ceai“, cu mâna goală? Nu. Atunci de ce am considera nunta cu dar un obicei mercantil?
Dacă se dau bani, este pentru a-i ajuta pe cei doi la început de drum. Este o idee banală şi tocită, dar adevărată. Altfel, dacă invitaţii ar veni numai cu călduroase strângeri de mână şi cu urări de „Casă de piatră!“, probabil că pe toată durata lunii de miere tânărul cuplu ar munci de dimineaţa până seara doar ca să achite costurile oficializării relaţiei.
În general, să iei un cadou care ţine cont de dorinţele persoanei respective este un gest care denotă respect, atenţie şi implicare. În cazul unei nunţi, darurile vin însă de la foarte mulţi şi au ca destinatari doi oameni diferiţi, deci se transformă într-un cadou „de casă“. Trecerea de la obiect la bani nu reprezintă un gest meschin şi superficial, ci un ajutor în adevăratul sens al cuvântului.
Cele trei storcătoare de fructe şi cele două filtre de cafea care îşi aşteaptă de şapte ani, de când ne-am căsătorit, intrarea în serviciu pot depune mărturie. (Elena Georgescu)
C.A.R. La ţară mai ales, nunta a devenit un C.A.R. pe termen lung. Dacă un neam şi-a trimis reprezentanţi la nunta ta, trebuie să te duci şi tu la una din familia lor. Sau măcar să trimiţi plicul.
Astfel, un teanc de bancnote devine substitutul persoanei. Dintr-un mod de exprimare a unei bucurii, darul se transformă în exercitarea unei obligaţii. Ce se întâmplă dacă eşti invitat la nunta unui prieten bun, dar, dintr-un motiv oarecare, nu ai bani? Inventezi o scuză, ca şi cum ar trebui să-ţi duci şeful de nas pentru o zi lipsă de la serviciu. Amândoi ştiţi adevărul, dar nu puteţi depăşi blocajul unei prejudecăţi sociale.
Există şi un tarif minimal al nunţilor, acel „cât merge masa“, la care se adaugă sporuri de grad de rudenie, de grad de prietenie şi de poziţie socială. Grila trebuie respectată, pentru că urmează penibilul moment al strigării darului (de fapt al smulgerii darului), în care se amestecă şantajul şi exhibiţionismul financiar.
Dacă tot e aşa, de ce nu ducem lucrurile până la capăt? Să nu mai trimitem invitaţii, ci bilete tipărite, cu preţ. „Marcela şi Viorel vă invită la nunta lor, care va avea loc miercuri, 30 august, la Restaurantul Căprioara. Aveţi locurile 4 şi 5, de pe rândul 2 al sectorului A (lângă scenă). Păstraţi biletul pentru control“. Iar în subsol să fie scris: „Pentru cei care nu pot să participe, puteţi să vă achitaţi de obligaţie în contul nr..., deschis la banca...“ (Adrian Georgescu) Puteţi comenta pe www.adriangeorgescu.ro