În mintea întunecatului Axl Rose

Celebrul artist suferă de sindrom bipolar, trecând foarte repede de la bucurie la gesturi de violenţă extremă. E obsedat de ocultism şi trăieşte de 17 ani ca un pustnic, acceptând foarte puţini oameni în preajma sa.

Ceva nu pare în regulă cu afişele care au umplut Bucureştiul. Cântă Guns N’Roses la Bucureşti? Care Guns? Axl, Slash, Duff, Izzy şi Adler, trupa iconică a anilor ’90, nu mai există de multă vreme. Un pic din Guns N’Roses vine totuşi, însă ar fi fost mai exact dacă s-ar fi spus "Axl Rose şi nişte băieţi vin să promoveze ultimul album solo al artistului". Oricum ar fi probabil că merită să mergeţi pe 21 septembrie la concertul de la Romexpo.

Nu va fi sub nicio formă un spectacol obişnuit, aşa cum nici Axl nu este deloc starul rock tipic. La începutul lunii, concertul din Dublin care face parte din acelaşi turneu, a ieşit cu scandal. Din cauza întârzierii apariţiei lui Axl pe scenă spectatorii au aruncat cu sticle în el, iar rockerul s-a enervat şi şi-a retras trupa de pe scenă. A revenit după mai bine de oră, la insistenţele organizatorilor şi şi-a dus treaba la sfârşit fără niciun chef.

La câteva zile după, pe contul de Twitter al trupei a apărut un mesaj, semnat de Axl, prin care se anunţa anularea tuturor concertelor din turneu, iar fanii erau rugaţi să contacteze organizatorii pentru a-şi recupera banii plătiţi pe bilete. Mesajul a fost retractat, însă confuzia a rămas, cel puţin pentru fanii care nu-i cunosc prea bine personalitatea şi biografia lui Axl Rose. O biografie care poate fi foarte bine scenariu de film, un thriller-horror psihologic, dar care explică perfect faptele publice ale starului. Ce-a făcut Axl în ultimii 20 de ani?

Succint, răspunsul ar fi următorul. O mulţime de procese şi scandaluri, o grămadă de psiho-terapie de toate felurile şi ceva muzică. La ultimul capitol se poate înscrie doar o singură realizare, albumul "Chinese Democracy", cunoscut şi sub numele de cel mai scump album muzical produs vreodată sau sub cel de albumul cu cea mai lungă perioadă de "gestaţie" din lume, aproape 17 ani. Lansat la sfârşitul lui 2008, "Chinese Democracy" trebuia să fie ceva cu totul nou, un fel de chintesenţă a rockului. Doar că trebuia să se întâmple prin 1993-1994, potrivit contractului cu casa de producţie Geffen. Abia în 2000, producătorii s-au săturat de aşteptare şi au anunţat că nu mai plătesc niciun ban pentru creaţia albumului şi că finalizarea acestuia "este responsabilitatea financiară a lui Axl Rose". Producţia "înghiţise" deja peste 6 milioane de dolari.

"Este o înregistrare complexă. Încerc să fac ceva diferit. Unele acorduri ar putea semăna cu Queen. Unii vor spune «Nu sună ca Guns N’Roses»", declara Axl, în 2006, an în care albumul tot nu era gata.

Când în sfârşit "Chinese Democracy" a ieşit pe piaţă s-a dovedit mai degrabă un eşec, departe de mega-succesul "Appetite for Destruction" de pildă. Axl a cheltuit milioane de dolari pentru ca în final să iasă câteva piese care seamănă, în mare, cu ce cânta de obicei. De ce a durat totuşi atâta vreme? Aproape sigur are legătură cu problemele sale psihice, recunoscute chiar de Axl.

Maniaco-depresiv

"Sunt foarte sensibil şi emotiv, iar lucrurile mă întristează şi mă fac să simt că nu pot funcţiona când am de-a face cu lumea.... Am fost la o clinică, crezând că mă vor ajuta cu stările astea. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să completez un test cu 500 de întrebări – ştiţi genul, de ăla în care completeze nişte linii punctate. Dintr-o dată am fost diagnosticat maniaco-depresiv. «Să-l punem pe Axl pe medicamente». Ei bine, medicamentele nu m-au ajutat să-mi rezolv problemele. Singurul efect pe care l-au avut a fost că oamenii m-au lăsat în pace, gândindu-se că-s în tratament", declara Rose pentru revista "Rolling Stone". 

Mai exact, boala de care suferă Axl se presupune că ar fi sindromul bipolar. Adică trece de la o stare la alta foarte rapid. Acum e vesel şi fericit, acum intră în drepresie sau se enervează şi devine violent. Boala, scrie presa americană care citează diverşi doctori, ar putea fi un sindrom post-traumatic sau ar putea proveni din lipsa de afecţiune. Toate cu originea în copilăria dezastruoasă a cântăreţului. Copilărie nefericită William Bruce Rose Jr s-a născut a crescut în oraşul Lafayette, Indiana. Tatăl său şi-a părăsit familia când Axl avea doar doi ani, iar mama sa Sharon s-a recăsătorit cu Stephen Bailey, un penticostal fervent. Băiatul a crescut purtând numele de William Bailey şi a crezut că Stephen este tatăl său biologic. Când a descoperit adevărul, la 17 ani, a fugit de acasă şi şi-a luat numele tatălui natural, Rose.

Au urmat câţiva ani grei la Los Angeles, abuz de alcool, arestări, dormit în stradă. A fost bineînţeles şi muzică, mai ales după reîntâlnirea cu colegul de şcoală Jeffrey Isbell, aka Izzy Stradlin, împreună cu care a cântat în diverse trupe.

Împreună cu Izzy a pus bazele GN’R, în componenţa clasică, iar trupa a semnat primul acord pentru un album în 1986. A urmat mega-succesul "Appetite for Destruction" în 1987, iar Axl a devenit un super-star. Undeva în perioada asta s-a apucat de psiho-terapie, fiind diagnosticat deja ca bipolar şi pus medicamentaţie datorită deselor izbucniri violente.

A încercat şi regresiunea, o tehnică de psiho-terapie care presupune hipnotizarea pacientului pentru ca acestă să-şi amintească în transă evenimente traumatice din copilărie. În cazul lui Axl, rezultatul a fost dezastruos.

Potrivit propriilor declaraţii şi-a amintit că a fost abuzat sexual de tatăl său natural pe când nu împlinise încă doi ani, la fel şi surorile sale. N-a scăpat de probleme nici cu tatăl vitreg, care-l maltrata fizic şi psihic în copilărie, bătăile fiind la ordinea zilei. În loc să-i lămurească problemele, terapia l-a înnebunit şi mai rău. Succes şi dezastru în acelaşi timp

Jurnaliştii care l-au intervievat la sfârşitul anilor ’90 îşi amintesc de un Axl complet diferit de ceea ce se presupunea că ar trebui să fie un rock-star. În timp ce în jurul său, colegii din trupă o luaseră razna, Axl era focusat mai mult pe problemele sale psihice, pe introspecţii, încercând să-şi vindece traumele.

Slash, celebrul chitarist al GN’R îşi amintea recent într-un interviu CNN despre perioada respectivă, de petrecerile înnecate în alcool, sex şi droguri, recunoscând că a fost multă vreme dependent de heroină. Axl pe de altă parte, "consuma" foarte rar şi atunci doar marijuana, obicei la care a renunţat oricum.

Mai mult, în afară de excesele din adolescenţă, nici alcoolul n-a fost vreodată printre ocupaţiile favorite ale starului.  Asta deşi, Axl Rose părea, de departe, cel mai "nebun" membru al trupei. Probabil, scriu ziariştii americani, era "nebun" pentru că pur şi simplu chiar avea probleme psihice.

Aceeaşi "nebunie" s-a tradus şi prin performanţe artistice uimitoare, trupa încasând între 1987 şi 1991 peste 57 milioane de dolari doar din concerte. Dar detaliile poveştii au apărut în special în timpul scandalurilor lui Axl cu cele două femeie pe care le-a iubit în perioada respectivă.

Obsesia iubirii eterne

"Axl mi-a spus că într-o viaţă anterioară am fost indieni şi că eu am ucis copilul nostru, de aceea era atât de rău cu mine în viaţa asta", este un fragment din declaraţia pe care Erin Everly, fosta soţie a starului, a făcut în 1994, în timpul unui proces.

Erin, cea care l-a inspirat pe Axl să scrie hitul "Sweet Child of Mine" îl dăduse în judecată, acuzându-l de violenţă fizică şi de brutalitate sexuală. Povestea, descrisă în presa vremii, dezvăluie un Axl de o violenţă extremă, inexplicabilă şi era susţinută şi de declaraţiile altor persoane care au fost martori la izbucniri. Când se enerva, rockerul spărgea tot în calea sa şi o lovea cu ce apuca pe "iubita" lui, după care îi părea rău şi devenea iarăşi iubitor şi grijuliu.

Cam în acelaşi registru a fost şi relaţia cu celaltă mare iubire, top-modelul Stephanie Seymour, despre care Axl spunea că este femeia vieţii lui şi că au fost împreună în ultimele 15-16 vieţi. Seymour, pe care sigur o ştiţi din clipul "November Rain", l-a dat şi ea în judecată pe Axl acuzându-l de violenţe. Deşi cei doi s-au despărţit, Stephanie s-a căsătorit cu un milionar mult mai bătrân ca ea, prietenii cântăreţului povestesc că ea este de fapt marea iubire a vieţii lui, Axl a fost devastat când s-au despărţit.

"Când vine data în care Stephanie îşi sărbătoreşte data de naştere, Axl pare că se «opreşte» timp de vreo două săptămâni. Ea a fost femeia lui perfectă, sau cel puţin imaginea lui despre cum ar trebuie să fie aceasta", declara unul dintre apropiaţii săi.

Deja, în 1996, când Slash a "rupt-o" definitiv cu GN’R, Axl se retrăsese aproape complet din lume. În acelaşi an, a murit şi mama sa, un eveniment care l-a marcat pentru că una din explicaţiile comportamentului său misogin era aceea că-şi ura mama pentru că nu l-a protejat de abuzuri în copilărie.

Retras în lumea lui

În ultimii peste 10 ani, Rose a trăit într-un ritm propriu, ca un pustnic, dormind ziua şi petrecându-şi nopţile în studiou "luptându-se" cu "Chinese Democracy". Aproape toţi cei care i-au fost apropiaţi, de la colegii de trupă iniţiali, până la zecile de artişti cu care a încercat să refacă GN’R, nume asupra căruia are drepturi depline, au fost "fugăriţi". Cu o bună parte din ei s-a reîntâlnit la tribunal, o bună parte din aceştia reclamându-l pentru neplata drepturilor de autor, pentru scandaluri, pentru orice.

Singura care îi este încă aproape este Beta, menajera casei din Malibu, care între timp a devenit un fel de mamă pentru el. În 2001, când a avut prima performanţă live după o lungă perioadă de pauză, a spus audienţei că "nici nu ştiţi prin ce oroare am trecut ca să ajung până la voi aici", aluzie directă la viaţa sa. Şi nu sunt semne că psiho-thrillerul s-ar fi terminat, evenimentele din timpul actualului turneu fiind un indiciu clar.

Obsedat de ocultism şi psihedelism În 1998, Axl Rose a fost arestat pentru câteva ore pe aeroportul din Phonenix după un scandal cu oamenii de la securitate, pe care i-a ameninţat cu bătaia. Se pare că motivul a fost felul în care aceştia i-au manevrat o geantă în care avea o sferă de sticlă, de genul acelora pe care le folosesc vrăjitoarele în filme. Era un cadou de la Sedona, un fel de guru New Age ce conduce o tabără "artistică" lângă Phoenix.

Pe numele său adevărat Sharon Maynard, Sedona, este o "energeticiană", care prin "puterile" ei poate să echilibreze forţele universului. Axl a cunoscut-o prin anii ’90 şi de atunci Sedona îi este foarte apropiată.

Surse din apropierea starului povesteau că atunci când cunoştea o persoană nouă, Axl îi cerea o fotografie pentru ca să i-o arate Sedonei. Cu puterile sale, Sedona îşi dădea seama dacă respectivul are energie negativă sau pozitivă şi deci, dacă este bine ca Axl să-l primească în preajma sa.

Mai multe concerte au fost mutate sau anulate doar pentru că Sedona a spus că sunt locate într-o regiune cu prea mult magnetism negativ. Axl este şi un mare fan al remediilor homeopate, majoritatea recomandate de Sedona. A rămas de asemenea celebră o fază de după premiile MTV Music Award din 1992. Axl a rămas la o şuetă cu Kurt Cobain şi cu Courtney Love, pentru ca după aceea să spună că Love a încercat să-l "posedeze" psihic.

"Personal îl consider un cancer ce trebuie îndepărtat şi evitat – şi cu cât mai puţin oricine aude de el sau de susţinătorii lui, cu atât mai bine" Axl Rose, despre Slash, fostul său coleg de trupă "Îmi pare său pentru el câteodată, dar numai pentru că îi e foarte greu cu sine însuşi – este într-o zonă aşa ciudată pentru că nimeni niciodată nu-l va înţelege aşa cum probabil şi-ar dori el să fie înţeles" Slash, despre Axl Rose <object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/nxLUUQdqA0I?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/nxLUUQdqA0I?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object>