În Ghencea, de crucea lui Gigi nu s-a atins nimeni!

Deşi n-a mai fost utilizat de 10 luni, stadionul "Steaua" se prezintă în condiţii bune. Au intervenit, însă, şi unele schimbări.

După 10 luni de exil, echipa de fotbal Steaua s-a întors acasă. Prima partidă pe care "militarii" o vor disputa pe pe arena din Ghencea este programată mâine (ora 20.30, Digi Sport 1), cu Astra Ploieşti, în etapa a 21-a a Ligii I.

"Roş-albaştrii" au jucat ultima dată pe arena din Drumul Taberei pe 16 mai 2011, împotriva formaţiei FCM Târgu-Mureş (scor 1-0), în penultima etapă din ediţia trecută de campionat. Ca atare, elevii lui Ilie Stan, care s-au obişnuit în ultima vreme cu luxul de pe "Naţional Arena", s-au temut că vor fi nevoiţi să dispute meciul cu Astra pe un stadion în paragină. “Toată lumea se încolonează şi intră!"

Steliştii şi-au făcut însă griji degeaba, fiindcă gazonul stadionului din Ghencea se prezintă în condiţii neaşteptat de bune. Chiar dacă iarba este îngălbenită în unele zone, suprafaţa de joc este nivelată aşa cum trebuie. Scaunele de la tribune şi de la peluze au fost curăţate de praf, dar, ce-i drept, le-ar mai trebui un strat de vopsea. Turnicheţii de la porţi sunt şi ei în stare bună, iar la intrarea în Complexul Sportiv Steaua au fost instalate mai multe bănci, pe care suporterii care vin mai devreme la meci îşi pot aştepta prietenii.

Totuşi, absenţa echipei de fotbal "roş-albastre" de pe stadionul din Ghencea a adus şi unele schimbări. Cum arena a intrat în ultimele 10 luni exclusiv în grija MApN, angajaţii firmelor de pază de la porţile de acces au fost înlocuiţi cu militari.

Tot soldaţii sunt cei care fac ultimele retuşuri pentru ca arena să arate cât mai bine la ora meciului dintre Steaua şi Astra, apelând în acest sens până şi la clasicele mături.

De altfel, atmosfera de cazarmă se resimte încă de la intrarea în incinta arenei. "Toată lumea se încolonează şi intră pe stadion!", a fost "îndemnul" adresat ieri de un militar jurnaliştilor care veniseră să asiste la antrenamentul efectuat de jucătorii Stelei în complexul din Ghencea.

“UTILAJE”. Din arsenalul soldaţilor nu lipsesc clasicele mături

Dornici de a-şi revedea favoriţii acasă, fanii "roş-albaştrilor" au luat ieri cu asalt casele de bilete stadionului. "E mai frumos pe «Naţional Arena», dar eu prefer ca Steaua să joace în Ghencea. Aici e casa ei", ne-a spus suporterul Viorel Diţă (47 de ani), fericit că a intrat în posesia unui tichet.

INTERES. La casele de bilete s-au format cozi dinainte ca ele să se deschidă DECOR 

Magazinul clubului s-a închis, dar intrarea la "oficială" este străjuită de icoana patronului

În vara anului trecut, când a decis ca echipa Steaua să nu mai evolueze în Ghencea, patronul Gigi Becali a ameninţat că va lua tot şi va lăsa arena în paragină. Până la un punct, s-a ţinut de cuvânt. Echipele de juniori ale clubului "militar" au părăsit şi ele baza sportivă din Drumul Taberei (unele fiind chiar desfiinţate), iar muzeul clubului şi magazinul din care suporterii îşi puteau cumpăra articole promoţionale ale echipei favorite au fost închise.

DEZOLANT. Din magazinul echipei Steaua a rămas doar sigla. Uşile sunt sigilate, iar înăuntru s-a aşternut praful Copie în miniatură după icoana din curtea "palatului"

Dacă din magazinul Stelei a rămas doar sigla, uşile fiind sigilate, tribuna oficială este neschimbată. La intrare a rămas icoana aurită pusă de finanţatorul stelist, care Îl reprezintă pe Iisus Hristos răstingit pe cruce. Icoana este o copie în miniatură a celei pe care fostul oier a instalat-o în curtea imobilului său din Aleea Alexandru, construcţie căreia îi place să-i spună "palat".

NESCHIMBAT. La intrarea în tribuna oficială se află în continuare icoana așezată de patronul Stelei înainte de plecarea din Ghencea FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU Citiți și:

  • "Doar în Ghencea se poate scrie istoria"