În fiecare minut ia naştere o nouă viaţă

Zone Reality prezintă astăzi, de la ora 18.00, un documentar despre câteva cupluri aflate în drumul spre "slujba" de părinte.

În Marea Britanie, în fiecare minut al zilei se naşte un copil. Documentarul difuzat azi de Zone Reality, de la ora 18.00, prezintă câteva cupluri care se pregătesc să devină părinţi.

Filmate timp de 24 de ore în ultimul stadiu de naştere

Serialul, format din opt părţi, pătrunde în vieţile viitoarelor mame, aflate în ultimul stadiu de sarcină. Ele sunt filmate 24 de ore pe zi, pentru a recepţiona toate momentele dramatice şi emoţionante cu care acestea se confruntă. Cazurile sunt diferite: de la o mamă care are deja patru copii, la o femeie aflată la prima naştere. Pentru personalul maternităţii, aceste momente importante din viaţă sunt deja un lucru obişnuit. Ei sunt mereu pregătiţi pentru a oferi sprijin şi îndrumare viitorilor părinţi.

Camerele de filmat vor surprinde atât emoţiile taţilor şi ale întregii familii, cât şi toate detaliile naşterii. De la recepţie până în sala de operaţie, telespectatorii vor vedea tensiunea, emoţia şi bucuria incredibilă când iau naştere noi vieţi, iar altele se schimbă pentru totdeauna.

Primul episod începe cu Tracy (37 de ani), deja mamă a patru copii. Însoţită de soţul ei, Steve, care are o stare de spirit foarte jovială, şi cu fiul ei mijlociu, Liam (18 ani), Tracy este calmă şi optimistă. Însă umorul dispare atunci când mămica oboseşte să mai lupte, iar soţul şi moaşa o ajută pentru a duce la bun sfârşit naşterea.

Un alt caz este cel al Lisei (22 de ani), pentru prima dată mămică. În ciuda cuvintelor de încu rajare primite de la moaşă, Lisa se teme când află că trebuie să nască prin cezariană.

Naşterea sub apă

În următoarele episoade descoperim situaţia a două fete adolescente însărcinate (15 şi 17 ani), numeroase cazuri de copii născuţi prematur, dar şi cum decurge o naştere în apă.