În ce ţară e cel mai bine să îţi creşti copiii? Vezi pe ce loc e România

Organizaţia Save the Children a dat publicităţii clasamentul pe 2011 al celor mai potrivite state pentru creşterea copiilor, scrie Huffington Post.

Norvegia este liderul ierarhiei, urmată de Australia şi Islanda, în timp ce România ocupă locul 36 la nivel mondial, cu un loc după vecinii bulgari.

La coada clasamentului se află state precum Guinea, Niger şi Afganistan.

Studiul a fost realizat pe baza a şapte indicatori relevanţi pentru femei: riscul de deces al mamelor la naştere; numărul de femei care folosesc metode contraceptive moderne; speranţa de viaţă; numărul de ani de şcolarizare; valoarea ajutorului de maternitate; raportul dintre salariile bărbaţilor şi femeilor; numărul de femei din guvernământ.

În plus, au fost luaţi în considerare şi doi indicatori pentru copii: mortalitatea infantilă şi şcolarizarea.

La finalul cercetării, ţările au fost împărţite în trei categorii: 43 de state dezvoltate, 79 mai puţin dezvoltate şi 42 foarte puţin dezvoltate.

Top 10 state unde e cel mai bine să îţi creşti copiii:

1. Norvegia 2. Australia 3. Islanda 4. Suedia 5. Danemarca 6. Noua Zeelandă 7. Finlanda 8. Belgia 9. Olanda 10. Franţa