Guvernul vrea să inaugureze 250 de kilometri de autostradă în doi ani, dar blocajele care țin de licitații și lipsa banilor îi dejoacă planul.
Teoria „pașilor mici” pare însă să funcționeze. Ieri a fost semnat contractul de construcție pentru primul tronson din cele cinci ale autostrăzii Târgu Mureș - Câmpia Turzii. Este vorba de lotul doi, Ungheni – Ogra, pentru care lucrările de execuție au fost atribuite consorțiului Strabag – Straco Grup, și care are o lungime de zece kilometri. Contractul prevede o perioadă de patru ani pentru executarea și întreținerea tronsonului. Statul va achita 250 de milioane de lei, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). În total, există cinci loturi de autostradă la Ungheni. La finele lunii ianuarie, CNADNR a desemnat firmele care urmează să construiască cei 52 de kilometri ai autostrăzii, dar singurul contract parafat, deocamdată, este cel de ieri. „Este bine că se merge pe loturi mici de autostradă, pentru că lucrările se pot termina mai repede”, a comentat pentru EVZ Alexandru Crăciun, specialist în infrastructură. Alte trei tronsoane ale autostrăzii au o perioadă de execuție de 16 luni, iar cel de-al patrulea de 12 luni.
Probleme la Pitești - Sibiu
În circa un an ar fi trebuit să înceapă și lucrările la Sibiu - Pitești, un alt proiect îndelung amânat. Ieri a apărut însă un prim blocaj, în condițiile în care rezultatul licitației pentru atribuirea studiului de prefezabilitate a fost contestat.
Probleme cu finanțarea
Dincolo de blocajele care apar din contestații, potențialul financiar nu pare să corespundă cu planurile Guvernului. Astfel, dacă Târgu Mureș - Câmpia Turzii este un caz fericit, deoarece ra corespunde cerințelor europene și primește 85% din finanțare prin fonduri de coeziune, nu este cazul altor lucrări importante pe care Guvernul le are în plan.
Îndelung amânata Comarnic - Brașov, pentru care Guvernul a amânat din nou termenul de semnare a contractului, în luna aprilie, față de februarie, când ar fi trebuit să aibă loc, pare sortită eșecului, consideră Alexandru Crăciun: „Guvernul a transformat ani de zile această rută într-o ultraprioritate, și a abandonat alte proiecte importante dar care puteau concura la trafic, tocmai pentru a putea susține importanța acestei autostrăzi . Dar adevărul este că traficul nu justifică construcția, în niciun caz la un cost de 1,8 mili arde de euro”. De altfel, Eurostat a comunicat anul trecut Guvernului că trebuie să acopere din buget valoarea lucrărilor, deoarece este puțin probabil ca, prin taxa instituită ulterior pe autostradă, concesionarul să recupereze banii.
În prezent, Ioan Rus, ministrul Transporturilor, caută o formulă de finanțare care să implice și creditori internaționali, precum Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Bani din acciză
De altfel, finanțarea este o problemă generală a Master Planului pentru Transporturi, care include planurile de infrastructură până în 2030. Ieri, Executivul a aprobat memorandumul cu privire la Master Plan.
Planul prevede realizarea a 1.301 km de autostradă, 1.877 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio și Euro Trans și 67 de variante de ocolire, suma totală necesară fiind de 26,8 miliarde, din care statul are la dispoziție, deocamdată, doar 5 miliarde de euro. Ioan Rus a anunțat că o parte din banii din acciza pe carburanți va merge către finanțarea infrastructurii, fără a preciza însă o valoare exactă.
Ce lucrări ar trebui finalizate în 2015
Potrivit planurilor Guvernului, în luna aprilie ar trebui inaugurate Lotul II din Lugoj - Timișoara (A1), Lotul I Deva - Lugoj (A1), Lotul III din Arad - Nădlac, tronsonul Gilîu – Nădășelu (A3) și, la finalul anului, Lotul II din Lugoj – Timișoara (A1).