După ce preţurile la benzină şi motorină au cunoscut o majorare de circa 30% într-un an, sistemele auto care funcţionează cu gaz petrolier lichefiat au devenit soluţii viabile pentru şoferi.
Cum preţul actual al benzinei este de peste 5 lei/ litru, iar cel al gazului de doar 2,7-2,8 lei, montarea unei instalaţii GPL (gaz petrolier lichefiat) este o soluţie demnă de luat în calcul, scrie revista "Capital".
Aşa se face că, în ultima vreme, comercianţii de sisteme auto GPL şi chiar şefii unor mărci care au în ofertă maşini cu sistemul respectiv montat din fabrică se bucură de tot mai multe solicitări.
Ce presupune şi ce beneficii aduce montarea unei instalaţii GPL? Primul lucru care trebuie ştiut este acela că performanţele maşinii pot scădea uşor prin activarea alimentării cu GPL de la butonul amplasat pe bord. Nu este vorba decât de "dispariţia“ a 4-5 CP. Apoi, amplasarea buteliei se poate face fie în locul roţii de rezervă, renunţând la aceasta, fie în portabgaj, care devine astfel mai mic.
Un calcul simplu, realizat pentru o maşină cu un consum mediu de benzină de 10 litri la 100 km care parcurge anual 15.000 km, ne arată că montarea unei instalaţii GPL în valoare de 700 de euro poate fi amortizată în numai un an, la actualele preţuri ale carburanţilor.
Cât costă o instalaţie GPL?
În cazul Dacia, diferenţa de preţ între modelul de bază şi cel cu alimentare duală este de 650 de euro. Dacă diferenţa vi se pare totuşi mare şi nejustificată, există şi varianta montării unui sistem GPL de la un distribuitor autorizat. În funcţie de marca in stalaţiei şi de motorizarea vehiculului, preţurile fără manoperă sunt cuprinse între 300 şi 800 de euro.