Majoritatea băncilor care au clienți cu credite în franci elvețieni și-au ajutat clienții dpă deprecierea acută a leului în raport cu francul, de la începutul anului. Astăzi, și Piraeus Bank România a anunțat că oferă clienţilor cu credite în franci elveţieni, garantate cu un imobil, posibilitatea conversiei în lei, cu discount imediat la sold de 15%, şi încă două reduceri succesive de câte 10% fiecare, odată la trei ani, pentru cei care nu înregistrează întârzieri la plată.
„Clienţii care au contractat de la Piraeus Bank România S.A. credite în franci elveţieni (CHF) pentru nevoi personale cu garanţie imobiliară, ipotecare sau de investiţii imobiliare vor putea beneficia de o nouă ofertă a băncii, creată special pentru a veni în sprijinul lor. Astfel, banca a decis să preia de la clienţii care întâmpină dificultăţi financiare în rambursarea creditelor contractate o parte din efectele negative ale evoluţiei nefavorabile a cursului de schimb al CHF, propunând reduceri ale soldului creditului şi conversia în moneda locală (RON)", scrie în comunicat.
Inițial, soldul creditului în CHF este redus cu 15%, ulterior împrumutul este convertit în lei, iar mai apoi se aplică două reduceri de câte 10%, la fiecare 3 ani, dacă pe parcursul acestor perioade nu se vor înregistra întârzieri la plata ratelor.
Pentru a beneficia de această ofertă, clienţii trebuie să se asigure că nu înregistrează în prezent întârzieri la plata ratelor mai mari de 89 de zile, se mai arată în comunicatul băncii.
Reprezentaţii Piraeus Bank vor planifica şi cobtacta persoanele care deţin credite în CHF cu garanţie imobiliară în special pe cei cu dificultăţi la rambursarea creditelor.
Potrivit comunicatului, hotărârea cu privire la acest program a fost luată de către acţionarul majoritar (Piraeus Bank Grecia), urmând a fi supusă ratificării de către Adunarea Generală a Acţionarilor Piraeus Bank România S.A.