ÎMPUŞCĂTURI la NEPTUN. MISTREŢ MORT ÎN ZONA VILELOR DE PROTOCOL

Două împuşcături puternice s-au auzit, în urmă cu puţin timp, în zona de pădure din preajma vilelor de protocol din staţiunea Neptun. Jandarmii care asigură paza obiectivelor RAAPS au găsit cadavrul unui mistreţ, împuşcat cu două focuri de armă, iar vânătorii, cel mai probabil braconieri, dispăruţi.

Potrivit unor surse locale, în apropierea unui hotel din apropiere s-au auzit două împuşcături. Jandarmii Detaşamentului Neptun a căror misiune este să agigure paza vilelor de protocol au început imediat controlul şi în scurt timp au găsit cadavrul unui mistreţ care prezenta două orificii produse de gloanţe de vânătoare.

Jandarmii au luat, imediat, legătura cu Serviciul de Arme din cadrul IPJ Constanţa, ai căror reprezentanţi urmează să ajungă la faţa locului pentru cercetări. Verificările vor fi extinse în vederea identificării braconierilor. Pădurea din staţiunea Neptun este populată, de ani de zile, de mistreţi şi căprioare. Deşi în anii trecuţi animalele sălbatice au fost observate chiar şi de către turişti, în staţiunea Neptun nu au fost înregistrate incidente.