Împrumut record: Băncile europene au luat într-o singură zi 489 de miliarde de euro de la BCE

Băncile europene s-au împrumut, miercuri, cu 489 de miliarde de euro de la Banca Central Europeană (BCE), circa 24% dn aceşti bani mergând către 14 bănci italiene, potrivit Reuters.

14 instituţii financiare italiene, printre care UniCredit şi Intesa Sanpaolo, au împrumutat 116 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană (BCE), prin noul program de finanţare pe trei ani, potrivit unor surse citate de Reuters.

Suma include obligaţiuni bancare garante de stat în valoare de 40,4 miliarde de euro, care au fost folosite drept garanţii pentru împrumuturi. Băncile au putut însă să folosească şi alte tipuri de garanţii pentru împrumuturile de la BCE, precum obligaţiunile suverane.

Cel mai mare împrumut a fost cerut şi obţinut de către Intesa Sanpaolo, 12 miliarde de euro. Reprezentanţii instituţiei bancare au recunoscut că s-au folosit de obligaţiuni garante de stat pentru a se împrumuta.

Şi UniCredit a obţinut astfel 7,5 miliarde de euro. "Sunt convins că aceste lichidităţi vor susţine economia reală, pentru a se evita o criză a creditelor", a declarat directorul general al UniCredit, Federico Ghizzoni.