Fernando Boldrin s-a despărțit de FCSB, în această vară, și a avut cuvinte de laudă la adresa antrenorului Nicolae Dică.
Fernando Boldrin s-a transferat, în această vară, de la FCSB, la gruparea Kayserispor, din Turcia, acolo unde a fost dorit de antrenorul Marius Șumudică. Mijlocașul a lucrat doar o săptămână cu Nicolae Dică, dar a afirmat că a fost impresionat de calitățile noului tehnician al „roș-albaștrilor”.
„M-am antrenat puțin cu el, o săptămână, dar mi-a plăcut foarte mult. Îmi place stilul lui, cum vorbește, cum știe să discute cu grupul. Mi-au plăcut antrenamentele lui și cred că, dacă o să câștige grupul, o să aibă o atmosfera bună, eu cred că va face performanță aici. Îi doresc baftă în continuare și sper să iasă campion", a spus Boldrin