ÎMPĂCARE ISTORICĂ în TELEVIZIUNE. MOGULII au ajuns la un acord de SUTE DE MILIOANE de EURO

"Ca urmare a acestui contract, se sting toate litigiile dintre RCS&RDS si Antena Group, impreuna cu entitatile afiliate acestuia". Un anunț care pune capăt unui conflict Digi - Intact care își are "scânteia" acum zece ani.

Antenele ies din must-carry (ceea ce înseamnă că societățile de cablu plătesc către Intact ca să poată avea stațiile în grile), semnează un contract cu Digi, iar "toate litigiile se sting ca urmare a acestui contract."

Paginademedia.ro a prezentat istoria unui conflict (cu procesele lui - și sunt zeci!) care își are startul acum zece ani:

La început au fost "coechipieri". Au "jucat" în aceeași tabără și au câștigat meciurile de fotbal. Se întâmpla în 2008, când Alexandru Oprea - șeful de atunci al RCS - ridica un cartonaș și câștiga drepturile de difuzare pentru Liga I.

În linii mari, era un parteneriat între RCS și Intact: își împărțeau plata drepturilor, iar Antenele creau o stație nouă - Gsp TV care să dea meciurile.

Relația a început să scârțâie destul de repede și s-a încheiat cu un "divorț": RCS a renunțat la parteneriatul cu Antenele și a lansat o stație proprie - Digi Sport. A fost punctul de plecare a televiziunilor proprii Digi.

RCS, Antena Group și Antena 3 au fost într-o adevărată telenovelă din 2011 și până în prezent. O telenovelă care a culminat cu o condamnare într-un dosar de șantaj, dar și cu alte dosare penale aflate în desfășurare.

O telenovelă care a avut zeci de litigii comerciale, în care Antena dădea RCS în judecată, iar operatorul de cablu și telecom, deschidea la rândul său procese contra Antenelor. 

Antenele se dezlănțuiau pe post împotriva grupului RCS. La rândul lui, Digi 24 rula în buclă informațiile din procese, atunci când datele erau de partea lui. Când a venit rândul RCS (cu directorul Ioan Bendei implicat), Digi 24 "s-a uitat în altă parte" (scânteia care a dus la plecarea lui Dragoș Pătraru).

Totul până astăzi, când RCS, companie listată la Bursa de la București, a anunțat că se sting toate litigiile dintre RCS și Antena Group și toate entitățile afiliate acesteia. 

În același anunț, RCS menționează că a încheiat un al doilea contract cu Antena Group, prin care compania de cablu va continua sa distribuie canalele Antena Group „în regim pay-tv începand cu data de la care canalele Antena Group vor renunta la regimul must-carry”. 

O istorie de procese între RCS și Intact

În mai 2017, la scurt timp după ce compania din spatele RCS - Digi Communciation - a fost listată la bursă, compania publica primul său raport financiar, ce conținea, pe lângă datele financiare și pagini întregi despre litigiile dintre RCS și grupul Intact. Erau chiar două capitole pe acest subiect: procesele deschide de Intact împotriva RCS, dar și cele deschise de RCS contra Intact.

„Intact Media Group a initiat o serie de actiuni in justitie impotriva noastra. Desi consideram ca litigiul cu Intact Media Group este, cel putin in mare parte, abuziv si jignitor, daca aceste cereri formulate in instanta au succes, acestea vor genera efecte adverse semnificative asupra modelului nostru de finantare, management si afaceri”, se menționează în documentul de pe Bursă. scrie paginademedia.ro. 

Povestea cu năbădăi dintre cele două companii a început în 2011. De atunci datează primul proces, cel în care Intact a dat RCS în judecată pentru a-l obliga să respecte principiul must carry și să introducă GSP TV (actualul ZU TV) în grilă. Câștigător a ieșit Intactul. Au urmat apoi alte procese în care Intact cerea daune de zeci de milioane de euro. Multe dintre ele erau încă în desfășurare sau decizii care nu erau definitive.

Iată câteva exemple: 

Intact a dat RCS în judecată și i-a cerut 100 de milioane de euro despăgubiri, pretinzând că a încălcat principiul must carry, adică retransmiterea total gratuită a posturilor care se declară libere la retransmisie. Cu alte cuvinte, Antena considera că RCS difuzează în mod gratuit posturile din grupul său, însă primește bani de la clienți pentru abonamente.

A mai deschis o acțiune, în care cerea daune materiale de 35 de milioane de euro, motivând pierderi de venituri ca urmare a refuzului de a retransmite GSP TV (actualul Zu TV) și Antena 2 (actualul Antena Stars). În urma acestui proces, Antena a avut câștig de cauză: obligarea RCS de a reintroduce posturile în grilă și doi euro, cheltuieli de judecată. 

Într-o altă speță, Intact a acuzat RCS de poziție dominantă. Compania familiei Voiculescu s-a plâns că RCS a refuzat o negociere și încheierea unui contract pentru retransmiterea contra cost a canalelor Antena Group în cazul în care ar alege să iasă din must carry. Mai mult, Antena Group a solicitat „instantei sa oblige RCS & RDS sa negocieze cu Grupul Antena pentru a incheia un contract pentru televiziune contra cost, in conditii similare celor convenite de noi cu Pro TV S.A”. 

RCS a reacționat la rândul său. În 2012, a deschis un proces prin care cerea despăgubiri ca urmare a campaniei considerate denigratoare de pe posturile Intact. RCS a câștigat în prima instanță despăgubiri de 780.000 de euro, însă Înalta Curte a decis casarea deciziei și rejudecarea procesului. 

Într-un alt proces în care se judecă cele două companii, Curtea de Apel a decis despăgubiri uriașe pentru amândouă, pentru încălcarea unor înțelegeri contractuale: RCS să primească 315.000 de euro, Antena Group, 900.000 de euro. Decizia nu era însă definitivă și a fost atacată la Înalta Curte.

Procesele, pe larg (din raportul Digi din momentul listării la Bursă):

RCS, Intact și must carry

Litigiile legate de obligația de „must carry” In martie 2011, Grupul Antena (Intact Media Group) a initiat trei actiuni in instanta de raspundere civila delictuala separate impotriva noastra pretinzand ca am refuzat ilegal sa ii difuzam canalele, incalcand, printre altele, legislatia romaneasca privind principiul de „must carry”.

Acestia pretindeau despagubiri de aproximativ 100 milioane EUR si au solicitat ca instanta sa impuna alte compensatii pecuniare, precum solicitarea ca noi sa furnizam canalele Intact Media Group gratuit abonatilor nostri si conform celor mai ridicate standarde tehnice.

Separat, Grupul Antena a inaintat, de asemenea, doua actiuni in justitie pretinzand

(i) despagubiri de aproximativ 35 milioane EUR constand in pierderea de venituri din cauza refuzului nostru temporar de a retransmite canalele de televiziune GSP TV si Antena 2 care se pretinde ca incalca, printre altele, regulile „must carry”; 

(ii) masuri punitive care sa ne oblige sa retransmitem canalele disputate clientilor nostri conform celor mai inalte standarde tehnice.

 

Aproximativ 24 milioane EUR din valoarea acestor pretentii se referea la "refuzul nostru de a retransmite GSP TV", iar suma de 11 milioane EUR ramasa se refera la refuzul nostru de a retransmite Antena 2. 

Litigiul privind masurile punitive solicitate in legatura cu canalul GSP TV a fost solutionat de Tribunalul Bucuresti in favoarea Grupului Antena, instanta punandu-ne in vedere sa includem canalul in reteaua noastra, conform mai multor cerinte tehnice. Totusi, incepand cu ianuarie 2012 noi retransmitem canalul si, de aceea, decizia nu a avut un efect asupra retelei noastre.

Apelul formulat de RCS & RDS impotriva solutiei in prima instanta a fost respins in luna octombrie 2014. Decizia Tribunalului Bucuresti a ramas definitiva. Cazul privind masurile punitive solicitate cu privire la Antena 2 a fost solutionat in luna martie 2014 de Tribunalul Bucuresti in favoarea noastra; pretentiile Grupului Antena au fost respinse in intregime. Grupul Antena a formulat apel cu privire la aceasta decizie, dar numai cu privire la cheltuielile de judecata. Initial, apelul a fost respins in luna octombrie 2014, insa, in urma rejudecarii dispuse de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea de Apel a modificat in parte solutia in prima instanta, acordand Grupului Antena aproximativ 2 (doi) EUR drept cheltuieli de judecata.

Decizia a fost confirmata de Curtea de Apel Bucuresti. Avand in vedere valoarea financiara nesemnificativa a litigiului, am decis sa nu atacam hotararea. La finalul anului 2014, Grupul Antena a initiat doua noi actiuni in instanta solicitand despagubiri in legatura cu difuzarea GSP TV si Antena 2.

Pretentiile sunt aproape identice cu cele privind aceleasi canale si cesionate catre First Quality Debt Recovery in 2012, cu exceptia faptului ca s-au solicitat sume mult mai reduse, respectiv 500.000 RON in legatura cu GSP TV si 250.000 RON in legatura cu Antena 2.

Ambele litigii au fost suspendate pana la solutionarea definitiva a actiunii initiate de RCS&RDS de contestare a efectelor cesiunii drepturilor litigioase de catre Grupul Antena catre First Quality Debt Recovery.

De asemenea am contestat in instanta, mai multe decizii ale CNA (Consiliul National al Audiovizualului) referitoare la regulile „must carry” si, in special, o decizie care concluziona ca am incalcat principiul de „must carry” prin faptul ca nu am retransmis catre clientii nostri anumite canale pentru care sunt in grila de programe „must carry” (inclusiv GSP TV), dar nu am reusit sa obtinem anularea acestora.

Aceasta decizie nefavorabila poate fi folosita de Grupului Antena impotriva noastra pentru sustinerea pretentiilor pecuniarepe care le are in legatura cu pretinsa incalcare a regulilor „must carry” cu privire la GSP TV (aceste pretentii fiind de aproximativ 24 milioane EUR). Grupul Antena nu a furnizat inca niciun criteriu obiectiv pentru determinarea valorii despagubirilor pe care le-au solicitat.

Intact voia să iasă din must carry și să primească aceiași bani ca Pro TV

In luna iulie 2014, doua societati din cadrul Grupului Intact Media (Antena Group si Antena 3) au depus o alta cerere impotriva RCS&RDS solicitand instantei sa constate ca RCS & RDS a abuzat de pozitia sa dominanta prin pretinsul sau refuz de a negocia si incheia un contract pentru retransmisia contra cost a canalelor Grupului Antena in cazul in care Grupul Antena ar alege, in cele din urma, sa renunte la regimul „must carry” aplicabil tuturor canalelor TV ale Grupului Intact Media.

Reclamantii au solicitat, de asemenea, instantei sa oblige RCS & RDS sa negocieze cu Grupul Antena pentru a incheia un contract pentru televiziune contra cost, in conditii similare celor convenite de noi cu Pro TV S.A. 

Am solicitat instantei sa respinga cererea, deoarece comportamentul RCS&RDS constand in refuzul de a tranzactiona nu este nici discriminatoriu in mod abuziv, nici abuziv.

In principal sustinem ca:

(i) reclamantii nu au initiat negocieri cu buna credinta, deoarece canalele lor inca sunt incluse in regimul de obligatie de difuzare si nici macar nu au emis o oferta;

(ii) pretinsul refuz de negociere ar fi justificat de comportamentul abuziv din trecut al reclamantului;

(iii) negocierile solicitate de Grupul Intact Media nu sunt comparabile cu cele purtate cu Pro TV S.A., din cauza conditiilor de piata diferite de la momentul negocierilor si statutului legal diferit al canalelor TV ale celor doua grupuri; si

(iv) conditiile prevazute de legislatia anti-trust nu sunt indeplinite (de ex., reclamantii nu risca iesirea de pe piata).

In luna martie 2015, RCS & RDS a solicitat instantei sa suspende litigiul pana la solutionarea definitiva a altor patru litigii. Instanta a decis in 14 aprilie 2015 in favoarea solicitiarii RCS&RDS si a litigiul cazul pana la solutionarea definitiva a litigiilor, inclusiv a celui referitor la despagubirile pecuniare in valoare de 65 milioane €. Decizia privind suspendarea litigiului a fost contestata de Grupul Antena in 14 decembrie 2015. RCS&RDS s-a opus apelului initiat de Grupul Antena insa, in acelasi timp, a formulat propriul apel cu privire la solutia in prima instanta cu privire la solicitarea de suspendare a procedurilor pana la solutionarea definitiva a altor trei litigii. In 15 iunie 2016, Tribunalul Bucuresti a respins drept nefondat apelul din instanta superioara inaintat de Grupul Antena, iar contestatia inaintata de RCS&RDS a fost respinsa pentru lipsa de interes.

Litigiul referitor la drepturile de autor

In iunie 2014, Grupul Antena a formulat o noua pretentie pecuniara impotriva RCS&RDS, solicitand aproximativ 40 milioane EUR in baza unei pretinse incalcari a drepturilor sale de autor asupra canalelor Antena 1, Antena Stars (fosta Antena 2), Euforia Lifestyle TV si ZU TV (fosta GSP TV). Reclamantul sustine ca aceste programe de televiziune au fost retransmise de RCS&RDS, din luna iunie 2011 si pana in luna iunie 2014, fara consimtamantul Grupului Antena si in absenta unui contract cu privire la onorariile de utilizare ale drepturilor sale de autor. 

In 30 octombrie 2014, Tribunalul Bucuresti a respins pretentia pe motive procedurale si a retinut ca Grupul Antena nu are calitate procesuala in acest litigiu. In 16 martie 2016, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul Grupului Antena, a anulat solutia in prima instanta si a trimis dosarul inapoi la Tribunalul Bucuresti pentru a fi rejudecat fondul cauzei. Decizia completa a Curtii de Apel ne-a fost comunicata in 11 iulie 2016 si termenul pentru recurs a expirat in 11 august 2016.

Litigiul privind rezultatul investigatiei GSP

In 3 martie 2015, Consiliul Concurentei din Romania a respins reclamatia Grupului Antena cu privire la un pretins abuz de pozitie dominanta al RCS&RDS cu privire la canalul GSP TV.

In 10 aprilie 2015, Grupul Antena a contestat decizia Consiliului Concurentei si a solicitat instantelor:

(i) sa anuleze acea decizie, deoarece comportamentul RCS & RDS cu privire la canalul GSP indeplineste criteriile legale pentru a fi considerat un abuz de pozitie dominanta

(ii) sa ceara Consiliului Concurentei sa redeschida investigatia si sa emita o decizie tinand cont de toate argumentele prezentate de Grupul Antena. Principalele motive pentru aceasta pretentie in instanta privesc pretinsa analiza gresita a Consiliului Concurentei privind refuzul RCS&RDS de a negocia retransmisia canalului GSP TV, precum si pretinsa analiza inadecvata de catre autoritate a (pretinsului) comportament discriminatoriu al RCS&RDS.

Grupul Antena a initiat procedurile doar impotriva Consiliului Concurentei, insa instanta a decis ca RCS & RDS trebuie introdusa in cauza drept parata. Cazul a fost judecat de instanta in 12 septembrie 2016. In data de 3 octombrie 2016, instanta a hotarat sa respinga in integralitate cererea de anulare formulata de Antena Group. Aceasta hotarare este supusa recursului de catre Antena Group.

Procesele deschise de RCS contra Intact

Despagubiri pentru daune adus imaginii DIGI Communications N.V.. In noiembrie 2012, am inițiat un litigiu împotriva impotriva Grupului Antena și altor societăți din cadrul Intact Media Grup în vederea compensării pentru prejudiciul adus reputației noastre de afaceri prin intermediul campaniei media pe care o considerăm defăimătoare ce a fost desfășurată prin intermediul societăților de media din portofoliul Intact Media Grup.

Am solicitat:

(i) o constatare că acea campanie media negativă a fost desfășurată de către Intact Media Grup în mod abuziv;

(ii) obligarea Intact Media Grup să publice acea constatare prin intermediul rețelei sale de canale TV și ziare;

(iii) despăgubire pecuniară într-o sumă totală de 1,2 milioane € pentru prejudiciul de imagine ce ne-a fost adus.

La data de 7 martie 2016, Curtea de Apel București a decis în favoarea noastră cu privire la majoritatea capetelor de cerere formulate și a impus Grupului Antena obligația de a ne plăti 780.000 € cu titlu de daune morale. Grupul Antena a atacat această hotărâre în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție din România. La data de 24 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție din România a casat hotărârea și a transmis dosarul spre rejudecare către Curtea de Apel București. Termenul pentru rejudecarea acestui dosar nu a fost încă stabilit.

Incalcarea anumitor contracte. În 2011 și 2012, am inițiat două litigii împotriva Grupului Antena, solicitând plata unor daune de aproximativ 2,6 milioane € pentru prejudicii decurgând din încălcarea de catre acesta a unor înțelegeri contractuale. În 2012, Grupul Antena a formulat cereri reconvenționale în cadrul ambelor litigii, solicitând plata a aproximativ 3,3 milioane €.

În cadrul primului litigiu, am urmărit rambursarea unor tarife de retransmisie pe care le-am plătit Grupului Antena până în anul 2010 în legătură cu două dintre canalele de televiziune ale acestuia (Antena 3 și Antena 4). La rândul său, Grupul Antena a urmărit să obțină plata de tarife suplimentare din partea noastră pentru anii 2010 și 2011.

La data de 2 noiembrie 2015, instanta de judecata a respins în primă instanță cererile formulate de noi și a admis în partea cererile formulate de Grupul Antena, obligându-ne la plata unei sume de 1,9 milioane € către Grupul Antena cu titlu de tarif de retransmisie și cheltuieli de judecată. Ambele părți au atacat hotărârea.

La data de 16 martie 2017, Curtea de Apel București a admis în parte ambele apeluri formulate și a stabilit plata unor daune în sumă de aproximativ 315.000 € în favoarea noastră și daune în sumă de aproximativ 900.000 € în favoarea Grupului Antena. Ambele parti au atacat deja această decizie in recurs, urmatorul termen la Înalta Curte de Casație și Justiție din România fiind programat pentru data de 27 septembrie 2017.

În cadrul celui de-al doilea litigiu, instanta a respins atât cererea formulată de noi, cât și cererea reconvențională formulata de Grupul Antena.

Ambele părți au atacat hotărârea.

In data de 30 mai 2017, Curtea de Apel a emis o hotarare prin care a respins apelul Antena Group in integralitate si a admis apelul RCS&RDS cu privire la o suma de aproximativ 500.000 €. Antena Group poate sa atace aceasta hotarare in termen de 15 zile de la data comunicarii hotararii catre parti.