Să sărbătorim douăzeci și șase de ani de când a apărut Evenimentul Zilei, sau să-i comemorăm?
Să bem șampanie veseli de această supraviețuire, sau să evocăm nostalgici momentul și contextul de atunci, să ne aducem aminte cu tristețe de tot ceea ce ținea pe atunci de presă și a dispărut astăzi? Nu, nu am în vedere doar mijloacele tehnice, telefonul mobil, computerul care, din scule, din mâna dreaptă, au devenit creierului jurnalistului. Nu, nu am în vedere nici faptul că informația de presă nu mai vine pe calea inteligenței și inventivității, a călităților umane, profesionale și a pregătirii generale a jurnalistului, ci pe cea a sateliților și a fibrei optice.
Acum douăzeci și șase de ani, când într-o ședință de sumar se auzeau exclamații din categoria „Băiii, ce personaj, Balzac să fii, nu ai cum să inventezi așa ceva!”, sau „Uite, frateee, cum realitatea bate la fund ficțiunea, Gogol nu ar fi putut să-și imagineze o chestie ca asta!”, nimeni nu ar fi clipit stingherit. Toată lumea prezentă ar fi știut cu precizie despre ce este vorba, pentru toți complexitatea personajelor lui Balzac și tâlcurile întâmplărilor înfățișate de Gogol ar fi fost chestiuni familiare, iar trimiterile cu pricina ar fi subliniat inspirat și sugestiv senzaționalul unor personaje și fapte ieșite din banal.
Nu vreau să explic de ce pe atunci era într-un fel, iar astăzi altcumva. Ar însemna să-mi jignesc fără temei colegii mai tineri, care nu sunt vinovați de nimic, decât de faptul că aparțin unei alte generații, una cu alte valori și moduri de existență și exprimare decât aveam noi, cei tineri pe atunci, acum douăzeci și șase de ani.
Nu am crezut niciodată în clișeul „Vaaai, ce vine după noi, aștia tineri sunt prăpăd, odată cu noi se termină lumea!” O prostie! Una de care nicio generație ajunsă la maturitate nu poate scăpa. Generația bunicilor noștri a întruchipat un veritabil coșmar pentru cea a părinților lor. Când cei din urmă îi vedeau pe bunicii noștri că se dau în vânt după jazz și se îmbracă după moda „malagamba”, când constatau că un bacalaureat nu mai înseamnă că știi greacă veche și latină, cât să-i citești pe antici în original, așa, ca liceeni din vremea lor, aveau senzația de sfârșit de lume. De fapt, așa și era, un sfârșit de lume, dar doar a lumii lor. Urma o altă lume, una cu nimic mai rea și cu nimic mai bună decât a lor, doar că alta.
Conștient de acest tipar prezent de-a lungul întregii istorii a omenirii, compar ceea ce era și cum făceam noi presă acum douăzeci și șase de ani, când am apărut cu Evenimentul Zilei, cu ceea ce este și cum se face presă acum, mai bine de un sfert de veac mai târziu: nici mai bine, nici mai prost, doar că altfel.
Este doar treaba mea, nu privește pe nimeni și nimeni nu este vinovat de faptul că mie îmi lipsesc Balzac și Gogol.