O femeie din Marea Britanie, proprietara unei agenții de detectivi particulari, s-a îmbogățit peste noapte, investigând persoanele infidele.
Rebecca Jane are 32 de ani și jobul ei este să prindă soți infideli. Chiar și așa, femeia a recunoscut că avut o aventură de un an cu unul dintre vecinii săi, care era logodit. Până la urmă, vecinul a anulat nunta, iar tânăra a divorțat de soțul ei în 2015. Până la urmă, femeia s-a despărțit și de amantul său, anul trecut, scrie Daily Mail.
Iubirea este mai mult un sistem cerebral, decât o emoţie, unul dintre cele trei sisteme asociate cu împerecherea şi reproducerea. Iar celelalte două sisteme explică de ce oamenii sunt capabili de infidelitate chiar dacă noi obişnuim să apreciem iubirea atât de mult.
De infidelitate auzim în fiecare zi la televizor sau în cărţi şi uneori o întâlnim şi în viaţa reală. Şi cu toate acestea, atunci când auzim că infidelitatea este legată de modul în care lucrează creierul suntem şocaţi, spunea Helen Fisher în discursul ei de la TED, din 2006. Acum, la 3 milioane de vizualizări mai târziu, Helen Fisher s-a întors şi ne explică mai multe despre infidelitate: de ce apare ea, cât de des întâlnită este şi cum unele studii o asociază cu o genă.