Celebra artistă Mariah Carey are aproape 50 de ani, dar arată cu 20 de ani mai tânără! După ce ani de zile Mariah Carey a fost criticată de fani că s-a îngrășat prea mult, diva a ajuns la silueta dorită și nu ezită să-și arate formele de invidiat cu orice ocazie pe care o are.
Pe 13 septembrie, Mariah Carey a lansat un nou videoclip pentru cea mai recentă piesă a ei ”GTFO” și a reușit să-și pună fanii pe jar. Îndrăgita cântăreață arată demențial în clip și n-o spunem doar noi ci toți admiratorii ei de pe mapamond. Mariah Carey apare îmbrăcată în lenjerie intimă, neagră, în timp ce se delectează cu un pahar de vin roșu. Ei bine, ținuta îi scoate în evidență bustul generos, talia subțire și picioarele de gazelă pentru care artista a făcut multe sacrificii.
Ani buni a fost criticată din cauza kilogramelor în plus, dar iată că acum… Mariah Carey arată ca un fotomodel! Mariah Carey a trecut printr-o intervenție de micșorare a stomacului pentru a avea o siluetă ca la carte. Un trup de zeiță, ce-i drept, nu se obține atât de ușor. Acum, artista este împlinită cu adevărat: are doi copii, o carieră înfloritoare, un iubit care o sprijină necondiționat și… silueta pe care o avea la începutul carierei muzicale. Ce-și poate dori mai mult?