Agricultura secolului XXI combină tehnici antice cu inovații de ultimă oră la scară macro, iar serele și terenurile cultivate sunt departe de imaginile clasice pe care le avem în minte atunci când ne gândim la o fermă agricolă.
Fotograful german Henrik Spohler a realizat recent un documentar foto cu privire la tehnicile agricole moderne.
Potrivit Business Insider, fotograful a vizitat serele unde oamenii de știință germani modifică genetic plantele, "uriașele monoculturi în aer liber din SUA" și cultivarea plantelor, "sub sticlă și plastic", utilizată în Spania și Olanda pentru a dezvălui lumii cum arată locurile unde "omul și-a asumat rolul Creatorului".
Henrik Spohler a publicat imaginile surprinse în periplul său prin cele patru țări pe site-ul personal, dar și într-un volum, intitulat "A treia zi", cu referire la cele șapte zile ale creației.