IMAGINI RARE. VIDEO cu ultimul martor al asasinării lui Abraham Lincoln, postat pe Internet

O înregistrare video, din februarie 1956, a emisiunii "I've Got a Secret", produsă de postul de televiziune american CBS, care îl avea drept invitat pe ultimul martor în viaţă la asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln, a fost postată pe Internet, potrivit Daily Mail.

Samuel Seymour, care avea 96 de ani atunci când a participat la show-ul postului CBS, a murit la două luni după emisiune. Bărbatul, de meserie tâmplar, avea cinci ani la moartea lui Abraham Lincoln şi se afla la teatrul din Washington, în loja opusă celei în care stătea fostul preşedinte, alături de naşa sa, în momentul în care acesta a fost asasinat. Seymour a povestit în cadrul emisiunii respective că şi-a amintit cum John Wilkes Booth, un faimos actor şi naţionalist convins, a sărit de la balcon după ce l-a împuşcat mortal, în zona capului, pe Lincoln. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/-jgGX1v4YFo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>