Natura s-a dezlănțuit în România! După furtuna puternică din Timiș din cauza căreia au murit opt oameni, noi imagini terifiante postate de intenauți apar în mediul online.
La Vișeul de Sus, vântul a zburat un acoperiș de bloc, fără să rănească, din fericire, pe nimeni. „ Dezastru, prăpăd așa ceva nu a mai văzut”, au scris speriați martorii lângă video-ul postat pe Facebook.
Furtunile violente au lovit toată zona de vest a țării, provocând 8 morți și 145 de răniți dar și importante pagube materiale. Mai multe drumuri sunt închise, 5 trenuri sunt blocate din cauza unui acoperiș prăbușit peste rețeaua de contact din zona Timișoara Nord, iar zeci de localități și cartiere au rămas fără curent electric.
Școli din patru județe au fost închise, după furtuna violentă care a făcut prăpăd în peste 200 de localități din 15 județe. Peste 560 de localități au rămas fără curent electric, circa 300 de copaci au fost doborâți de vânt.