IMAGINI EMOŢIONANTE: O fetiţă de şase ani îşi tunde mama bolnavă de cancer | VIDEO

Trebuia să fie un film de familie, prin care Lola (6 ani), mezina familiei Etchell, să înţeleagă mai bine urmările vizibile ale chimioterapiei, tratament pe care mama ei trebuia să-l facă pentru a învinge cancerul.

În luna septembrie a anului trecut, Sara Etchell (44 de ani) a aflat că suferă de cancer la sân. Împreună cu soţul său, Craig (40 de ani), Sara le-a dezvăluit diagnosticul celor şase copii: Oli, de 22 de ani, Jake, de 18 ani, gemenii Charlie şi Rory, de 16 ani, Finn, în vârstă de 9 ani şi Lola, mezina, care abia împlinise 6 ani.

"Prima reacţie a tuturor a fost să izbucnească în plâns. Însă, am ştiut că după şocul iniţial trebuia să ne concentrăm pe aspectele pozitive", povesteşte Craig Etchell.

Cel mai dificil a fost să o ajute pe micuţa Lola să înţeleagă efectele vizibile ale tratamentului agresiv pe care Sara trebuia să-l urmeze pentru a avea o şansă în lupta cu cancerul. Una dintre schimbările dramatice era legat de căderea părului.

Celor doi soţi le-a venit ideea ca Lola să o ajute pe mama sa să se tundă, astfel încât micută să se obişnuiască cu noua imagine a Sarei şi să fie cea care o ajută cu transformarea.

Astfel, în timp ce Craig ţinea camera de filmat, Lola şi-a tuns mama. Ulterior, imaginile au fost editate de Craig şi arătate numai prietenilor. Însă, familie şi cei apropiaţi au fost atât de emoţionaţi de cele trei minute de filmare, încât le-au sugerat soţilor Etchell să folosească clipul pentru a strânge fonduri în numele unor organizaţii care sprijină persoanele diagnosticate cu cancer.

Familia speră să poate strânge 10.000 de lire, banii urmând să fie donaţi către 10 ONG-uri. "După ce am terminat filmul am realizat ce impact ar putea avea. Este un moment extrem de personal, iar Sara a fost foarte curajoasă să permită difuzarea lui. Noi sperăm ca acest film să aibă un impact pozitiv pentru toţi care trec prin momente dificile", a mai spus Craig Etchell.  <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pBAV6m-H37M" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

  • Jurnalul foto al unei adolescente bolnave de cancer
  • O nouă campanie pe Facebook: De ce vor mămicile o păpuşă Barbie cheală? | VIDEO