Un filmuleţ şocant cu un copilaş de numai doi ani care se joacă în cadrul ferestrei larg deschise, la etajul opt al unui bloc din Rusia, le dă frisoane părinţilor din lumea întreagă.
Copilul a fost remarcat de un cuplu care l-a filmat, după ce a chemat de urgenţă poliţia la faţa locului. Din fericire, situaţia a fost rezolvată favorabil pentru micuţ, chiar de către mama acestuia, înainte de venirea reprezentaţilor legii. Femeia a povestit că a lipsit din cameră doar câteva momente şi că băieţelul în vârstă de doar doi ani nu mai făcuse aşa ceva până atunci.
“Aproape am făcut atac de cord când am intrat în cameră şi l-am văzut la geam. Se făcuse cald în cameră şi am deschis geamul să aerisesc. L-a lăsat singur cât am fost să iau ceva dintr-o altă cameră. Nu cred că am lipsit mai mult de 3-4 minute”, a povestit femeia care nu şi-a imaginat nicio secundă că băieţelul său ar putea fi capabil să urce la geam. Incidentul s-a petrecut în oraşul rusesc Miass, din regiunea Celeabinsk, din estul munţilor Urali.