VIDEO-BOMBĂ cu Cumpănașu. Candidatul prezidențial l-a bătut pe „unchiul Alexandrei”

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata răpită de Dincă, nu pare a fi foarte afectat de tragedia din familia sa.

Și asta pentru că există o înregistrare video care îl surprinde pe Cumpănașu dansând cu foc, pe muzică populară, la Iași, la o strângere de semnături pentru campania prezidențială.

Alexandru Cumpănașu a replicat că, întrucât el și familia sa consideră că Alexandra nu este moartă, este firesc să se distreze.

Imaginile prezentate mai jos au fost surprinse la sfârșitul săptămânii trecute la Festivalul Vinului din Iași, potrivit Republica.

Duminică, în ziua în care Alexandra Măceșanu ar fi împlinit 16 ani, unchiul ei a chemat oamenii la un miting în fața Ministerului de Interne și i-au cântat tinerei „La mulți ani”.

„De ziua Alexandrei noi nu o comemorăm cum vreți voi. Voi vreți să o vedeți moartă. Eu nu o văd moartă. Oamenii din seara asta nu o văd moartă. Nu am avut când, dar merita ca să dansăm toți cei 1.000 de oameni. Acum o zi, două, am dansat la Iasi, la Festivalul Vinului. (...) La Festivalul Vinului oamenii să știi că dansează, se distrează. Și când te duci în casa cuiva, nu te apuci să îl înjuri, te porți civilizat totuși. Dacă eu eram la Festivalul Vinului și oamenii au venit și au spus: cum, dvs nu veniți să dansați cu noi? Și am dansat. Nu era normal să fac așa? Eu nu o consider pe Alexandra decedată, noi nu suntem în doliu cu Alexandra. Voi vreți să închideți cazul, noi nu. Azi, la Caracal, părinții Alexandrei i-au tăiat tort. Oamenii i-au respectat ziua, ca și cum ar fi in viață”, a spus Cumpănașu duminică seara pe Facebook.