Încă din copilărie, oamenii învață câte ceva despre religie și anume despre cum arăta Dumnezeu, ce a făcut pentru omenire, de-a lungul timpului, ce atribuții aveau sfinții și multe alte lucruri interesante. Cu toate acestea, întrebarea „Cum arăta, de fapt, Iisus?” a apărut de foarte multe ori în istoria religiilor și a rămas un mister.
Cu toate că majoritatea persoanelor, atunci când vine vorba de înfățișarea Fiului Domnului, se gândesc la un bărbat cu barbă lungă și păr lung, un profesor a lansat, recent o carte care spulberă toate aceste ipoteze actuale. Profesorul susține că Iisus nu arăta deloc așa cum este prezentat în istoria vechie și în cea modernă.
Evanghelia spune că Iisus a fost evreu şi s-a născut în jurul anului 4 î.e.n., în Betleem. El a locuit în copilărie în Egipt, pentru o scurtă perioadă de timp, după care s-a mutat în Nazaret. Aceste scrieri nu fac nicio referire la aspectul fizic al lui Iisus, dincolo de cele privind hainele sale şi ale apostolilor săi, explică Joan Taylor, profesor de Origini ale Creştinismului şi Iudaism în cadrul King's College London, în cartea sa „Cum arăta Iisus?”, informează gandul.info.
Sursă foto: livescience.com
„Este atât de uimitor cum nimeni nu a fost foarte interesat de felul în care arăta”, a declarat Taylor pentru Live Science.
Pe de altă parte, atât Moise (profetul care i-a condus pe israeliţi) şi David, care, potrivit Bibliei l-a ucis pe Goliat, au fost descrişi drept bărbaţi chipeşi şi puternici, relevă cartea lui Taylor, mai scrie gandul.info.
Pentru a-şi face o idee despre cum arăta Iisus, Taylor a apelat la arheologie şi texte care ar putea oferi indicii legate de aspectul evreilor în Iudeea şi Egipt, pe vremea Mântuitorului. Totodată, autoarea a analizat imaginile artistice de pe monezi şi picturi ale mumiile egiptene. În urma cercetărilor efectuate și a numeroaselor documente studiate, profesorul Taylor a descoperit că Iisus era un bărbat de înălțime medie, ce obișnuia să-și poarte barba și părul scurt. De asemenea, avea părul negru şi tenul măsliniu.