Donald Trump crede că Putin va semna pacea propusă de el. Deocamdată este numai o iluzie un fel de ”Fata Morgana” Putin dorește capitularea Ucrainei și dorește ca propriile cerințe și anume retragerea trupelor americane la linia de demarcație din 1997 (adică renunțarea la extinderea NATO) și denazificare Ucrainei, adică schimbarea regimului Zelenski. În fond Rusia lui Putin vrea ca împărțirea Europei făcută la Yalta se fie pusă din nou pe masă. Malta după Putin a fost o păcăleala a Occidentului. Mantra americană cu Pivotul Asia și provocarea chineză de acolo este pe agenda lui Trump.

Este clar că vecina Taiwanului, China, a lansat exerciții militare la scară largă în jurul Taiwanului, acuzându-i pe liderii săi că sunt „separatiști” și „paraziți” care împing insula condusă democratic în război. Secretarul Apărării Pete Hegseth a călătorit în Japonia săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu omologii japonezi în sprijinul eforturilor Departamentului Apărării al SUA de a restabili descurajarea, de a consolida alianța și de a promova viziunea comună a unui Indo-Pacific liber și deschis. Pericolul unui nou conflict în Orientul Mijlociu este mai aproape ca niciodată. Șase bombardiere B2 și avioane de realimentare în aer McDonnell Douglas KC-10 Extender se află deja pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian.

Care este motivul? Desfășurarea de bombardiere pe acest teritoriu britanic are loc în timp ce președintele american Donald Trump și secretarul american al apărării Pete Hegseth avertizează cu privire la acțiuni suplimentare împotriva Iranului și a forțelor sale proxi, în contextul în care Statele Unite efectuează deja raiduri aeriene împotriva rebelilor houthi din Yemen. În mod sigur se pregătește o lovitură asupra bazelor nucleare ale Iranului cu acele bombe de 14 tone, GBU-57A/B MOP (Massive Ordnance Penetrator), care pot distruge buncărele din adâncimea solului. Insula este la 3400 km de Teheran. De asemenea, Trump a cerut Iranului să încheie un acord cu privire la capacitățile sale nucleare, spunând pe 19 martie 2025 că va acorda Teheranului două luni pentru a ajunge la un acord sau pentru a face față consecințelor.

„Există două moduri în care Iranul poate fi gestionat: militar, sau faci o înțelegere cu ei. Aș prefera să fac o înțelegere, pentru că nu vreau să rănesc Iranul”, a spus Trump luna trecută la Fox News. Dar Iranul a respins în această săptămână orice negocieri directe. Desfășurarea a șase bombardiere la Diego Garcia, reprezintă 1/3 din flota de bombardiere B2 a SUA și este probabil concentrată acolo pentru ținte dincolo de cele ale Houthi. Este un efort major al forțelor aeriene americane. SUA intensifică desfășurarea militară în Orientul Mijlociu. Un grup de atac de portavion va rămâne în Orientul Mijlociu mai mult decât era planificat inițial, în timp ce unui grup suplimentar i s-a ordonat să se alăture acestuia. Este neobișnuit ca două grupuri să fie desfășurate atât de strâns. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a avertizat împotriva amenințărilor din partea Iranului și a împuterniciților săi în timp ce a anunțat desfășurarea de noi forțe navale.

Donald Trump un laitmotiv la Bruxelles

Ce se mai aude pe la Berlaymont/Bruxelles? Că lumea e diferită din 20 ianuarie. Că sunt încă în stare de șoc. Că UE s-a născut dintr-o criză și devine mai puternică de fiecare dată când se confruntă cu una nouă. La fiecare întâlnire, la fiecare conferință de presă, aceeași persoană – Donald Trump – este menționată, deși numele său nu este întotdeauna rostit. „Noul guvern al Statelor Unite”, „aliatul nostru istoric”, „noua realitate” sunt câteva dintre eufemismele care nu necesită explicații. Normele și cadrul diplomatic care guvernează de la cel de-al Doilea Război Mondial sunt puse sub semnul întrebării.

Se comentează că Europa este strivită între doi ”agresori” SUA și Rusia. Această tensiune a pus blocul în ofensivă și în alertă, cu un plan ambițios de reînarmare, cu o strategie de pregătire pentru criză care ia în considerare posibilitatea unui atac asupra teritoriului său, un atac cibernetic masiv sau sabotarea infrastructurii sale. În aceste condiții vitrege Bruxellesul cere, pe bună dreptate, celor 450 de milioane de cetățeni ai săi, să-și ia truse de supraviețuire pentru posibile scenarii dramatice.

Fie vorba între noi există și o mare oportunitate la ora actuală și anume obținerea unei autonomii strategice. Este greu pentru că nu știm conducătorul politic și nici pe cel militar al Europei. În orice caz prim-ministrul ungar Victor Orban l-a primit pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu joi, 3 aprilie, la Budapesta. Premierul israelian efectuează o vizită de mai multe zile în Ungaria, la invitaţia aliatului său Victor Orban, sfidând mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI).

Toate țările UE sunt membre ale CPI și, ca atare, au obligația de a executa mandatele acesteia. Odată cu vizita prim-ministrului israelian Ungaria a anunțat că s-a retras din CPI. Cererea procurorului Karim A.A. Khan este nedreaptă. Să pui pe același taler al justiției pe Netanyahu cu Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri, cunoscut și sub numele de Mohammed Deif, despre care Israelul spune că a fost unul dintre creierele atacului din 7 octombrie este revoltător. Și o spun eu dar a spus-o și fostul președintele al SUA, Joe Biden. Atât timp cât comisii ale ONU sunt conduse de reprezentanți ai statelor totalitare organizația națiunilor necesită o restructurare profundă. Puternicele state ale UE, Germania și Franța, au refuzat să spună ce vor face dacă liderul israelian va intra pe teritoriul lor, în timp ce Marea Britanie, care nu face parte din UE dar este și ea membru CPI, a răspuns cu precauție similară. Ungaria lui Orban își vede de interesul național propriu!

Reînarmarea europeană o problemă financiară

Luând în considerare faptul de neconceput – NATO fără americani – acesta devine noul și tulburător exercițiu pe care europenii îl întreprind cu discreție la vastul sediu al organizației de lângă capitala Belgiei. Unii au amintiri amare despre summiturile din timpul primului mandat al lui Trump (2017-2021), când a hărțuit-o pe cancelarul Angela Merkel din cauza cheltuielilor insuficiente ale Germaniei pentru apărare. Dar măcar a participat. În timp ce ocazional a considerat NATO „învechit” sau a pus sub semnul întrebării Articolul 5, care garantează apărarea colectivă a unui stat membru atacat, anturajul său își rectifica de obicei declarațiile.

Astăzi, Trump nu spune că va părăsi NATO. El l-a asigurat chiar pe noul secretar general Mark Rutte de angajamentul său față de Alianță atunci când Rutte a vizitat Casa Albă pe 13 martie. Cu toate acestea, promisiunile sale nu mai conving pe nimeni. Încrederea a fost ruptă pe fundalul ambițiilor teritoriale față de alți membri NATO, precum Canada și Danemarca. În timp ce Europa se angajează într-o consolidare militară fără precedent, revista "Der Spiegel" se întreabă: poate fi garantată pacea prin asigurarea masivă de armament?

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, bugetele apărării au explodat. Dacă Germania a fost reticentă până acum, la problemele militare (înarmare, creștere bugetul militar, dotare cu echipamente militare), investește acum miliarde în armata sa, o schimbare pe care a salutat-o drept un "punct de cotitură istoric". Curios sau nu revista îi prezintă pe copertă pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, alături de Friedrich Merz, despre care se așteaptă să fie următorul cancelar german, în uniformă militară. Germania se pregătește să cheltuiască 100 de miliarde de euro pentru Bundeswehr, o sumă fără precedent. La Bruxelles, Ursula von der Leyen face eforturi pentru o apărare comună. La Bruxelles, Ursula von der Leyen face eforturi pentru o apărare comună. Primul pas către adaptarea la era „Trump 2.0” este să se îndrepte către o mai mare autonomie de securitate, cu un plan de reînarmare pentru cei 27 de membri, care intenționează să mobilizeze 800 de miliarde de euro.

De ce această nouă viziune? Pentru că Donald Trump a zdruncinat consensurile postbelice și a impus o logică mercantilistă în politica externă: America oferă garanții doar în schimbul unei compensații directe. NATO nu mai e un angajament de valori comune, ci o „afacere” de securitate. Sprijinul pentru Ucraina, Orientul Mijlociu sau Taiwan este condiționat de „what is in it for us?”. Această repliere selectivă vine pe fondul unei realități structurale: declinul relativ al SUA ca putere globală și presiunea internă pentru concentrare pe problemele domestice – polarizare, inegalitate, criză de infrastructură, imigrație, datorie publică uriașă.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate/vicepreședinte al Comisiei Europene, Kaja Kallas, a fost la Madrid, pe 31 martie, pentru a participa la întâlnirea „Weimar +” cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Poloniei, Italiei, Spaniei și Regatului Unit. Comisarul pentru apărare al Comisie Europene, Kubilius, a participat și el. Înaintea Consiliului Afaceri Externe - Apărare de la Varșovia din 2-3 aprilie, reuniunea de la Madrid a permis schimburi privind Cartea albă comună privind apărarea europeană/Pregătirea 2030 și modul de consolidare a securității europene, precum și sprijinul acordat Ucrainei.

Să nu uităm că formatul Weimar a fost creat în 1991 (Germani, Franța și Polonia) la ”instigarea” ministrului german de externe Hans-Dietrich Genscher, împreună cu omologii săi francez și polonez, Roland Dumas și Krzisztof Skubiszewski, pentru a dezvolta o viziune comună pentru Europa și pentru a crea legături mai strânse între societățile celor trei țări. Din păcate Pete Hegseth nu va participa la reuniunea celor 50 de țări pentru coordonarea sprijinului militar pentru Ucraina. Este pentru prima dată când coaliția se va întruni fără participarea secretarului american al apărării.

Întâlnirea va avea loc pe 11 aprilie la Bruxelles și va fi prezidată de Germania și Marea Britanie. Hegseth a participat la ultima întâlnire din februarie, iar acum a devenit primul secretar al Apărării al SUA care nu va conduce o întâlnire a coaliției. Toate cele 26 de întâlniri derulate până acum au fost conduse de americani. Pentagonul mai are 3,85 miliarde de dolari în autoritate pentru a trimite echipamente militare Ucrainei, dar nu au mai rămas bani pentru a le înlocui. Liderii din Congres au spus că nu au în plan să continue finanțarea.

Scenarii la sediul NATO de la Bruxelles

Dintre toate scenariile luate în considerare la sediul NATO, cel mai rău este o retragere haotică a americanilor fără ca europenii să moștenească mecanismele NATO – și anume, interoperabilitatea prețioasă construită de-a lungul anilor între diferite forțe armate naționale sub conducerea SUA. Nimic nu indică în prezent că acest scenariu se va întâmpla, dar nimeni nu îl poate exclude. Pe 12 martie, amiralul Giuseppe Dragone, președintele Comitetului militar al NATO, și-a exprimat încrederea la Forumul de Apărare și Strategie de la Paris că SUA își vor menține controlul „aerului, spațiului și cel nuclear”, sugerând că apărarea convențională va deveni atunci responsabilitatea Europei.

Acest scenariu este considerat mai plauzibil – și chiar pozitiv – de către acei europeni care aspiră să dezvolte capacități de apărare autonome și să construiască o arhitectură regională de securitate, atâta timp cât tranziția este ordonată și urmează termene realiste. În toate scenariile, este necesară o „recalibrare masivă” a NATO. Până acum, niciun membru al administrației Trump nu și-a declarat intenția de a retrage garanția nucleară din Europa, deși au existat mai multe indicii privind retragerea celor 100.000 de soldați americani staționați în prezent pe continent.

Trump vrea să redistribuie forțele americane nu numai pentru a aborda puterea chineză în Indo-Pacific, ci și la nivel intern, la granița cu Mexicul, pentru a opri imigrația ilegală. Prioritățile sale sunt clare: în timp ce forțele americane din Europa sunt discutate doar în termeni de reducere semnificativă, secretarul Apărării Pete Hegseth a anunțat recent în Japonia o întărire a prezenței americane în Arhipelag, care va fi echipat cu un „cartier general de luptă de război” și „responsabilități operaționale”. Un alt scenariu este cel al „cochiliei goale”: Alianța încă există, dar SUA o secătuiește de substanța sa, mai ales prin faptul că nu mai garantează aplicarea articolului 5.

Europenii trebuie așadar, în această „recalibrare” a NATO – încă vagă, dar inevitabilă – să anticipeze capabilitățile militare de care au nevoie și ceea ce va intra sub autoritatea lor de guvernare, acestea sunt două domenii pe care puterea americană le-a dominat în mod voluntar. Mai rămâne încă un scenariu întunecat și greu de imaginat: inversarea completă a alianțelor, în care SUA ar sacrifica Europa pentru un acord cu Rusia. Acesta este motivul pentru care problema Ucrainei este centrală pentru Europa. Pentru americani, este doar una auxiliară. În ce măsură consideră Trump acceptabil colapsul Ucrainei? În această etapă, nimeni nu poate spune. Aceasta este cea mai explozivă necunoscută pentru viitorul NATO și al Europei.

Dezbateri în Parlamentul European pe marginea ”ReArm Europe”

Reînarmarea Europei a devenit o problemă parlamentară. Planul ReArm Europe a stârnit dezbateri intense în Parlamentul European și în majoritatea țărilor membre ale blocului. În timp ce ideea unei armate comune continuă să fie amânată, iar responsabilitatea creșterii cheltuielilor militare revine fiecărei țări, cel mai mare punct de dispută este modul în care va fi finanțată o astfel de injecție de bani – fie prin creșterea datoriei publice, fie prin deturnarea fondurilor din alte domenii – sau chiar se ridică întrebări cu privire la militarizarea excesivă a blocului.

Pe de altă parte, în timp ce oficialii UE își reiterează angajamentul față de Ucraina, conflictul deschide breșe în interiorul blocului, în special în dezbaterea privind trimiterea la sol a trupelor sau a forțelor de menținere a păcii. Dezbaterea este între țările cele mai expuse și cele mai puțin expuse amenințării ruse adică între Vestul condus de Marea Britanie și Franța și Estul condus de Polonia și Țările Baltice. Între aceste două flancuri îl avem pe premierul ungar Viktor Orban, principalul aliat al lui Putin în UE, care obstrucționează constant un sistem care necesită consens pentru a merge mai departe cu deciziile sale. Mai mult, presiunea lui Putin asupra Moldovei, Georgiei, Serbiei - toate din apropierea UE și interesate să adere - va continua să se manifeste prin acțiuni hibride complicate de la ajutor militar la folosirea opoziției guvernamentale, pe fondul unor atacuri cibernetice devastatoare.

Cheltuielile NATO pentru înarmare

Decuplare conștientă este în curs: deși miniștrii s-au străduit să documenteze opiniile divergente cu privire la Ucraina, Trump a aprins focul sub alianța transatlantică veche de 75 de ani, de la amenințarea cu anexarea Groenlandei până la rapoarte care sugerează că SUA dorește să înceapă să mute sistemele de arme din Europa în regiunea Indo-Pacific - și chiar să renunțe la comanda militară a NATO în Europei. Trump vrea ca NATO să cheltuiască mai mult.

Europa propune redefinirea apărării pentru a ajunge acolo. Cererea SUA ca europenii să cheltuiască 5% din PIB pe armate determină să se discute despre includerea mai multor domenii legate de războiul modern. Problema „creșterii investițiilor aliate în apărare” a fost un punct central al discuțiilor, săptămâna aceasta, când secretarul de stat Marco Rubio s-a întâlnit cu ceilalți miniștri de externe ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord la sediul alianței.

Cheltuielile militare au fost un punct dureros în relațiile transatlantice de la primul mandat al lui Trump. Președintele Trump le-a spus în 2017 celorlalți membri ai NATO să-și ridice obiectivul de cheltuieli pentru apărare la 2% din produsul intern brut – obiectivul americanilor din 2024 – este la 5%. Membrii europeni ai alianței celor 32 de țări s-au concentrat anul trecut pe 3% din PIB ca o nouă țintă, iar mulți s-au ”opărit” când Trump a menționat ținta de 5%, după ce a câștigat realegerea. Diplomații din Alianță spun că există deja un consens între aliați pentru a se îndrepta către o țintă de cheltuieli de 3,5%. Separat, aliații europeni discută și despre extinderea a ceea ce ar trebui să conteze în definiția NATO a cheltuielilor militare, care ar putea veni peste cei 3,5%.

NATO are reguli stricte pentru ceea ce contează drept cheltuieli militare, dar acestea s-ar putea schimba dacă membrii sunt de acord să modifice listele cu obiectivele militare. O listă mai largă este justificată de schimbările în război și amenințările sporite, spun susținătorii ei. Europa a cheltuit mult mai puțin decât SUA pentru apărare, iar Trump a spus că acesta a fost un semn că țările europene au profitat de SUA. Secretarul de Stat Mark Rubio a minimizat recent amenințarea ca Washingtonul să părăsească alianța, în timp ce a reiterat poziția lui Trump.

Alianța NATO se îndreptă și ea către Indo-Pacific. Întâlnirile dintre secretarul general Mark Rutte și ministrul de externe al Japoniei, Takeshi Iwaya ne indică începutul implicării organizației în Asia. Liderul NATO a spus că accentul se va pune pe dezvoltarea unei cooperări mai practice între aliații NATO și partenerii din Indo-Pacific. „Nu putem privi teritoriul NATO în mod izolat”, a spus Rutte. „Știm că toate aceste teatre – Indo-Pacific, Euro-Atlantic, Orientul Mijlociu... [devin] din ce în ce mai interconectate”, a adăugat el, subliniind implicarea Coreei de Nord, Chinei și Iranului în războiul din Ucraina, precum și acumularea de forțe și focoase nucleare a Chinei.

De ce 5% din PIB pentru armată?

Secretarul Apărării Pete Hegseth a reiterat ținta lui Trump la o întâlnire a miniștrilor apărării din NATO din februarie. „Două procente nu sunt suficiente”, a spus Hegseth. „Președintele Trump a cerut 5% și sunt de acord.” Anul trecut, 23 de membri ai alianței au atins sau au depășit 2% din PIB, potrivit NATO. Câteva țări situate aproape de Rusia, Polonia, Lituania și Estonia, sunt deja pe cale să cheltuiască mult mai mult de 3% din PIB. Pentru majoritatea țărilor europene, a ajunge rapid la 5% ar fi o întindere dureroasă în contextul actualei planificări bugetare, pe fondul economiilor lente și a tensiunilor internaționale în creștere. Uniunea Europeană, care nu investește direct în arme, dar lucrează pentru a sprijini sectorul de apărare al Europei, a prezentat recent planuri care ar putea ajuta statele membre să îndeplinească obiectivul secretarului general al NATO, Mark Rutte, de a obține cheltuielile militare „mai sus de 3%.

UE a creat recent un nou fond de apărare de 150 de miliarde de euro, iar blocul schimbă regulile privind datoria pentru a scuti cheltuielile militare de limita datoriei naționale. Dacă sunt utilizate pe deplin, modificările ar duce majoritatea celor 23 de membri NATO ai UE aproape de 3,5% din PIB până în 2030. Cifra lui Rutte „mai sus de 3%” se bazează pe nevoile determinate de noile planuri de război ale alianței. După invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, comandantul suprem aliat al NATO pentru Europa, generalul Christopher Cavoli, a început să elaboreze noi scenarii de mobilizare în cazul unui atac sau invazie rusă. Sunt primele planuri noi de luptă ale NATO de la Războiul Rece. Planurile detaliate, dar flexibile, care sunt clasificate, stabilesc cerințele militare pentru fiecare țară. Țările, în consultare cu echipa Cavoli, ajung la acorduri cu privire la angajamentele lor de trupe și echipamente.

La ce folosesc cheltuielile militare?

Cheltuielile militare pot fi folosite pentru creșterea rezilienței țării la atacurile asupra infrastructurii vitale sau la atacuri hibride care urmăresc să submineze opinia publică și încrederea în instituțiile democratice dar pot fi folosite și la investiții cum ar fi infrastructura de transport pe care se bazează armatele. În timpul Războiului Rece, membrii europeni NATO au ținut porturile și vagoanele de cale ferată pregătite pentru a muta forțele militare.

Drumurile, podurile și instalațiile portuare au fost proiectate având în vedere specificațiile militare. De când s-a prăbușit Pactul de la Varșovia, Europa nu a acordat prioritate mobilității militare. După ce Rusia a confiscat Peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014, liderii NATO au cerut să se concentreze mai mult pe capacitățile vitale de activare. UE se uită, de asemenea, la așa-numite tehnologii cu dublă utilizare. Ele pot fi folosite în capacități militare și nemilitare, cum ar fi sateliții de supraveghere care au un rol în apărarea civilă. Dar eforturile UE de până acum nu și-au atins potențialul.

O analiză recentă a mobilității militare europene, subtitrată „Viteza maximă nu a fost atinsă din cauza deficiențelor de proiectare și a obstacolelor pe parcurs” artă unde suntem la ora actuală. Dacă cheltuielile pentru a reduce astfel de decalaje ar fi incluse în criteriile de referință ale NATO, cheltuielile militare europene legate de armată s-ar putea apropia de 5% din PIB, sporind totodată pregătirea Europei de a face față agresiunii ruse. Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, plănuiește creșteri mari ale cheltuielilor atât pentru apărare, cât și pentru infrastructură, pentru a începe să compenseze anii de subinvestiții în ambele. Dar chiar și cu creșteri masive ale cheltuielilor în conformitate cu standardele germane și reguli mai laxe ale NATO, noile cheltuieli militare ale țării ar putea să nu ajungă la 4% din PIB, pe baza discuțiilor bugetare actuale.

Războiul comercial a lui Trump: ”Ziua eliberării”

Valul de anunțuri făcute de Trump privind tarifele a pus în alertă blocul comunitar, care a creat un grup operativ ce anticipează posibile acțiuni comerciale bazate pe precedentul primului său mandat. Oficiali europeni sperau să ajungă la un acord înainte de 2 aprilie. Nu s-a întâmplat. „Ziua Eliberării”, așa cum a numit-o Trump, va marca cea mai mare escaladare a războiului comercial pe care l-a lansat pentru prima dată împotriva Canadei, Mexicului și Chinei după inaugurarea sa din 20 ianuarie.

Au urmat în curând tarife universale pentru oțel și aluminiu și apoi pentru mașini - punând sarcina Comisiei Europene, executivul UE, să apere interesele economice ale blocului de 27 de membri. Bruxelles-ul a jucat până acum după regulile tradiționale ale războiului comercial, potrivind tarifele mai largi ale lui Trump asupra metalelor industriale cu taxe echivalente pentru mărci americane emblematice precum Harley-Davidson. Răspunsul „tit-for-tat”/răzbunare echivalentă este destinat să se potrivească în „oglindă” mișcărilor administrației americane – dar să nu escaladeze.

Acum, în timp ce Washingtonul amenință că va pedepsi în continuare UE, nu numai pentru tarifele sale existente, ci și pentru ceea ce vede ca fiind bariere netarifare, cum ar fi reglementările sale tehnologice, Bruxelles-ul se pregătește să crească la rândul său taxele. În țintirea serviciilor din SUA, Bruxelles-ul s-ar putea gândi la bănci de tip bulge-bracket (băncile „bulge-bracket” sunt cele mai mari bănci de investiții globale din lume, care deservesc în principal corporații mari, investitori instituționali și guverne) precum J.P. Morgan sau Bank of America, sau jucători din tehnologie precum rețeaua socială X a lui Elon Musk, gigantul de căutare Google sau Amazon, cel mai mare retailer online din lume. UE este un exportator net de automobile, produse farmaceutice și alimente în SUA, dar este un importator net de servicii - și asta îi oferă mai multă marje într-o dispută comercială (luând împreună bunuri și servicii, comerțul transatlantic este în general în echilibru; UE se bucură de un excedent total de doar 50 de miliarde de dolari, sau aproximativ 3% din cele 1,7 trilioane de dolari din comerțul transatlantic anual).

Președintele american care și-a propus să încheie toate războaiele, deci să nu înceapă nici unul și acum tocmai a declanșat unul. Proclamând "Ziua Eliberării" din Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, Donald Trump semnează un ordin executiv prin care impune “tarife reciproce” la nivel mondial într-un moment de cotitură pentru comerțul global, echivalent cu escaladarea bruscă spre un război comercial mondial în toată regula. Prezentând publicului un grafic, el a arătat că China “percepe” Statelor Unite tarife de 67%, astfel că Statele Unite vor percepe Chinei tarife de 34%. Graficul a arătat, de asemenea, că Statele Unite vor percepe Uniunii Europene tarife de 20%, Vietnamului tarife de 46%, Taiwanului 32%, Japoniei 24%, Indiei 26%, Coreei de Sud 25%, Thailandei 36%, Serbia 37%, Singapore 10%, 20% tarife pentru UE înseamnă și 20% tarife și pentru România.

Tarifele lui Trump vizează peste 100 de țări. Noile taxe asupra importurilor dezvăluite de Donald Trump sunt prevăzute a fi implementate în două etape, a declarat presei un oficial de la Casa Albă: pe 5 aprilie, la ora 04.01 GMT, pentru taxele vamale de cel puțin 10% asupra tuturor produselor care intră în Statele Unite, şi pe 9 aprilie, la ora 04.01, pentru taxele vamale majorate care vizează giganți precum China şi Uniunea Europeană.

Donald Trump motiva astfel: "2 aprilie 2025 va fi amintită pentru totdeauna ca ziua în care industria americană a renăscut. Timp de decenii, țara noastră a fost jefuită de națiuni apropiate și îndepărtate. Voi semna un ordin executiv istoric care instituie tarife reciproce pentru țările din întreaga lume. Reciproc, ceea ce înseamnă că ei ne-o fac nouă și noi le-o facem lor (...) Concetățenii mei americani, aceasta este Ziua Eliberării!". Trump nu a uita să adauge că liderii mondiali care doresc o scutire de la “tarifele sale reciproce” trebui să își schimbe politica comercială. Giorgia Meloni, liderul Italiei, a spus că tarifele sunt „greșite”, dar că Roma va face totul pentru a lucra la un acord cu SUA, cu scopul de a evita un război comercial care ar slăbi Occidentul în favoarea altor jucători la nivel mondial. Președintele francez Emmanuel Macron la rândul său convoacă reprezentanți ai sectoarelor afectate de războiul comercial de la Elysee, împreună cu premierul François Bayrou și miniștrii guvernamentali pentru a decide un plan bilateral de lucru cu Washingtonul.

O concluzie la războiul comercial a lui Trump: ”Acordul Mar-a-Lago”

Este încă o chestiune de dezbatere dacă Trump urmărește o strategie realistă. Președintele a spus constant că dorește să reconstruiască economia a Americii și să ajute producătorii americani, dezavantajând concurența din partea importurilor străini. Trump a mai spus că tarifele vor crește veniturile și că tarifele ar putea deschide spațiu fiscal pentru alte politici, cum ar fi extinderea reducerilor fiscale începute de Trump în 2017. Dincolo de acest raționament, investitorii și economiștii au speculat cu privire la așa-numitul „Acord Mar-a-Lago”, o sintagmă folosită într-o carte albă de sprijinire a tarifelor scrisă de președintele Consiliului Consilierilor Economici de la Casa Albă, Stephen Miran. În noiembrie, Miran a scris pentru firma sa Hudson Bay Capital că „rădăcina” dezechilibrelor comerciale ale Americii „stă în supraevaluarea persistentă a dolarului”. Cu alte cuvinte, unii cred că strategia lui Trump este de a devaloriza dolarul. Așa o fi?

Relația România-SUA cu dus și întors!

Este clar că, din punctul de vedere al administrației americane, România nu se află într-o poziție bună. Amânarea ridicării vizelor la 31 martie este o decizie politică, cum s-a semnalat de altfel în presă românească, şi este o decizie politică ce e posibil să fie înlăturată în lunile care urmează. Dar problema vizelor este una minoră. Problemă bazelor militare în România este problema cea mai importantă şi, din acest punct de vedere, cred eu că este de dorit o normalizare a relațiilor între București şi Washington. Însă acest lucru, în clipa de față, pare să fie un lucru de domeniul science-fiction. Politicienii noștri încă visează ”cai verzi pe pereți”.

Un bun prieten, care ocupă o poziție de consilier la Cotroceni, spunea acum câteva zile că Iohanis era o ”lumină” în relația cu SUA și că a fost păcat că a plecat pentru că putea susține această relația cu Washingtonul. Adică, păcat că s-a stins lumina? Te doare minte cât de îndoctrinați au fost unii. Dar, mă rog fiecare cu ale lui. Pentagonul a fost întotdeauna locul pe unde relația cu România s-a cristalizat și consolidat. Și totuși în condițiile actuale secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth propune extinderea prezenței militare americane în România și Polonia în 2025–2027. La un briefing la Capitol Hill, secretarul Apărării a confirmat intenția de a crește prezența trupelor americane în Europa de Est cu 3.000 de militari suplimentari. România este vizată pentru o bază logistică extinsă la Kogălniceanu și pentru un nou centru de comandă regional cibernetic. SUA recunoaște importanța strategică a României numai că Bucureștiul trebuie să asigure stabilitate legislativă, investiții în infrastructură și interoperabilitate completă cu forțele americane.

De asemenea Washingtonul finalizează o strategie pentru contracararea dezinformării în Europa de Est. Casa Albă a aprobat un plan interinstituțional de combatere a dezinformării în parteneriat cu România, Lituania și Estonia. Inițiativa include instruirea jurnaliștilor, dezvoltarea unei rețele regionale de „early warning” și sprijin pentru reglementarea platformelor digitale care promovează narațiuni ostile. Totuși să nu uităm că România este inclusă în primul cerc al Pentagonului de state partenere ale SUA.