"Iliesta" a dovedit şi la derby-ul cu Rapid (scor 0-0) că este un tehnician care nu sesizează nici cele mai evidente disfuncţiuni tactice şi care persistă în greşeli de începător.
Fotbalul românesc s-a transformat total nefericit după chipul şi asemănarea patronilor de echipe. Scandalurile fără sens şi fără sfârşit care se poartă zilnic pe la televiziuni între conducători au început să aibă replici şi pe gazon.
Primul derby găzduit de "Naţional Arena", Steaua - Rapid, scor 0-0, disputat luni seară, a avut un singur moment fierbinte: bătaia generală de la mijlocul reprizei secunde.
Fotbalul a fost singurul, dar cel mai important ingredient care a lipsit de la cel mai aşteptat meci din etapa a 11-a a Ligii I la fotbal. 41.432 de spectatori au plătit bilet şi au venit la stadion să vadă cum 26 de indivizi se zvârcolesc să prindă şi să stăpânească o minge şi încă doi inşi - antrenorii celor două formaţii - care se zbăteau pe bancă să-şi transmită indicaţiile "tactice".
Ilie Stan, tehnicianul "roş-albaştrilor", a greşit din nou grav, demonstrând încă o dată că n-are ce căuta la cârma celei mai galonate echipe din România, unde a ajuns conjunctural. Steaua a avut o singură ocazie, prin Prepeliţă, în timp ce giuleştenii se laudă cu două tentative ofensive ale lui Teixeira şi Herea, ambele eşuate. Arbitrul Alexandru Tudor a contribuit şi el la "calitatea" spectacolului, dând impresia că ar fi fluierat şi dacă fotbaliştii şi-ar fi atins umbrele.
"Acest punct o ajută pe Rapid, nu pe Dinamo"
Rezultatul a fost pedeapsa primită de cele două echipe care şi-au bătut joc de ideea de derby. Rapidul rămâne la patru puncte în urma liderului Dinamo, iar Steaua este ca şi ieşită din calcule - la zece puncte în urma primei clasate. Răzvan Lucescu, tehnicianul "alb-vişiniiilor", şi-a pierdut şi simţul raţiunii: "În prima repriză s-a jucat fotbal, a fost un meci spectaculos".
Lucescu junior s-a mulţumit cu puţin dintr-un meci împotriva unui adversar aflat într-o criză evidentă: "Acest punct o ajută pe Rapid, nu pe Dinamo. Noi am jucat pe terenul rivalelor şi n-am pierdut, ceea ce e foarte bine. Suntem acolo în faţă, în lupta pentru titlu".
DUELUL GALERIILOR
Rapidiştii: "Mesajele cui le arătăm?" Suporterii Stelei au răspuns:"Nouă"
Meciul Steaua - Rapid a constituit primul derby disputat pe noul stadion "Naţional" şi, în consecinţă, a beneficiat de o atmosferă pe măsură. În ciuda faptului că ambele echipe veneau după eşecuri în Liga Europa (giuleştenii pierzând acasă cu 0-1 în faţa polonezilor de la Legia Varşovia, iar steliştii fiind umiliţi în Israel, 0-5 cu Maccabi Haifa), nu mai puţin de 41.432 de spectatori s-au aflat luni seară în tribunele celei mai mari arene de fotbal din România.
Primul meci cu acoperişul închis pe "Naţional Arena"
Spre deosebire de precedentele partide disputate până acum pe "Naţional Arena", când nu au existat rivalităţi în tribune, arena îmbiind la o atitudine civilizată, la derby-ul Steaua - Rapid atmosfera a fost mult mai încinsă. Deşi n-au avut în dotare arsenalul obişnuit al unor ultraşi, precum torţe sau petarde, suporterii celor două echipe n-au ezitat, pe lângă încurajarea favoriţilor, să-şi facă "urări de bine".
Mai mult, galeriile s-au ironizat şi prin mesaje scrise. Tonul a fost dat de rapidişti, care au afişat un banner cu mesajul: "Dacă vrem să vă ironizăm, mesajele cui le arătăm?", făcând aluzie la faptul că steliştii au fost părăsiţi de mulţi dintre suporterii vechi, ca urmare a scandalurilor repetate declanşate de patronul Gigi Becali şi a plecării din Ghencea.
Mesajul galeriei "roş-albastre" a venit prompt: "Nouă", ceea ce denotă faptul că cei din Ghencea au avut un "insider" printre rivalii din Grant şi au ştiut ce le-au pregătit aceştia. Din pricina temperaturilor scăzute, organizatorii au decis ca acoperişul rabatabil de pe "Naţional Arena" să fie închis, astfel că derby-ul a fost primul meci din România disputat în "sală".
Romeo Surdu s-a lepădat de fosta lui echipă
În timp ce se încălzea pentru a intra pe teren, Romeo Surdu a fost chemat de fanii rapidişti pentru a scanda împotriva Stelei. Atacantul s-a conformat imediat, nemaiţinând cont de faptul că a îmbrăcat tricoul roş-albastru în perioada 2007-2011. Surdu a fost, în schimb, huiduit copios de stelişti. (Mugur Băileşteanu)
CONDIŢII DE LUCRU
Emil Grădinescu a comentat în picioare
Deşi stadionul aflat în proprietatea Primăriei Bucureşti a costat 234 de milioane de euro, comentatorii TV nu beneficiază de condiţii optime pentru a vedea meciul. Emil Grădinescu, care a comentat derby-ul pentru postul Dolce Sport, a fost nevoit să stea în picioare, pentru a urmări desfăşurarea de forţe din teren şi a relata astfel corect derularea acestora.
Motivul? Pupitrele sunt foarte înalte la masa presei! Nici la capitolul organizare - gazdele nu au strălucit. La porţile stadionului s-au format cozi la intrare, spre nemulţumirea oamenilor.
AMENINŢARE
Patronul Gigi Becali l-a luat la ochi pe antrenorul "roş-albaştrilor" şi n-ar fi exclus ca acesta să nu apuce sfârşitul turului de campionat
Antrenorul Ilie Stan şi-a dovedit din nou limitele, în derbyul de luni seară, Steaua - Rapid, încheiat cu o remiză albă. A fost pentru a doua oară în patru zile când "Iliesta" a greşit grav din punct de vedere tactic şi, mult mai periculos pentru el, tot a doua oară când l-a scos din sărite pe patronul Gigi Becali.
În mai puţin de o lună de la instalarea la cârma "roş-albaştrilor", fostul mijlocaş central a reuşit "performanţa" să scoată echipa din calculele pentru titlu, dar şi din Liga Europa.
A uitat că echipa lui era în superioritate, nu adversarul!
În partida cu Maccabi Haifa, la cea mai mare umilinţă europeană a Stelei (0-5), "Iliesta" a jucat cu patru atacanţi, care însă n-aveau cum să primească vreo minge fructificabilă din moment ce mijlocaşii abia făceau faţă pe faza defensivă. Cu Rapid, Ilie s-a temut să forţeze şi când avea superioritate numerică.
"Roş-albaştrii" au jucat circa 20 de minute cu un om în plus, dar Ilie Stan a păstrat patru fundaşi să marcheze singurul vârf al giuleştenilor. "N-am înţeles de ce noi am păstrat patru fundaşi în final, când Rapid era în opt jucători de câmp. Când trebuia să jucăm defensiv, la Haifa, a băgat patru atacanţi, acum, când trebuia să avem patru atacanţi, ţineam degeaba patru fundaşi. Nu mai înţeleg nimic din ce face Ilie. Trebuia să-l bage pe Florin Costea în ultimul sfert de oră, nu pe Nikolici", a atacat Gigi Becali. Stan a îngăimat o scuză penibilă:
"Mi-a fost teamă să nu se refacă echilibrul numeric din teren, fiindcă se putea accidenta cineva şi, oricum, Prepeliţă nu putea să ducă mai mult de 60 de minute!". Prepeliţă fusese eliminat, iar cei care erau în inferioritate numerică erau rapidiştii.
20 de minute de superioritate numerică
a avut Steaua în meciul cu Rapid, fără a avea vreo ocazie de gol
ABERAŢII
"Schimbările le-am făcut pentru a da forţă ofensivei. N-am reuşit s-o băgăm în poartă fiindcă în repriza a doua am jucat doar la poarta Rapidului!"
ILIE STAN, antrenor la Steaua
"Nu este o problemă că se clatină scaunul meu. Să vedem ce trebuie să facă Steaua ca să redevină de temut."
ILIE STAN, antrenor la Steaua
4 meciuri
a susţinut "Iliesta" pe banca Stelei, în care a obţinut doar o victorie norocoasă, 2-1 cu Oţelul
VIITOR SUMBRU
A pierdut vestiarul şi nu mai are nici "spate"
Ilie Stan are probleme la Steaua şi, deşi nimeni n-a vorbit deschis despre demiterea sa, este clar că pentru el a început "numărătoarea inversă". Tehnicianul a pierdut vestiarul - vezi gestul sfidător comis de Florin Costea, care a plecat de pe banca de rezerve în timpul jocului -, dar există şi alte "scurtcircuite" la nivelul lotului.
Nici Anghel Iordănescu, omul care l-a ajutat să ajungă în funcţie, nu mai pare tentat să revină la Steaua fiindcă Gigi Becali nu vrea să audă de o revenire a echipei în Ghencea, condiţie pusă de fostul selecţioner. Fără rezultate, fără susţinerea jucătorilor, dar şi fără "spate", antrenorul pare în bătaia puştii.
INEFICIENT. Ilie Stan întinde mâna degeaba după "obiectul muncii"
FOTO: CODRIN PRISECARU
Fraţii Costea vor să plece
Ilie Stan a fost avertizat de Adrian Mititelu, patronul defunctei Universitatea Craiova, că trebuie "să ia autografe de la Florin Costea" şi că va pleca repede, dacă nu-i va folosi pe foştii atacanţi de la "Ştiinţa". Atacanţiiproblemă, Mihai şi Florin Costea au intrat şi în gura fanilor şi sunt disperaţi să plece. A spus-o chiar Gigi Becali, cel care l-a catalogat pe Florin "mortăciune", iar pe Mihai - "măscărici".
Fostul oier a mers ieri la antrenamentul echipei special pentru a vorbi cu cei doi fotbalişti. "I-am zis lui Florin că poate să facă ce vrea el, dar trebuie să dea goluri, ca să-l şi iubească echipa. Mi-a zis că era supărat fiindcă era înjurat de suporteri, lumea era nervoasă pe Mihai şi îl injura pe el, care se antrena. Era trist şi că nu juca, era minutul 89, deaia a plecat. Mi-a zis că dacă nu joacă bine până la iarnă şi nu dă goluri, îmi dă înapoi toţi banii pe care i-am cheltuit cu el şi pleacă de la Steaua. Bravo, bărbăteşte, mi-a plăcut de el! Am vorbit cu Ilie şi cu echipa, Florin a zis că e 100% refăcut şi că de acum va da goluri. O să joace până la iarnă şi o să vedem! Dacă dă goluri, e mai şmecher ca toată lumea, dacă nu, gata cu el!".
Gică Hagi i-a transmis lui Gigi Becali că nu poate scoate echipa din haos decât dacă aduce oameni ataşaţi de culori şi dacă reînfiinţează Academia de juniori.
Citiţi şi:
- Încă o situaţie penibilă la Steaua: Ilie Stan se dezice de propriii fotbalişti!