Ilie Sârbu: Există parlamentari ai Puterii care vor să treacă în Opoziție

Liderul senatorilor PSD a afirmat în ședința Biroului Permanent al Senatului că sunt parlamentari ai Puterii care vor anunța că trec la Opoziție. Tot ceea ce așteaptă este ca Senatul să reușească convocarea unei ședințe în care să existe cvorum de lucru, a spus Ilie Sârbu în ședința de luni a conducerii Senatului.

"Mai sunt oameni care şi-au anunţat plecarea astăzi (luni- n.r)", a afirmat Ilie Sârbu în ședința Biroului Permanent al Senatului, potrivit stenogramei discuţiilor publicate pe www.senat.ro   Întrebat de către liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, dacă cei care vor să plece sunt de la USL, Ilie Sârbu a răspuns: "Nu, invers".

La rândul său, lderul senatorilor UNPR, Şerban Mihăilescu, a precizat că parlamentarii nu pot anunța că părăsesc un grup parlamentar decât în cadrul unei ședințe a plenului Sentului, astfel că trebuie să fie întrunit cvorumul. "Este o chestie absolut corectă, neavând cvorum nu poate să-şi spună opţiunea. Deci să vină dânşii la cvorum şi vedem opţiunea", a spus Mihăilescu. "Deci să venim la cvorum...", a replicat Ilie Sârbu. Senatul nu a reușit nici în această săptămână să se reuneească într-o ședință de plen din cauza lipsei de cvorum. A fost a treia săptămână consecutiv, după declanșasarea grevei  Opoziției, când Puterea nu a reușit să-și mobilizeze la Senat toți oamenii astfel încât plenul să se poată reuni.