Simona Halep s-a făcut din nou de râs, de data această la Stuttgart, acolo unde, ieri, a fost eliminată, în „optimi”, de germanca Laura Siegemund (71 WTA), cu 1-6, 2-6.
Cu dureri la glezna stângă, constănțeanca a cedat categoric în fața sportivei venite din calificări. Durerile au reapărut odată cu acest joc, și datau din partida României cu Germania, din Fed Cup. După înfrângerea de ieri, Halep va mai coborî o poziție în clasamentul WTA, de pe 6 pe 7.
Criza de formă prin care trece cea mai bună tenismenă a României a fost comentată și de Ilie Năstase. „De ce nu se reface complet şi apoi să o ia de la capăt? Eu, unul, aşa aş face. Când eram accidentat, mă opream, mă refaceam şi o luam de capăt. Dacă joci accidentat, rişti să te accidentezi şi mai tare”, a declarat Ilie Năstase, conform ProSport.