Nu e nimic nou cu adevărat sub soare, iar poveștile de adormit pruncii se aplică uneori chiar și în viața politică, mai ales dacă prostul cel nou nu știe schema veche, Iată ce scrie cotidianul Italian Il Giornale despre pățania premierului Italian Giuseppe Conte, care, deși mai minte și el din când în când de i se lungește nasul, e un biet naiv prin comparație cu Pisica și Vulpea din politica europeană.
“Cum putea Giuseppe Conte să creadă, chiar și printr-o minune, că Emmanuel Macron este cu adevărat de partea sa? Nu și-a pus niciodată problema că în strategia Palatului Elysee nu există nici cea mai mică intenție de a se alia cu Palatul Chigi? Și, totuși, era vorba de aceeași persoană care în mai multe ocazii a dovedit că este dispusă să înjunghie pe la spate. A făcut-o atunci când era în joc situația de urgență a debarcărilor. Și nu numai. A complotat în lung și-n lat pentru a exclude Roma de la masa internațională privind Libia. Și, de asemenea, a jucat murdar când în joc erau activele țării sale. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor antecedente, Giuseppe i-a acordat încredere, de parcă ar fi cel mai bun prieten al său.
Rezultatul? În final, Macron a făcut pact cu adevărata (și unica) sa companioană: Angela Merkel. Pisica și vulpea.
Cea mai recentă lovitură sub centură dată Italiei este în negocierea privind ajutoarele pentru situația de urgență economică declanșată de epidemia de coronavirus. În timp ce mii de oameni mor în orașele italiene, la Bruxelles au început să se certe pe câți bani pot fi cheltuiți pentru a salva viețile aflate în pericol sau pentru a reporni sistemul. Totodată, se șicanează (și acesta este cu siguranță punctul cel mai riscant) cu privire la clauzele pentru returnarea acestor bani, deoarece în Europa nimeni nu dă nimic degeaba. Și, astfel, în timp ce președintele Donald Trump inundă America cu dolari, Conte a intrat într-o luptă fără sens cu Merkel pentru a găsi instrumentul cel mai potrivit pentru a aduce câțiva euro în plus în Italia. Pe masa negocierilor, ipotezele coronabondurilor și accesului la Mecanismul European de Salvare (MES), dar fără acele condiții care duc la reformele lacrimi și sânge impuse de Troikă.
Macron și Sanchez s-au dat imediat de partea lui Conte. Totul părea rezolvat: Merkel, până la urmă, era în minoritate. Dar, apoi s-a terminat cum trebuia să se termine. Germania a decis încă o dată. Vi se pare ciudat? Păi, până la urmă, sunt trei nemți în fruntea Comisiei UE, Fondului de Salvare al Statelor și Băncii Europene de Investiții? Într-un moment de sinceritate, în ultimele zile, chiar Ursula von der Leyen a spus clar și răspicat că mult-discutatele coronabonuri erau "doar un slogan", lăsând să se înțeleagă că singurul drum deschis este cel al MES. Da, dar în ce condiții? Evident, cele impuse de Berlin. Vineri, Macron l-a lăsat singur pe Conte și a susținut ideea lui Merkel de a adopta "condiții light". Fiecare țară care va solicita, va accesa 2% din PIB-ul național. Doar, ca să ne înțelegem, Italia va primi 36 de miliarde de euro care, la o privire mai atentă, înseamnă puțin și mai nimic, pentru a face față crizei impunătoare care ne copleșește.
Prin urmare, nicio Troikă? Absolut nu (dacă vrem să avem încredere în ceea ce a declarat ministrul german al Finanțelor, Olof Scholz). Există, evident, un "dar". Până în prezent, Comisia UE a suspendat Pactul de Stabilitate, dar, de îndată ce va fi reactivat, Conte (sau cine va fi în locul lui) va trebui să găsească banii necesari. Și atunci chiar că va fi greu. Potrivit zvonurilor, de fapt, "pentru a accesa linia de credit, statele membre ar trebui să semneze un memorandum de acord, luându-și angajamentul de a aloca resurse pentru situația de urgență sanitară și economică și de a respecta Pactul de Stabilitate". Așadar, trebuie să se facă investiții, dar în baza limitelor de austeritate, sperând că Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să pună în aplicare planul de ajutoare. Mai mult, trebuie să fie conștienți de faptul că preocuparea șefei BCE Christine Lagarde, care a asigurat că nu este interesată "să închidă spread-urile", nu este evoluția sistemului european în general, ci liderii anumitor bănci din nordul Europei, care nu se descurcă prea bine în aceste vremuri.
Pe scurt, interesele Italiei nu sunt în fruntea preocupărilor celor care comandă în Europa. Iar Parisul nu poate fi aliatul cu care să oprim egoismul Berlinului. Pisica și vulpea nu se vor război niciodată în serios. Ei vor continua să comploteze pe la spatele nostru pentru a-și urma propriile interese. Acum rămâne doar să înțeleagă și Conte că nu trebuie să aibă încredere în anumite persoane... cel puțin atâta timp cât în Europa vor exista politicieni, precum ministrul olandez al Finanțelor, Wopke Hoekstra, care consideră că "în trecut, Fondul de Salvare al Statelor a dat rezultate excelente".