La aniversarea a şase decenii de la prima apariţie, cunoscuta revistă britanică TV Times a publicat în premieră imagini cu staruri, idolii a milioane de fani, timp de generaţii.
Sunt fotografii nemaivăzute până acum cu vedete care şi-au câştigat în timp celebritatea, starurile pozând în ipostaze inedite. Momentele memorabile, fac deliciul cinefililor şi iubitorilor de muzică, dar nu sunt mulţi tineri care pot spune cu sinceritatea că ştiu cine sunt.
La aniversarea celor 60 de ani face publice fotografii cu formaţia The Rolling Stones la debut, cu Liza Minnelli care îşi ia notiţe concentrată sau cu Paul McCartney şi John Lennon care îşi aşteapă răbdători rândul în culise.
De asemenea, Julie Andrews care îşi potriveşte pălăria în oglindă, Elton John care stă la şuetă cu broscoiul Muppets sau Joan Collins toată în mov, ori Martin Clunes care iese din apă cu un peştele în gură sau Tom Jones care pozeză în slipi mulaţi la piscină, fac parte din fotografiile de colecţie din arhiva TV Times.