Ii fac bine pe greci

Doua romance absolvente de medicina s-au casatorit cu cetateni greci, si-au echivalat studiile si au reusit sa-si deschida clinici particulare.

Noi cu straini nu vorbim, n-aveti niciun motiv sa va casatoriti. Ce motive aveti?” „Pai... ne iubim.” „Domnisoara! Fiti serioasa, sunteti intr-un birou oficial!” Discutia se purta in 1978, intre Daniela Rohan, care voia sa se marite cu un grec, si tovarasul de la Consiliul de Stat care-i chemase pe cei doi la Bucuresti pentru a le explica de ce le este respinsa cererea.

Daniella Rohan, nascuta in Sighisoara, este acum medic chirurg in Salonic, Grecia, si-a mai pus un „l” la prenume, este casatorita cu grecul pe care-l iubeste inca din studentie si are cabinet particular. Zice ca a avut bafta.

A plecat doar cu doua valize

De zeci de ori i-a fost respinsa de catre Consiliul de Stat cererea de casatorie, abia in 1982 a reusit sa-si puna verigheta, oficial. Si a plecat in Grecia. N-a fost deloc simplu, caci tocmai cand trebuia sa-si ia pasaportul, s-a anuntat la „Telejurnal” ca persoanele care vor sa plece definitiv in strainatate trebuie sa achite contravaloarea studiilor facute in Romania. „Secretara de la facultate - am facut Medicina in Timisoara - zicea ca nu stie nimic, dar neoficial auzeam ca trebuie sa dau vreo 25.000 de dolari. Un dolar era 16 lei.

Doua luni am alergat de la politie la pasapoarte, de la Securitate la facultate si tot asa, pana s-a dus tata la secretariatul facultatii. Tata era membru de partid, fondator, de dinainte de ‘40 si, decat sa-i dea explicatii, au preferat sa-i dea adeverinta”, se amuza Daniella. A plecat rapid, zice, cu doua valize, in conditiile in care in concediu are nevoie de 5 geamantane.

Spre Grecia, drum cu sens unic

Discutii cu familia pentru ca voia sa se marite cu un strain - l-a cunoscut in timpul facultatii, ea locuia in caminul de fete nr. 5, el in caminul de baieti nr. 6, era student la Chimie industriala - a avut Daniella, dar numai la inceput. Povesteste cu umor aventurile studentesti, rade mult si degaja, prin toti porii, particule de fericire.

In privinta casatoriei, nu mai putea da inapoi: „Viitorul meu profesional in Romania era compromis, deja aveam relatii „cu straini”. Si nici nu ma puteam intoarce in tara, daca nu-mi mergea bine in Grecia, ca trebuia sa iesi la televizor si sa spui cat de rau e in Occident”. Ca sa poata profesa in Grecia, si-a echivalat studiile si a facut stagiul la tara, intr-o localitate la 40 de kilometri de Salonic, Pela, unde doi ani si jumatate a umblat „printre vestigii”.

Era foarte incantata, a avut dintotdeauna o pasiune pentru Grecia. Dar, spune ea, este foarte legata de Romania si isi petrece aici multe vacante. In timp ce vorbeste, cauta, printre cele 5.000 de poze „made in Romania” din computer, o anume fotografie dintr-o calatorie in Sighisoara. Nu se poate abtine sa nu le arate si pe cele cu fetita ei, Ileana, eleva in clasa a IV-a la o scoala particulara in Salonic. Cu doua saptamani inainte sa o nasca, Daniella si-a chemat definitiv mama in Grecia, tatal murise si vandusera casa din Sighisoara.

„Sa fii om, nu sa te prefaci”

In 1987 s-a mutat cu serviciul in Salonic, la Spitalul „Sf. Dumitru”, dupa ce si-a ales specializarea - chirurgie generala -, in ‘92 a dat examen pentru titulatura si apoi si-a deschis cabinetul particular. „In Grecia, medicii care lucreaza la stat (cu exceptia cadrelor universitare) nu au voie sa aiba cabinet privat, daca sunt prinsi, sunt amendati sau isi pierd postul”, asa e legea acolo. Daniella Rohan nu poate sta locului, invata permanent si nu pierde trenul atunci cand apare o oportunitate.

„In ‘89 a aparut laparoscopia, eu in ‘93 am si facut un cursul de specializare, la Atena”, se mandreste ea. De pacienti nu duce lipsa, spune Daniella, pentru ca sa fii medic bun inseamna nu doar sa te pricepi bine la ceea ce faci, „mai trebuie si sa ai o relatie speciala cu pacientii tai”. „Sa fii om, nu sa te prefaci”.

Pasiune

Dr. Violeta, de la garda la propriul cabinet

S-a convins ca grecul o iubeste pentru ca venea in Romania in fiecare luna, cate 2-3 zile, numai ca s-o vada pe ea. Frumoasa si vesela, studenta la medicina Violeta Revesz Vrajiote i-a cazut cu tronc tanarului din Grecia in doar trei zile. Venise cu un coleg care avea de luat ceva de la facultate. S-au casatorit cand Violeta a terminat facultatea, in 1993 s-au mutat impreuna in Salonic si anul trecut au reusit sa-si ia o casa cu credit. Desi ea este chemata la clinica cand le e lumea mai draga, fericirea lor dureaza pentru ca el a fost, de la bun inceput, de acord cu cererea Violetei: „Sa nu ma pui sa aleg intre tine si meseria mea”.

„De ziua mea, m-au chemat de urgenta la o nastere”

S-a nascut in Craiova, in ‘67, „cand cu decretul care interzicea avorturile, printre primii decretei”, isi incepe Violeta povestea. A facut Medicina pentru ca mama le indrumase, pe ea si pe sora ei, catre Liceul Sanitar, sa aiba si ele „o meserie”. Dintre toate specializarile, obstetrica-ginecologie i s-a parut Violetei cea mai interesanta, pentru ca „nimic nu e mai frumos decat sa aduci pe lume copii”.

Crede asta cu atata convingere incat e pregatita in orice moment sa plece de acasa, daca o cheama asistentele la clinica particulara pe care si-a deschis-o in Salonic. „De ziua mea m-au sunat sa vin de urgenta, ca naste o pacienta. De ziua mamei - vine aici cate trei luni, de doua ori pe an - ii cumparasem un cadou si m-au chemat iar la clinica. Am ajuns acasa, sa-i dau cadoul, cand mai erau cinci minute pana la miezul noptii”, rade ea.

Stie ca i se iarta „excesele de munca”, de altfel, asta a fost si conventia cu sotul ei, inainte de a se casatori. Ea facea garzi la Spitalul nr. 1 Craiova si au avut o discutie odata, cand ea a trebuit sa stea in noaptea de Craciun la spital.

Credit pentru casa

In Grecia s-a dus Violeta in ‘93, dupa casatorie, dar nu s-a grabit sa se angajeze, a facut mai intai un copil, pe Alexandru, care acum are 12 ani si care a lasat-o cu gura cascata, zilele trecute, anuntand-o ca el vrea „sa se faca medic ginecolog in Spania”. Cand Alex implinea un an si jumatate, Violeta se angaja la o clinica particulara, una dintre cele mai mari in Balcani. Facea 11 garzi pe luna. E drept, primea 100 de euro pentru fiecare garda.

Acum, Violeta Vrajiote are cabinet particular, si l-a deschis prin 2004, are o familie fericita si o casa pentru care au facut credit de 190.000 de euro, anul trecut. Cand am vizitat-o noi, casa era plina cu baloane colorate si mirosea a prajituri: se pregateau pentru un carnaval al copiilor, prietenii lui Alex. Fiindca are toate astea, Violeta rade de problemele pe care le-a avut inainte de a pleca din Romania. De exemplu, autoritatile grecesti n-au vrut sa-i dea viza inainte sa se casatoreasca, de teama sa nu vina ca dansatoare.

In sistemul sanitar grec

- asigurarile de sanatate sunt impartite pe categorii profesionale; - asigurari sociale ICA - pentru toate grupele de angajati (secretare, muncitori etc.); stabilite in functie de vechimea in munca; - comerciantii au alt tip de asigurari - asigurari TSAY – pentru medici, stomatologi si veterinari; - nu exista medic primar; exista specialist A si B; intri in sistem ca specialist B si faci stagiul; specialisti A sunt, de exemplu, sefii de sectie; salariul unui specialist A - in jur de 1.500 de euro (salariul mediu pe tara); - probleme de sanatate ale grecilor: obezitatea; litiaza biliara - boala celor 5 F (fat, flatulant, femail, fertile, fifty – grasime, balonare, femeie, fertila, 50 de ani) - pentru specializare, medicul se inscrie pe o lista si asteapta sa-i vina randul