Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, spune că Vladimir Putin l-ar fi trecut pe linie moartă după ce a pierdut alegerile prezidențiale în fața Maiei Sandu.
Igor Dodon, inculpat în mai multe dosare penale, continuă atacurile la adresa actualului președinte, Maia Sandu. Totodată, Dodon pare căi duce dorul lui Vladimir Putin. Fostul președinte al Republicii Moldova a spus că nu a mai discutat cu liderul de la Kremlin de vreo doi ani. Acesta crede că Putin nu l-a mai băgat în seamă după ce a pierdut alegerile.
„Cu domnul Putin nu am discutat din 2021. În 2022 știți că au început arestările… arest la domiciliu etc. De atunci nu am mai vorbit. În ce relații sunt? Când o să vorbesc, o să vă spun”, a transmis Dodon.
Dodon o acuză pe Maia Sandu că îi șantajează pe primari: ”Maia Sandu cheamă pimarii la un fourshette la Chișinău. Va fi prezentă toată floarea națiunii: Sandu, Recean, Grosu, Spînu. În campania electorală, i-au șantajat pe primari și cetățeni, afirmând că nu vor primi niciun leu dacă nu vor vota pentru proeuropeni, iar acum îi invită pe toți să se închine "reginei".
Doamna Sandu, lăsați apucăturile de regină deoparte. Coborâți de pe tron și mergeți în sate, în regiuni, întâlniți-vă cu primarii și interesați-vă de problemele lo”, a transmis Dodon, făcând referire la forumul primarilor, care a avut loc sâmbătă la Chișinău.
Dodon se teme că Maia Sandu va declanșa un război
Fostul aliat al lui Putin crede că Maia Sandu va pierde următoarele alegeri: ”Sper foarte mult, că Maia Sandu va avea suficientă minte să nu permită declanșarea unui război în Moldova doar pentru a păstra fotoliul de președinte. Pe ea nu o mai ajută nimic acum, știe că va pierde următoarele alegeri. Și conjunctura externă nu este în favoarea ei. Urmează alegerile pentru Parlamentul European și cele din SUA, și atunci, ei nu se vor mai axa pe Maia Sandu și pe menținerea ei în funcție.
Sper, că toate aceste argumente o vor convinge pe ea și pe cei din anturajul ei, că este mai bine să piardă alegerile demn, decât să încerce să declanșeze un război, doar pentru a sta în funcția de președinte încă șase luni sau un an”.
Igor Dodon: Maia Sandu, o făcătură de 45 de kilograme
Igor Dodon a vorbit și despre protestul fermierilor din Republica Moldova, plângându-se că nu mai poate negocia cu rușii pentru salvarea merelor moldovenești:
„Ați dat guvernarea Maiei Sandu… cei care ați arat cu tractorul în fața Parlamentului în 2020. Strigați „jos Dodon”, „jos Chicu”. Voi ați adus-o pe Maia Sandu. Acum eu cu ce să vă ajut, când am 30 de mandate în Parlament? Sau cum să mă duc să discut cu rușii ca să deschidă piața pentru merele noastre, dacă ați cocoțat-o acolo pe făcătura aceasta de 45 kg? Acum hai să o dăm jos prin alegeri. Sunt gata să vă ajut”.