Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon este cu moralul la pământ. Fostul său consilier şi prieten, Ion Ceban, pe care l-a ajutat să ajungă primar de Chişinău, l-a trădat din nou.
După ce un an în urmă Ion Ceban a părăsit Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon, lansând un nou proiect politic pe care îl declară pro-european, edilul de Chişinău l-a atacat în instanţă pe Igor Dodon, cerându-i să dezmintă o declaraţie.
„Vania, te-ai rupt cu totul de pământ”
„Practic, toate inițiativele din Chișinău sunt ale socialiștilor, strada Albișoara și pavajul de pe Bănulescu-Bodoni în vale sunt din bani alocați de Guvernul Chicu, la rugămintea președintelui Dodon. Așa a fost și Ceban știe lucrul acesta, dar m-a dat în judecată. Straniu lucrul acesta, așa abordări… M-a dat în judecată că eu am spus că s-au dat 700 de milioane de lei din bugetul de stat pentru municipiul Chișinău, care sunt în legile bugetului de stat. Vă imaginați, fostul consilier al meu, Ion Ceban, m-a dat în judecată și cere dezmințire. L-am invitat, Vanea, vin-o să discutăm, ce-i cu tine, te-ai rupt cu totul de pământ”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N 4.
Igor Dodon a reacţionat emotiv şi după anunţul făcut cu un an în urmă de Ion Ceban, privind crearea Partidului Mișcarea Alternativa Națională. „Suntem și noi curioși să înțelegem ce s-a întâmplat între timp cu dânsul și ce politică va promova. Eu eram responsabil de activitatea lui Ion, cât el era membru al echipei PSRM”, a spus atunci Dodon într-un interviu pentru Unimedia.
Dodon nu se află la prima trădare
Anul trecut, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, a părăsit PSRM şi a format un nou partid, Mişcarea Alternativă Naţională, pe care l-a declarat pro-european, dar în opoziţie faţă de guvernarea asigurată de PAS. La alegerile prezidenţiale din toamna anului 2020, edilul şi-a luat concediu din cont propriu pentru a-i acorda o mână de ajutor „prietenului Igor Dodon”, care candida pentru a-l doilea mandat.
În decembrie 2022, deputatul socialist Gaik Vartanean a părăsit formaţiunea pentru a se alătura partidului lui Ion Ceban.
În luna mai, patru deputaţi, foşti socialişti, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovshi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, care au părăsit formaţiunea ce le-a asigurat pe parcursul mai multor ani mandatele de deputat, au anunţat că aderă la Partidul Renaștere.
Deşi este un susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, Igor Dodon a pierdut susţinerea Kremlinului. Preferatul Moscovei este acum fostul deputat Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în frauda bancară.