Este cea mai sfântă zi pentru 14 milioane de evrei din lumea întreagă. Ziua ispășirii. Ziua în care se cuvine ca, alături de aceștia, să medităm la trei lucruri fundamentale: păcatul, suferințele și țapul ispășitor.
Este ziua pe care am ales-o pentru a-mi cere iertare poporului evreu în numele neamurilor mele, care au făcut parte din organizația legionară. O organizație declarată criminală și care a acționat uneori nefast și împotriva evreilor. În numele unei credințe creștine adesea greșit înțelese. Iertare, deci, de Iom Kipur.
Am în față mii de pagini, de faximile, pe care mă străduiesc să le ordonez. Din nefericire, ele cuprind păcate ale unor strămoși de-ai mei, care le contrabalansează, în mod dramatic uneori, calitățile și virtuțile. Pentru că au existat și unele, și altele. Și de ce fac asta? Pentru a face o secțiune, fie ea oricât de dureroasă, printr-o epocă tulbure.
În cartea pe care tocmai am lansat-o de ziua mea, pe 8 septembrie, intitulată „S.R.S. – Nașul presei din România”, publicată și difuzată de editura Evenimentului Zilei, precum și în discursul de lansare, am semnalat existența a unui aspect tulburător al vieții mele, pe care familia mi l-a ascuns cu strășnicie. Sunt lucruri pe care am început să le aflu parțial în urmă cu doi ani și pe care acum, cu ajutorul a doi istorici, Dan Andronic și Alice Barbu, acreditați la CNSAS, le am în față sub forma unor dosare de Securitate, pe care mă străduiesc să le ordonez. Azi este singura zi când fac pauză. Pentru că este Iom Kipur.
Nu am intrat în posesia acestor documente, a acestor voluminoase dosare de Securitate, decât atunci când cartea se afla sub tipar. Dar știam deja că ele pot ascunde informații dureroase.
Rudele mele cele mai apropiate, în frunte cu mama mea, au avut uriașe calități umane. Și pentru aceste calități le respect și le venerez. Cred că mi-au ascuns adevărul asupra unor părți întunecate din trecutul lor pur și simplu pentru a mă proteja. Pentru a-mi respecta sentimentele filosemite pe care le-am avut că de mic copil, pentru că, orfan fiind, poate instinctiv, m-am apropiat mai mult de alți copii, care erau evrei. Dar să trecem pe scurt la fapte.
Bunicul meu din partea mamei a fost pentru prima dată arestat de Siguranța Statului pentru că a fost șef de cuib la Brașov și, în această calitate, a participat la Rebeliunea legionară, obligându-se să stea de gardă în propriul sanatoriu în noaptea Rebeliunii, pentru a-și îngriji camarazii răniți. În același timp, trebuie să spun că el a fost unul dintre eroii de la Mărășești și o personalitate de vază a Brașovului în domeniul medicinei. În calitate de șef de cuib, a dat curs unui decret ticălos al mareșalului Antonescu, prin care au fost închise cabinetele medicale și clinicile deținute de evrei. După ce a fost urmărit pe bună dreptate de Siguranța Statului și după ce i-a fost întocmit un dosar penal, urmând să fie condamnat, după ce a scăpat la limită, cazul său a fost preluat de Securitate. Într-o bună măsură, a ispășit fiind urmărit până la moarte.
Tatăl meu, la vârsta de 16 ani, a făcut parte dintr-un grup de copii de liceu, care au tipărit și răspândit manifeste legionare în preziua Rebeliunii. A fost anchetat de Siguranța Statului, arestat, a făcut aproape un an de închisoare, după care Justiția l-a găsit nevinovat, dar nu pentru că nu a făcut ceea ce a făcut, ci pentru că era minor. Și, cred eu, și în urma intervențiilor tatălui său, general și el erou la Mărășești. A fost urmărit până în 1953, când a fost asasinat de Securitate, pentru că la Brașov devenise la propriu avocatul legionarilor prinși în Munții Făgărașului. A ispășit astfel și el.
Fratele tatălui meu, unchiul meu, devenise unul dintre marii șefi legionari din zona Moldovei. Era student în anul doi la Facultatea de Drept din Iași. Și a fost acuzat de Siguranța Statului că a pus la cale, împreună cu încă șapte tineri, o tentativă de asasinat a președintelui unei Curți de Apel, care îi condamnase pe mai mulți legionari pentru faptele lor. A fost și el condamnat și a scăpat după un an de închisoare. O situație cu totul și cu totul dramatică pentru tatăl acestor doi frați, generalul Pantelimon Stănescu, care, așa cum scria în regulamentele militare, a stat întreaga viață departe de zbuciumul vieții politice, nefăcând altceva decât să-și slujească țara, cu o vitejie apreciată oficial drept „neasemuită”.
După cel de-al Doilea Război Mondial, unchiul meu, temându-se de comuniști, pentru că urmărirea lui fusese preluată de Securitate, a fugit în Germania, ascuns într-un vagon de grâu. Acolo a fost preluat de americani, instruit într-o tabără de spionaj și parașutat în Munții Făgărașului, pentru a-i ajuta și conduce pe partizani, dintre care destul de mulți erau legionari. S-a predat imediat autorităților, afirmând că nu iubește comunismul, dar refuză să-și trădeze țara. A fost urmărit până la moarte, dar a reușit să lase în urmă mai multe volume de versuri, din care lipsește orice conținut de tip legionar.
Iom Kipur este o zi a recunoașterii păcatelor. Este o zi a iertării. Este o zi în care mielul este sacrificat ritual, în numele împăcării. Este o zi în care mi-am luat pauză. Pentru a medita. După care mă voi pune pe scris. Și vă promit și vouă, popor evreu, și vouă, popor român, o carte cumplită despre momente cumplite.