Deşi îi găseşte şi defecte, celebrul antrenor Emeric Ienei este îndrăgostit de Oradea. El spune că acolo se simte cel mai bine aerul Vestului.
Emeric Ienei s-a născut în Agrişu Mic, o localitate din judeţul Arad, în urmă cu 73 de ani. De câteva decenii însă locuieşte în Oradea. A fost mariajul perfect între o celebritate aflată în căutarea liniştii interioare şi un oraş care avea nevoie de un nume greu care să-i sporească faima. Când spui Oradea spui Emeric Ienei. Viceversa este şi ea valabilă.
Singurul tehnician care a cucerit Cupa Campionilor cu o echipă de fotbal românească, Steaua, în 1986, Emeric Ienei vorbeşte cu dragoste despre Oradea.
Se alătură astfel campaniei „Oraşul de vis” iniţiată de site-ul www.evz.ro cu scopul de a descoperi municipiul din România care oferă cele mai bune condiţii de trai locuitorilor săi.
Atunci când vorbeşte despre oraşul în care locuieşte de aproape 30 de ani, tehnicianul laudă plusurile şi, ca orice îndrăgostit, refuză să vadă defectele oraşului care l-a adoptat.
„Nu sunt eu în măsură să spun ce minusuri are Oradea”, se scuză cel mai elegant antrenor din istoria fotbalului românesc.
EVZ: Ce înseamnă Oradea pentru dumneavoastră? Emeric Ienei: Înseamnă casa mea, înseamnă prietenii mei. Oradea este oraşul meu, pe care îl salut în fiecare dimineaţă. Ies, mă duc şi-mi cumpăr ziarele de la acelaşi chioşc, de ani buni. Apoi trec vizavi, unde se află o cafenea, şi stau la un ceai cu prietenii. Facem politică, vorbim despre fotbal. Apoi, la ora 13.30, mă retrag spre casă. Mi-a intrat în reflex tot acest ritual. Când m-am mutat la Oradea am crezut că îmi va fi greu să mă adaptez, dar nu a fost aşa. Uneori, la început, aveam nostalgia Bucureştiului. După numai două zile petrecute în Bucureşti, mă apuca mereu dorul de Oradea.
De ce Oradea? Vă răspund cu o glumă. Eu sunt din Arad, soţia din Cluj, aşa că am hotărât să ne stabilim undeva la mijloc! Acum să răspund serios. Am fost solicitat, în 1978, de FC Bihor, după ce fusesem dat afară de la Steaua pentru că pierdusem titlul la golaveraj. Asta era în anii ’70. În Oradea, am primit o casă în care locuim şi astăzi. A fost dragoste la prima vedere. Oraşul mi-a intrat la inimă instantaneu. Îl cunoşteam puţin, pentru că jucasem de câteva ori aici, chiar şi cu echipa naţională, într-un amical cu China.
„Pe români îi salut în româneşte, pe unguri - în ungureşte”
Ce v-a atras la acest oraş? Frumuseţea, liniştea, oamenii, chiar dacă sunt destul de dificili! Este un oraş splendid, cu clădiri vechi. Ne vizitează prieteni din Germania şi rămân impresionaţi de clădirile vechi din Oradea.
Ce vă amintiţi din tinereţea dumneavoastră orădeană? Îmi amintesc de faptul că am intrat în ritmul oraşului destul de repede. Eram tânăr, iar adaptarea s-a făcut rapid. Atunci, dar şi acum, mergeam pe strada principală, pe unde circula odată tramvaiul. Acum a fost amenajată o alee pietonală. Lumea mă recunoştea şi mă saluta. Astăzi, lumea s-a mai schimbat. Acum se uită la mine. Unii mă recunosc, alţii nu. Eu îi salut însă pe toţi, nu aştept ca ei să facă primul pas. Pe români îi salut în româneşte, iar pe unguri îi salut în ungureşte.
Ce locuri vă reamintesc despre anii tinereţii? Aproape tot oraşul. Este adevărat, cafenelele de odinioară s-au modernizat acum. Am însă locuri la care ţin. Tot de ritualul meu ţine drumul pe care îl fac, în fiecare duminică, la Continental, unde fac o saună, un bazin. Chiar şi iarna se poate merge acolo, pentru că există un bazin cu apă termală.
„În Oradea, lipsesc un aeroport modern şi o echipă de fotbal de primă divizie”
Dacă aţi fi ghid pentru o zi în Oradea, ce aţi recomanda turiştilor? Eu ştiu? Catedrala catolică este un obiectiv impresionant. Tot acolo există un loc în care stăteau preoţii pe vremuri. Strada Canonilor, parcă îi spune. Lângă catedrală este fostul muzeu al oraşului. Aici s-au refugiat grecii, prin anii ’70, din cauza problemelor din ţara lor. Acum, clădirea a fost retrocedată. Ceea ce este interesant la această clădire este faptul că are 365 de geamuri, câte zile are anul! În centrul oraşului este un pasaj acoperit, chiar vizavi de primărie, cu multe cafenele. Este extraordinar de frumos. Vulturul Negru se numeşte acest pasaj. Clădirea primăriei este şi ea un obiectiv turistic. În apropierea ei se află o altă bisericuţă, foarte veche şi interesantă. Ce consideraţi că lipseşte oraşului Oradea? Ce îi lipseşte şi României: o linişte politică. Din păcate, se simte şi aici sărăcia, chiar dacă ardelenii sunt altfel. Oraşului îi mai lipsesc un aeroport modern şi o echipă de fotbal de primă divizie.
Alegeţi câteva cuvinte pentru a descrie Oradea. Este un oraş frumos, civilizat şi este mai mult de un cuvânt, cu o perspectivă extraordinară. Dar asta cu o condiţie: edilii să aibă grijă de oraş.
Are Oradea secrete? Nu cred. Poate lucruri puse prea puţin în valoare. Aici aş da exemplul cetăţii, care este insuficient exploatată din punct de vedere turistic.
Prin ce se remarcă, atât pozitiv, cât şi negativ, Oradea? Nu pot vorbi despre latura negativă a oraşului meu, aşa că mă voi opri doar la aspectul pozitiv. Oradea dă, aşa, o linişte lăuntrică. Această linişte vine de pretutindeni. Şi aş mai vrea să spun ceva. Cu tot respectul pentru celelalte oraşe din România, Oradea este, cred, mai aproape de civilizaţie decât oricare altul.