Nimic nu mai este sfânt în lumea asta! În vitrina unei piațe de carne din Gütersloh, Germania, a fost expusă la vânzare carne de om, cu eticheta „om bio, 2,99 de euro/ kilogram”.
Potrivit Neue Westfälische, la vânzare era de fapt expus un manechin, de către o organizație pentru protecția animalelor, ca formă de protest împotriva extinderii numărului de abatoare din Germania.
Pe etichetă, lângă preț, a fost afișată întrebarea: „Este în regulă să ucidem animale?”. La un stand alăturat, organizația oferea informații despre efectele nocive ale consumului de carne.
Anuțul i-a alertat pe trecători, care au contactat imediat poliția pentru a semnala incindentul.
Camila Cirlini, fondatoarea organizației care a organizat protestul, a declarat că evenimentul i-a enervat pe comercianți, care, iritați de incident, au încercat să-i gonească pe voluntari. În același timp, mulți oameni veniți în piața, s-au arătat solidari cu inițiativa.