Idiotul „vede enorm și simte monstruos” toate problemele altora, e plin de „cele mai bune intenții” și e „suflet mare” și „om de acțiune”. Așa că se apucă să „facă ceva” pentru a le rezolva și „crede cu tărie” în ce face. (Și, de regulă, evită să pronunțe dentalele, ca să nu i se prefacă limba-n rumeguș.)
Întâi își va face un ONG într-un domeniu în care „interesul” îi ține loc de competență, iar zelul și „pasiunea” de studiu și analiză. Și va cheltui niște bani - mereu ai altora - pe niște slide-uri în Power Point. Apoi, cu „expertiza” căpătată ca „activist”, va accede în politică.
Aflarea în treabă
Omenirea are o mulțime de probleme, unele vechi de cînd lumea. Pe unele le-a rezolvat deja, pe altele urmează să le rezolve. Unele, deocamdată, nu pot fi rezolvate pentru că ori nu știm cum, ori nu avem resurse pentru a face asta. Altele zac nerezolvate din nepăsare sau, dimpotrivă, pentru că sunt unii care se opun.
Dar există și multe probleme care nu pot fi rezolvate. Nici deocamdată, nici într-un viitor previzibil. Una e faptul că suntem muritori. Alta: raritatea unor resurse. Dar omenirea, pe vremea când mai prețuia înțelepciunea, a sublimat aceste probleme: vei umple cu mai multe lucruri ce contează o viață în mod cert finită; iar resursele rare vor deveni „sângele” acesteia, cum a fost aurul pentru câteva milenii.
Răsturnarea
Idiotul a fost, la început, persoana privată în raport cu cea care deține o demnitate publică (sigur, suntem în cetățile grecești în care cei mai mulți dintre cetățeni participă, îndeplinind o funcție, la viața cetății). Ulterior ajuns să desemneze o persoană lipsită de orice fel de cunoaștere, fie aceasta practică (o meserie sau o artă) sau teoretică.
Recent, termenul a mai căpătat un sens: oameni care pretind să rezolve problemele altora, mai precis ale tutror, fără ca ei să riște ceva dacă greșesc. Buni la rezolvat cerințe școlărești, dar incapabili să rezolve probleme practice. Acești „intelectuali, dar cu toate astea idioți” (Intelectual Yet Idiot) au ajuns azi să domine întreaga politică, fie direct, ca demnitari, fie indirect, ca experți și consilieri.
Și așa ajungem la completa contradicție în termeni, la răsturnarea lumii: funcționarul public sau demnitarul idiot.
Să facem ceva, acum!
Avem o problemă cu violența? Să facem ceva, acum! Luăm măsuri: le interzicem oamenilor să aibă arme! Nu, nu tuturor, ci doar „populației”, de putere nu ne atingem. Scad astfel pulsiunile violente? Nu, dar vom avea crime cu cuțitul, nu cu pistolul. Așa merg lucrurile... Vom avea, în schimb, o populație de sclavi. Pentru că, și dacă ar vrea, n-au cu ce să riposteze.
Își bat unii nevestele? Nu-i nimic, îi trimitem la cursuri de anger management, ținute de oameni educați în doctrina unui psihiatru îndrăgostit de critica literară, care se chinuie să ne convingă că toți băieții sunt gerontofili - nu le place carnea tare și „gura dulce”, ci fleșcăiala și proteza - și criminali in spe. Ies de la cursul ăla și-și omoară nevestele? Așa merg lucrurile. Există și abateri statistice.
Avem probleme cu poluarea? Trebuie să facem urgent ceva, nu contează că nu știm nici ce, nici cum! Punem niște taxe (verzi, bineînțeles) și îi obligăm pe oameni să dea de 100 de ori cât dădeau înainte pe un bec și măcar dublu pe curent. N-a scăzut poluarea? Așa merg lucrurile.
Încercăm altă strategie, cărăm cu barca la dus și cu avioane poluante la întors o copilă care să se răstească „How dare you” la lideri ai lumii care ucid sau trimit la moarte mii de oameni fără să clipească, în timp ce înghit „cel mai bun tort de ciocolată” sau fac glume deocheate cu secretara. Nu s-au speriat? Noi măcar am încercat, vă trimitem nota de plată și decontul pentru studiul de prefezabilitate.
Pe scurt, idiotul „decident” este cel care, cum ne-nvață amintitul Taleb, nu riscă nimic atunci când ia decizii. Ca-n bancul cu tratamentele pentru salvarea gâștelor: păcar că nu mai ai gâște, eu mai aveam sfaturi să-ți dau.
Există o singură soluție pentru acești binefăcători cu forța: să-i punem să suporte consecințele deciziilor pe care le iau.
Să nu uit de la ce-am pornit. Ultimul astfel de IYI a lovit ieri, neașteptat, în România, abramburind încă o dată învățământul, inventând vacanțe și bulversând programul tuturor. Și, pe deasupra, perorând despre testarea „neinvazivă” a copiilor în școli.
Stimate IYI decident guvernamental și mare universitar, nu mi-am mai auzit copilul plângând de niște ani. Până ieri, din cauza mizeriei de test de coronavirus, pe care a trebuit să îl facă pentru c-ai fost tu iresponsabil. Și-ai deschis școlile când nici profesorii nu erau vaccinați. Iar pe vecina ce vinde la Mega n-o mai văzusem deloc plângând. Până acum, când nu știe ce să facă cu copiii în săptămânile alea de vacanță inventate de tine.