Idei PERICULOASE. Părţile cele mai DEGRADANTE din PORNOGRAFIE / VIDEO

Analiştii americani precizează că industria publicitară şi societatea în general au „luat” din pornografie idei periculoase.

Cum ar fi sexul ca monedă de schimb, sexualitatea la vedere, „idei tradiţionaliste cu privire la rolul femeii şi bărbatului”, şi multe altele.

De asemenea, o lucrare intitulată  "The Porning of America" şi apărută nu demult în Staele Unite susţine că americanii „preiau părţile cele mai degradante din pornografie”.

Pe piaţă

Potrivit unui studiu din 2007 al unei echipe de cercetatori de la Universitatea din Alberta, 90% dintre băieţi si 70% dintre fetele cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani „au avut acces cel puţin o dată la imagini cu conţinut sexual explicit”. Şi celebrităţile au partea lor de vină. „Vedetele împrumută multe din „garderoba” pornografiei şi apoi aruncă pe piaţă, adolescenţii fiind un public constant”.  

Analiştii comentează că unele dintre fotografiile postate de adolecenti pe site-urile de socializare imită imagini aproape pornografice pe care le-au văzut. „Prevalenţa pornografiei induce idei greşite, periculoase, copiilor şi adolescenţilor, spune Lyn Mikel Brown, coautor al lucrarii "Packaging Girlhood".

Băieţii dominanţi, fetele supuse

"Tot sexul acesta dă o noţiune greşita despre ce înseamna să fii adult. Puştii care consumă acest fel de sex prin intermediul mass-media moştenesc faptul că băieţii sunt dominanţi, iar fetele supuse". De asemenea, autorii cărţii "So Sexy So Soon" susţin că o parte a problemei este faptul că adolescenţii „nu au sofisticarea sexuală necesară pentru a înţelege imaginile cu care sunt bombardaţi”.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • Robert Turcescu acuză: În timp ce Aura Ion MUREA, Victor Ponta CHEFUIA. Informația a fost confirmată și de alți jurnaliști
  • MRU riscă să rateze prezidenţialele
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Antenele - ghioaga mediatică a lui Victor Ponta

TOP 3 ARTICOLE:

  • Idei PERICULOASE. Părţile cele mai DEGRADANTE din PORNOGRAFIE / VIDEO
  • Nu mai trebuie să ne TEMEM de moarte? O ASISTENTĂ relatează EXPERIENŢA din pragul MORŢII a unui pacient / VIDEO
  • IPOTEZĂ ȘOCANTĂ despre moartea lui Hitler. FOTOGRAFIA care DEMONSTREAZĂ că a fugit în America de Sud

<iframe src="//www.youtube.com/embed/o1XdSfFxOSs" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>