Icoana Maicii Domnului cu trei mâini -Trihirusa, adusă în Capitală

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), de la Mănăstirea Neamţ va fi adusă în sectorul 2.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), icoană vindecătoare de boli, va fi adusă la Bucureşti de la Mănăstirea Neamţ pentru a participa la festivităţile religioase prilejuite de aniversarea Duminicii Ortodoxiei la Biserica Icoanei. Primarul Neculai Onţanu va crea toate condiţiile necesare pentru a permite în mod organizat miilor de credincioşii care vor veni să se aplece cu pioşenie în faţa icoanei făcătoare de minuni şi să o atingă pentru a le fi îndeplinite rugăciunile de însănătoşire rostite, în Postul Mare de sâmbătă, 3 martie până marţi 6 martie. În anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, Biserica Icoanei va fi timp de două zile centrul de interes pentru credincioşii din Bucureşti şi localităţile limitrofe care sunt aşteptaţi să participe la slujbele religioase oficiate în cadrul Duminicii Ortodoxiei şi să-şi resfinţească icoanele. Marea sărbătoare religioasă este organizată de primarul Neculai Onţanu în colaborare cu Biserica Icoanei şi cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.   După cum se ştie, Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), de la  Mănăstirea Neamţ este o copie după icoana de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia. A fost adusă în ţară de cuviosul Paisie de la Neamţ, stareţ al Mănăstirii între anii 1779 -1794. Zugrăvirea celei de-a treia mâini este legată de o minune petrecută în viaţa Sfântului Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Acesta a fost pedepsit de împăratul Leon Isaurul, prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al Sfintelor Icoane. Sfântul Ioan a luat mâna sa tăiată şi a mers în faţa acestei icoane cerând să îl vindece şi Maica Domnului a vindecat mâna Sfântului. Drept mulţumire şi recunoştință Sfântul Ioan a adăugat la icoana Maicii Domnului, în partea de jos, o mână de argint.