Transmiterea în direct a ședințelor CNA dă naștere la adevărate lupte între membri Consiliului. Narcisa Iorga a povestit firul evenimentelor.
„Președintele CNA minte cum respiră. Știu, am mai spus-o, dar și ea respiră încontinuu. Astăzi, a mințit pe toată lumea: pe colegii care o apără, pe noi, cei care o criticăm, presa și publicul. Ieri a declarat că pregătește transmiterea on-line a ședințelor publice ale CNA, dar că va supune votului membrilor CNA dacă sunt sau nu de acord cu acest lucru. A apelat la RCS, societatea care pune la dispoziția CNA servicii de cablu. RCS s-a conformat: a trimis echipe să pregătească sistemul de transmisie pe youtube de pe serverul CNA, care e în grija STS.
Președintele CNA știa că nu se va ajunge la punerea în practică a ceea ce a declarat. A făcut doar un exercițiu de imagine, pentru a se deroba de abuzul pe care-l făcuse marți, când a suspendat ședința CNA după ce forțase un vot în afara legii pentru interzicerea transmiterii on-line a ședinței. Se precipitaseră lucrurile ieri, inclusiv în Parlament, și în stilu-I characteristic, a vrut să dea impresia că revine asupra deciziei. Astăzi, la ora 8, câțiva angajați ai CNA au fost chemați la sediu să ajute echipa RCS.
La ora 10 trebuia să înceapă ședința. În sală – eu, Valentin Jucan și Florin Gabrea. Ceilalți membri erau strânși într-o altă ședință. Într-un colț al sălii de ședință, o cameră profesională pe trepied. Întreb operatoarea a cui e camera. A mea, îmi răspunde. A cărei televiziuni?, insist. Sunt o persoană fizică, îmi răspunde. Mă mir. Camera este una foarte scumpă pentru o persoană fizică. Și ați venit așa, ca pesoană fizică la ședință?, mai zic eu. Da, răspunde ea. Mă face să râd. Așa primise probabil indicații să răspundă. Intră în sală ”trupa” celor care se opun transmiterii on line a ședințelor. Scenariul era bine la pus la punct: trebuie să discutăm modificarea Regulamentului de Organizare al CNA pentru a stabili cum procedăm cu filmările. E clar! Vor să se acopere.
Dintr-o dată, Christian Mititelu se arată deranjat de zgomotul apartului de fotografiat al fotoreporterului evz.ro Nicu Dîrdîiac. Sar cu gura pe el și Monica Gubernat și Radu Călin Cristea. Nicu Dîrdîiac le face față. El este cel care a surprins momentul smulgerii camerei web de pe laptopul lui Valentin de către președintele CNA. Apoi, se face trimitere către cealaltă cameră care exista în sală. Aceea a ”persoanei fizice”.
Ori se prefăceau că nu știu, ori unii dintre membri chiar nu știau ce pusese la cale președintele CNA. De fapt, ea fusese chemată să transmită pe site-ul cna.ro ședința. A și făcut-o o jumătate de oră, până când președintele CNA i-a cerut să părăsească sala. În timp ce ieșea, vorbea la telefon: m-a scos afară din sală. Am cerut președintelui CNA în mod public și oficial să-mi spună cine era persoana cu camera profesională. S-a făcut că nu m-aude.
Pe geamul sălii de ședință – care este la etajul 6 – își face apariția un bărbat. Lasă pe pervaz doi colaci de cablu și un router. Îl văd și întreb din nou președintele CNA ce e cu persoana respectivă. Nimic. Îl aștept să revină la geam. Băgată jumătate sub masă, Laura Georgescu vorbește la telefon. Retrage trupele în cazarmă. Îl așteptam pe om degeaba să mai apară la geam. Ies pe hol și caut bărbatul respectiv. Îl găsesc cu o geantă de scule galbenă. De unde sunteți?, îl întreb. De la RCS, îmi răspunde. Și ce faceți aici și pe geam?, adaug. Am venit să instalăm sistemul de transmitere a ședinței. În sală se votase iarăși, în afara legii, să nu se transmită on-line ședințele”, a povestit Narcisa Iorga pe un site de socializare.