De-a lungul timpului, mai mulți medici chirurgi, anesteziști sau de terapie intensivă au mărturisit că au convingerea că, în munca lor pentru salvarea oamenilor și-a făcut un loc și ”mâna lui Dumnezeu”. Săptămâna trecută, evz.ro a publicat considerațiile unui medic primar din secției ATI Toxicologie de la Spitalul de Urgență Floreasca pe această temă. Dr. Radu Țincu ne-a spus că „fără Dumnezeu nu există nici o vindecare” și a povestit că a fost martor la cazurile de însănătoșire miraculoasă datorate rugăciunilor. Minunea ”învierii”, însă, s-a petrecut în America, iar povestea e fabuloasă.
Medicul nostru, Radu Țincu a afirmat că unii pacienți au fost vindecați în mod miraculos și a expus experiența sa, care l-a condus către această concluzie.
”Au fost pacienți în comă care, chiar dacă nu s-au trezit în timpul Sfântului Maslu, au trecut printr-o serie de modificări ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o dată, inima a început să bată mai repede și tensiunea să crească. Faptul că a existat o reacție vegetativă simpatică, ceva care a determinat tahicardie și creșterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arată faptul că ceva exterior s-a întâmplat. Toate aceste modificări, reacții, au fost înregistrate doar pe perioada săvârșirii slujbei Maslului de către un preot, într-un interval de 40-50 de minute.”, a pvestit dr. Țincu în articolul publicat săptămâna trecută.
Un caz care vine să confirme cele susținute de medicul român a fost publicat marți, pe site-ul revistei Paris Match. E o poveste fabuloasă, petrecută în America în anul 1983 și urmărită de ziariștii publicației franceze de-a lungul timpului.
A intrat în comă la nașterea copilului
Patti White Bull (foto) avea 26 de ani și se pregătea să aducă pe lume cel de-al patrulea copil. Era anul 1983. Când s-a declanșat travaliul, un cheag de sânge a pătruns într-unul dintre plămâni și femeia nu a mai putut respira. Pentru o clipă s-a oprit și inima, dar suferința majoră a suferit-o creierul, care a fost lipsit de oxigen. Copilul, un băiețel, s-a născut sănătos, însă mama a intrat într-o comă profundă. A stat trei săptămâni în comă, apoi a intrat într-o stare semi-vegitativă. Timp de 16 ani. Fără nicio speranță de vindecare din partea medicilor. Și totuși…
Era în ajunul Crăciunului, în 24 decembrie 1999. În acea zi s-a petrecut Minunea. Patti White Bull a revenit la viață. O infirmieră dintr-un spital din Albuquerque, New Mexico, a povestit unui reporter Paris Match ce s-a întâmplat cu femeia-legumă, care atunci ajunsese la vârsta de 42 de ani.
Infirmiera Donna Juarez lucra în acel spital de peste 5 ani. O știa bine pe Patti, o pacientă liniștită, care niciodată nu se mișcase și nu scosese vreodată vreun sunet sau vreun cuvânt. În acea zi de Ajun de Crăciun s-a ocupat întâi de bolnavii cu probleme deosebite, iar în camera lui Patti a intrat înainte de a-și încheia programul. Știa că, din două în două zile, lui Patti i se făcea masaj pentru a nu i se atrofia mușchii. Gândind că urmează zilele de sărbătoare, a hotărât să-i facă ea un masaj.
Donna a povestit că i-a masat fiecare picior câte un sfert de oră, apoi a vrut să plece. Când era aproape de ușă a realizat că nu a învelit-o cu cuvertura pe femeie și s-a întors la patul ei. Când încerca să întindă cuvertura deasupra corpului ei, a auzit ”Nu, nu face asta!”. Pe moment a crezut că aude voci, fiindcă știa că e singură în încăpere cu o femeie care nu a scos un cuvânt de 16 ani. A întins din nou cuvertura, dar Patti a repetat: ”Nu, nu face asta!”. De data aceasta a auzit clar și a văzut buzele femeii care au rostit cuvintele.
Infirmiera a fugit din salon și a anunțat-o pe asistenta șefă, care avea și ea să constate că Patti ”înviase”. Minunea lui Dumnezeu! Așa ceva nu auziseră să se fi întâmplat vreodată. Asistenta l-a sunat imediat pe medic și i-a spus ce se întâmplase.
Opinia medicului neurolog din New Mexico
Dr. Elliot Marcus, neurolog de la Universitatea din New Mexico, a fost cel mai uluit de revenirea la viața normală a Patriciei. În calitate de practicant experimentat, a spus că știa că ceea ce vede acolo este imposibil. Nu este neobișnuit, este imposibil, a declarat presei medicul. ”În analele medicale, cunoaștem cazul unui bărbat care a stat doi ani și jumătate în comă vegetativă și care într-o zi s-a trezit. Doi ani și jumătate, nu șaisprezece!”.
Mama lui Patti a fost sunată să vină de urgență la spital, iar femeia a ajuns într-un suflet. Când a văzut-o, Patti a cerut o bucată de hârtie și un creion și a scris „Te iubesc”.
În ianuarie 2000, medicii au permis familiei să vină să o vadă pe Patti, mama care plecase din mijlocul ei când avea doar 26 de ani. Femeia și-a recunoscut soțul, apoi pe Cindi, fiica ei cea mare, ajunsă la 25 de ani, pe ceilalți doi copii, dar l-a îmbrățișat pentru prima oară și i-a privit chipul băiatului pe care îl născuse în urmă cu 16 ani.