Iată cum arată monovolumul Dacia! Primele imagini oficiale

Dacia a publicat, în această dimineaţă, primele două fotografii în care apare versiunea "civilă", de serie mare, a monovolumului Lodgy.

Contrar "tradiţiei", Dacia a prezentat astăzi informaţii despre cel mai nou model al său înaintea debutului oficial cu public.

Acestea sunt primele imagini oficiale cu versiunea de serie a monovolumului Dacia Lodgy, autoturism care va fi etalat, în luna martie, la Salonul auto de la Geneva.

Modelul low-cost de familie va fi disponibil în două versiuni - cu cinci sau cu şapte locuri.

Dacia Lodgy are o lungime de 4,5 metri. Deocamdată, producătorul controlat de Renault păstrează misterul asupra celorlalte specificaţii tehnice.

Ceea ce Dacia a dorit să se știe încă de pe acum: garanția standard oferită de producător pentru monovolumul Lodgy va fi de trei ani.

Lodgy, al șaptelea model din portofoliul Dacia, va fi primul care nu va fi asamblat și în România. Dacia Lodgy va ieși pe porțile uzinei Renault din Tanger, Maroc.