Iașiul, în cartea recordurilor cu aproape 13.000 de lampioane înălțate | VIDEO

Iaşiul a intrat sâmbătă seara în Cartea Recordurilor cu peste 12.740 de lampioane lansate în acelaşi timp de ieşeni, dar şi de locuitori din judeţele învecinate, care au venit în faţa Palatului Culturii să admire spectacolul de lumină oferit cu ocazia inaugurării ansamblului urbanistic Palas.

Simona Teodorescu, PR al Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului Palas, a declarat presei că astfel Iaşiul a devansat recordul deţinut anterior de India.

"Recordul mondial a fost omologat de Anna Orford, reprezentantul Guinness World Records®, astfel că Iaşiul deţine un nou titlu, beneficiind de notorietate la nivel internaţional. Lampioanele simbolizează noroc, longevitate şi fericire, iar mulţi dintre participanţii de toate vârstele şi-au pus o dorinţă înainte de a lansa felinarele zburătoare", a spus Simona Teodorescu.

Evenimentele organizate la Palas continuă duminică, când Cătălin Dezbrăcatu' îi aşteaptă pe prichindei cu teatru de păpuşi, întâlniri cu personajele din Lazy Town şi din desenele animate preferate, demonstraţii de dans, Kids Fashion Show, recitaluri live şi concertul susţinut de Alex Velea.

Luni, vor avea loc spectacole de pian şi vioară, demonstraţii de dans, iar seara, pe scena din Palas Mall, va urca Connect-R.

Centrul rezidenţial Palas este realizat de dezvoltatorul Iulius Group în asociere cu Primăria Municipiului Iaşi. Lucrările de construcţie au început în 2007 în apropierea Palatului Culturii din Iaşi, motiv pentru care proiectul a fost denumit Palas. Dezvoltatorul s-a angajat să achite anual către Consiliul Local 10% din profitul realizat din asociere.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/JCsJ7YxreV8" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>