Rustic sau japonez, gazonul nu trebuie să lipsească dintr-o grădină care se respectă.
Orice grădină, ca să fie desăvârşită, trebuie să aibă porţia ei de gazon. Pentru un covor verde ornamental puteţi planta un gazon japonez sau rustic. Aceste două tipuri de gazon conţin şi seminţe de flori. Gazonul japonez nu creşte mult în înălţime, conţine seminţe de plante mici, de toate culorile, pe când cel rustic, un gazon înalt, are seminţe de flori sălbatice.
Seminţele ambelor tipuri se pot achiziţiona în cutii de 500 de grame, la 30-40 de lei, cantitate suficientă pentru a acoperi 15 mp de teren. Aceste tipuri de gazon nu se tund, doar se udă.
„Rulouri” sau semănare
Pentru obţinerea gazonului exis tă două alternative: semănarea seminţelor sau rulourile de gazon, care se întind pe locul ales, se calcă bine, se udă şi se întreţin apoi ca orice iarbă. „Avantajul rulourilor de gazon este acela că, încă de la început, firele de iarbă sunt uniforme, culoarea este verde-crud şi nu există buruieni sau goluri. După doar câteva zile, dacă pământul este bine irigat, rădăcinile vor pătrunde în solul pe care rulourile s-au montat, ca şi cum ar fi crescut acolo”, spune Ovidiu Petrache , directorul general al companiei Rulouri de Gazon SRL. Un metru pătrat costă trei euro. Cealaltă varaintă, semănarea, se recomandă să fie făcută la sfârşitul lunii august. Pregatirea terenului înainte de semănat este foarte importantă. Pământul trebuie curăţat de buruieni şi săpat la o adâncime de 30 cm. Cu trei-patru zile înainte de semănat, pământul se udă zilnic. Imediat după plantare, solul se greblează, pentru ca seminţele să nu fie luate de vânt, şi se tasează bine pământul folosind un rulou nivelator. În 7-14 zile toate firele de iarbă trebuie să iasă. Cât despre preţ, seminţele costă şapte lei/per kg. Testarea solului
Testul solului este necesar pentru determinarea calităţii lui. „O metodă de testare a texturii solului constă în utilizarea unui borcan de 800 ml, cu capac filetat, în care se introduce o cantitate de pământ, o cupă de 200 ml, se umple cu apă, se închide ermetic capacul şi se agită energic. După o oră, granulele de nisip se vor instala pe fundul vasului, şi cu o cariocă se va marca nivelul corespunzător, stratul de nisip. După alte două ore, nămolul se va ridica la suprafaţa apei.
Marcaţi şi stratul de nămol care se formează în partea de sus a borcanului. După maximum două zile, sedimentarea va fi definitivă, apa va deveni mai limpede şi rezultatul foarte clar. Astfel se poate determina, în funcţie de cantitatea de nisip sau nămol, textura solului respectiv, dacă este predominant nisipos sau lutos”, este sfatul lui Ion Paraschiv, directorul companiei Daky, furnizori de seminţe de gazon. Când se tunde gazonul
În perioada de maximă creştere, din luna mai până la sfârşitul lunii iunie, gazonul trebuie cosit de două ori pe săptămână. În restul lunilor, tunderea gazonului se poate face doar o dată pe săptămână. Cositul prea târziu facilitează răspândirea buruienilor care iau locul celorlalte plante de pe gazon. OFERTE
Cum alegeţi cea mai bună variantă de maşină de tuns iarba
Ca să fie mereu în stare ireproşabilă, gazonul trebuie tuns regulat. Această îndeletnicire nu trebuie privită ca o corvoadă; pentru mulţi e un prilej de relaxare, iar mirosul de iarbă proaspăt tăiată e cel mai plăcut parfum.
Există, în magazine, numeroase tipuri de maşini de tuns iarba, manuale sau electrice. Cele manuale funcţionează pe principiul forfecării. Sistemul cilindric de tăiere, cu un număr variabil de cuţite, asigură o tăiere precisă şi silenţioasă. În plus, nu poluează şi nu necesită întreţinere specială. Costă minimum 300 de lei.
Maşinile electrice de tuns iarba au un cuţit rotativ acţionat de un motor e lectric şi sunt de preferat în cazul suprafeţelor medii şi mari. „Atunci când vreţi să alegeţi o maşină electrică trebuie să ţineţi cont de lăţimea şi înălţimea de tăiere, puterea motorului, volumul de colectare a ierbii şi greutatea maşinii”, recomandă Teodor Seitan, brand manager, divizia de scule electrice de la Robert Bosch. Costă între 300 şi 2.000 de lei. „Pentru suprafeţele medii şi mari trebuie apelat la maşini cu motor pe benzină, mai puternice. În funcţie de suprafaţă, aveţi de ales între mai mul te modele, cu motoare de diferite puteri şi lăţimi de tăiere, care pot varia între 41 şi 53 cm”, spune Andrei Motoc, reprezentant tehnic al firmei Stihl România. Costă între 1.300 şi 2.200 de lei.
Cele mai multe modele disponibile sunt dotate cu dispozitive de colectare a ierbii. Se poate opta pentru maşini de tuns iarba cu coş de colectare (iarba tăiată este adunată într-un coş care se poate goli foarte simplu, după tunderea gazonului). Există şi posibilitatea de răspândire pe gazon a resturilor vegetale. Această funcţie permite, practic, împrăştierea pe gazon a unui îngrăşământ natural excelent pentru sănătatea firului de iarbă. Costă între 1.500 şi 2.500 de lei.
„Pentru suprafeţele de gazon cu geometrie complicată, optaţi pentru maşini cu mecanism de direcţie, de tip joy-stick. Au sistem unic de dirijare care conferă manevrabilitate, tunde iarba uşor în jurul oricărui obstacol şi cu întoarcere fără efort 180° la capătul gazonului”, recomandă Valentina Marinescu, directorul adjunct al companiei Madex Internaţional, reprezentant autorizat al Gardena. Această din urmă variantă costă cel puţin 800 de lei.