Hai să ne distrăm şi noi cu un pamfl et, cum îi place angajatului de la măsuţa lui Felix să spună, atunci când atacă EVZ din toate poziţiile! Dincolo de glumă, îi atragem, însă, atenţia lui Mircea Badea că a derapat periculos şi Domn Profesor Voiculescu s-ar putea supăra.
Miez de noapte în redacţia Jurnalul Naţional. Ediţia de luni plecase spre tipar cu puţin înainte ca Mircea Badea să apară pe ecranul tv. În biroul „Tartorelui”, omul care face şi desface totul la gazeta lui Tucă, era momentul de respiro. El şi încă două jurnaliste umăreau, destinşi, comicăriile de pe plasma din perete.
Comentaseră o zi întreagă, nervoşi, gafa lui Mircea Badea când se găsise să foarfece România liberă şi să se bucure de arestarea mogulului Dan Adamescu. „Ăsta le ştie doar cu cimpangeală, parandărăt, giumbicşi şi alte golănisme. N-are habar ce-i cu justiţia, de cazurile unor oameni oprimaţi doar pentru că au reuşit, prin munca lor, să facă afaceri mari. Se bagă, domne, în subiecte sensibile, gafează şi apoi se miră de ce-l cred oamenii pe Radu Banciu mai deştept. I-am zis şi domnului Voiculescu...”, le spune „Tartorul” celor două jurnaliste privind spre Mircică de pe ecran. Dă mai tare televizorul fiindcă-l aude că se pregăteşte de atac. Iar „vorbeşte” cu presa concurentă.
Mircea Badea tună nervos împotriva B1Tv, pe marginea meciului de la Roland Garros, cumpărat şi retransmis de Antena 3 de la Eurosport: „Concurenţii n-au altă treabă decât să se ocupe de noi. Nu-nţelegeţi că n-aveţi cum să fiţi noi? Fiţi voi! Am plătit pentru asta, e problema noastră, nu a voastră. Nu te uiţi la unul în curte când tu n-ai bani!”.
Face o pauză de respiraţie şi se năpusteşte şi asupra Evenimentului zilei. „Tartorul” e transpirat, simte că Mircică a pierdut busola şi că iar o ia pe arătură. Doamneee, cum să te lauzi pe post că ai dat 100.000 de euro ca să cumperi meciul Simonei Halep când toată lumea ştie că la Jurnalul Naţional ziariştii nu şi-au luat salariile de câteva luni, că o grămadă de firme ale familiei Voiculescu sunt în insolvenţă!? „Băiatul ăsta ori e prost, ori e şmecher şi face mişto de Domn Profesor!”, decretează „Tartorul” şi apasă sonorul mai tare din telecomandă.
Mircea Badea parcă-i o ţaţă: „În loc să te uiţi la mine în grădină, băi Evezeule, ia să te ocupi să pui acolo, în ziar, nişte content, nişte articole. Da, de ce n-ai bani? Zău, s-a ajuns la demenţă, la porniri staliniste! Ăştia de dreapta, care sunt în insolvenţe, sunt nişte stalinişti, nişte comunişti, ei fiind nimeni”.
„Tartorul” izbucneşte, speriindu- le pe doamnele din birou: „Ăsta se aude ce vorbeşte? Domnul Voiculescu e de dreapta, e stalinist şi comunist fiindcă are 18 firme în insolvenţă? Şi noi, Jurnalul, suntem în insolvenţă şi ce vrea să spună Mircică cu asta? Io-s stalinist, măcar că vârsta mi-o permite?! V-am zis că ăsta îşi bate joc de noi, de Domnul Voiculescu, de tot-de tot. Şi Gâdea nu ia măsuri, râde. Să vezi ce o să scrie EVZ, iar ne dă cu pamfletul peste nas”.
„Şefu, nu vă enervaţi”, îngână una dintre jurnaliste turnându-i apă în pahar. Cealaltă bate cu degetele întrun laptop şi face anunţul: „Am găsit articolul de pe site-ul ziarului Puterea în care ne face varză. Aveţi dreptate, şefu, Badea ăsta îşi bate joc şi de noi şi de Domnul Voiculescu!”. „Tartorul” începe să citească cu voce tare textul din Puterea: „Scandalul scoaterii la licitaţie publică a mărcii «Jurnalul Naţional», urmat de anularea licitaţiei şi intrarea subită în insolvenţă a Editurii Intact, ia amploare în aceste zile, pentru prima dată fiind făcut public faptul că, la DNA, există o plângere penală împotriva familiei Voiculescu, proprietara Trustului Intact……
Comunicatul difuzat de G. Canale & C. SA desluşeşte însă misterul insolvenţei subite: «Înscrierea pe portalul instanţei de judecată a dosarului de faliment s-a făcut sub numele de SC EPITURA IMTACT SRL, astfel încât practic nici un creditor nu a avut cunoştinţă de deschiderea dosarului de faliment în data de 26.11.2012». Şmecheria lui Voiculescu, cu stâlcirea numelui propriei firme, s-a dovedit eficientă pe moment, însă acum creditorul anunţă că nu va lăsa lucrurile aşa”.
„Tartorul” trânteşte cu putere capacul laptopului, se uită ameninţător spre plasmă şi parcă vorbeşte cu Mircea Badea: „Asta ne trebuia nouă, băi? E clar că faci mişto de munca unui om care te plăteşte gras. Domn Profesor nu e prostul tău, bă Mircică!”