Iar ameninţă Ponta cu puşcăria: "Prin boicot, PDL acţionează infracţional"

Premierul Victor Ponta a considerat că o conferinţă de presă a Ministerului Agriculturii este locul ideal pentru a susţine că boicotarea referendumului este faptă penală. El a menţionat că, potrivit articolului 52 din legea referendumului, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu se pedepseşte cu închisoare de la şapte luni la cinci ani.

În plus, Victor Ponta a ameninţat că îi va face de ruşine pe liderii PDL şi pe Băsescu, pârându-i la Uniunea Europeană. "Partenerii europeni vor constata că au fost traşi pe sfoară. Nu există, în 22 de ani, o decizie mai antidemocratică decât aceea de a nu respecta votul electoratului. Democrat-liberalii nu au fost niciodată nişte oameni care să ţină la democraţie. Au spus-o direct că nu îi interesează votul poporului. Din păcate pentru România, domnul preşedinte Băsescu a fost şi va rămâne boicotat de poporul român", a spus Ponta.