Ianis Hagi a vorbit despre dorința pe care o are din copilărie. „De mic visam să joc acolo”

Ianis Hagi a declarat că și-a dorit dintotdeauna să evolueze în campionatul Spaniei, dar este dispus să accepte și o ofertă venită din altă țară.

Ianis Hagi se va transfera, în zilele următoare, de la FC Viitorul, la FC Barcelona sau FC Sevilla, echipe din Primera Division. Mijocașul naționalei de tineret a spus că, din copilărie a visată să ajungă în campionatul Spaniei. Pe de altă parte, Ianis este dispus să evolueze și în alte campionate puternice.

„Nu neapărat toamna asta, dar un vis al meu de mic era să joc în campionatul Spaniei. Dar asta nu înseamnă că voi refuza o ofertă din altă parte dacă voi fi mai mulţumit acolo. Îmi doresc, la fel ca orice alt jucător român, să ajung în primele cinci campionate din lume şi să mă menţin acolo. Cred că mulţi dintre noi vor face pasul la cel mai înalt nivel şi o să ne menţinem acolo. Sigur vom avea acelaşi performanţe ca la tineret și la naționala mare. Obiectivul meu este acela de a câştiga un trofeu cu România”, a spus Hagi junior la Telekom Sport.